Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 14 iulie 2023

Cinci cetățeni din Nepal, depistaţi la graniţa cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, în cadrul unei acţiuni de combatere a migraţiei ilegale, au depistat la

aproximativ 200 m de frontiera cu Serbia, cinci cetăţeni străini, fără documente asupra lor.

Extinzând cercetările, în proximitatea frontierei, au fost descoperite două autoturisme cu trei persoane, cetățeni români, despre care exista suspiciuni ca sunt implicate în infracțiunea de trafic de migranți. 

 

În data de 12.07.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 21.00, au fost depistate, la aproximativ 200 m de frontiera cu Serbia, cinci cetățeni străini, fără documente de identitate asupra lor, care nu îşi justificau prezenţa în zonă.

Extinzând cercetările, în zonă au mai fost depistate, două autoturisme care circulau în regim de ride sharing cu trei cetățeni români, despre care existau suspiciuni ca ar putea fi implicaţi în transportul persoanelor în cauză în apropierea graniţei.

Poliţiştii de frontieră i-au condus pe cetăţenii străini şi pe cei români la sediul instituţiei pentru cercetări.

 În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că cetățenii români au transportat cu cele două autoturisme pe cei cinci cetățeni străini în apropierea frontierei, urmând ca aceștia să treacă ilegal frontiera, pe jos în Serbia. Cei cinci cetățeni străini sunt cetăţeni din Nepal, cu vârste cuprinse între 26 şi 50 de ani. Aceștia figurează intrați legal pe teritoriul României.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvâșirii infraciunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, pentru cetăețnii străini și de trafic de migranți pentru cei trei cetățeni români urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.

Totodată, recomandăm cetățenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situația în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunțe echipajele Poliției de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcționează non-stop (021.9590).

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu