Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 23 iulie 2023

Euroland Banat susține cooperarea dintre grupurile de acțiune locală în spațiul transfrontalier dintre România și Serbia

Pe parcursul acestui an, Euroland Banat derulează proiectul ”Cooperarea Grupurilor
de acțiune locală în perspectivă transfrontalieră” (GAL-uri CBC). Acesta este finanțat prin
Programul Interreg IPA CBC România-Serbia, are ca partener Asociația Cetățenilor
Leader+ din Banatski Karlovac, Municipalitatea Alibunar, din Serbia și beneficiază de un
buget de peste 431.000 euro.
Proiectul propune abordarea unor probleme importante ale dezvoltării rurale, care
sunt caracteristice regiunilor de ambele părți ale frontierei și care ar putea beneficia de o
acțiune transfrontalieră comună în legătură cu domenii cheie precum: integrarea culturală și
socială a zonelor rurale marginale, agricultura, dezvoltarea turismului rural și ecologic,
restaurarea și valorizarea patrimoniului local etc.
Atât la data scrierii proiectului cât și în prezent, partenerii vecini speră ca în perioada
următoare GAL-urile sârbești să intre într-o ”fază de preaderare”. ”Cooperarea Grupurilor
de acțiune locală în perspectivă transfrontalieră”, ca și proiect, a fost conceput tocmai
având în vedere împărtășirea experienței practice și a cunoștințelor pe care GAL-urile din
România le pot oferi vecinilor de dincolo de graniță. Bazându-ne pe experiența acumulată
de structurile rurale românești după aderarea noastră la UE, considerăm că această
”perioadă de preaderare” a GAL-urilor sârbești poate fi ajutată și impulsionată.
Proiectul crează premisele pentru cooperarea dintre GAL-urile din județele Caraș-
Severin, Timiș și Mehedinți și cele din Serbia, din zona de graniță vizată de program.
De asemenea, colaborarea dintre echipele Euroland Banat și Leader+, pe de o parte, și
actorii locali, pe de alta, va stimula şi sprijini valorificarea durabilă a patrimoniului local de
către comunități, va promova inovaţia, va milita pentru dobândirea de competenţe noi şi
îmbunătăţirea celor vechi.
În cadrul reuniunilor ce vor avea loc, cele două organizații partenere propun,
grupurilor de acțiune locală existente sau în formare, diverse teme de interes: descoperirea
și redescoperirea bogățiilor, valorilor și propriului patrimoniu, modele de cooperare locală și
transfrontalieră menite să întărească reziliența și capacitatea de dezvoltare la nivelul
comunităților din România și Serbia, pentru a răspunde unor nevoi locale, de multe ori
similare.
Ne dorim ca acest proiect să reprezinte o nouă platformă prin care comunitățile de
pe ambele părți ale frontierei să se cunoască, să facă schimb de idei, să găsească soluții și
să dezvolte proiecte comune.
Echipa Euroland Banat susține și prin proiectul ”Cooperarea Grupurilor de acțiune
locală în perspectivă transfrontalieră” promovarea și valorizarea durabilă a patrimoniului
local, reducerea disparităților dintre spațiul rural și zonele urbane apropiate, promovarea
produselor din comunitate, stimularea creativității, a schimbului de idei, de experiențe și
bune practici la nivel local și transfrontalier.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu