Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 12 septembrie 2021

Măsuri pentru buna desfășurare a procesului de vaccinare în unitățile de învățământ

Măsuri pentru buna desfășurare a procesului de vaccinare
în unitățile de învățământ/ Context general

În vederea limitării riscului de infectare cu SARS CoV-2 în comunitate și în unitățile de
învățământ, în perioada următoare se vor desfășura acțiuni dedicate vaccinării elevilor,
studenților, a familiilor acestor, precum și a personalului didactic și nedidactic încadrat în
aceste unități.

Activitățile aferente acestui proiect vor avea loc în perioada 13 septembrie – 15 noiembrie
2021 pentru învățământul preuniversitar și în perioada 1 octombrie 2021 – 1 decembrie
2021 pentru învățământul universitar.

Important! În acest proces vor fi vizate doar persoanele eligibile (12+), în baza
consimțământului informat.

Pentru învățământul preuniversitar, procesul de vaccinare se va desfășura:

➢ prin intermediul echipelor mobile de vaccinare;

➢ în cabinetele de vaccinare organizate în unitățile de învățământ;

➢ în centrele de vaccinare aflate în proximitatea unităților de învățământ.

Pentru învățământul universitar:

➢ în cabinetele de vaccinare organizate în campusurile universitare;

➢ în alte spații corespunzătoare.

Vaccinarea se va asigura fie de personalul medico-sanitar propriu, fie prin intermediul
echipelor mobile de vaccinare, alocate prin grija direcțiilor de sănătate publică județene/ a
municipiului București.

Până la data de 10 septembrie, pentru învățământul preuniversitar, și până la finalul lunii
septembrie pentru sistemul universitar, specialiști direcțiilor de sănătate publică județene
respectiv a municipiului București, în colaborare cu reprezentanții unităților de învățământ vor
identifica spațiile pentru asigurarea procesului de vaccinare. Criteriile vor viza respectarea
normelor igienico-sanitare, funcționalitatea și facilitarea accesului beneficiarilor la vaccinare.
Important! Pentru fiecare unitate de învățământ se va stabili metoda optimă care să
faciliteze accesul beneficiarilor la procesul de vaccinare.

GUVERNUL ROMÂNIEI

COMITETUL NAȚIONAL DE COORDONARE A ACTIVITĂȚILOR PRIVIND VACCINAREA ÎMPOTRIVA COVID-19

Website: https://vaccinare-covid.gov.ro/ Email: comunicare@vaccinare-covid.gov.ro

Programul de vaccinare

➢ va fi stabilit în una sau mai multe zile pe săptămână, în funcție de solicitări, și adaptat
astfel încât accesul beneficiarilor să fie permis atât dimineață, cât și după amiaza;

➢ pentru fiecare unitate de învățământ va fi alocată cel puțin o echipă mobilă;

➢ în unitățile de învățământ cu centre de vaccinare proprii, programul de lucru stabilit va
fi afișat la loc vizibil, iar prezentarea la vaccinare se poate realiza fără programare;

➢ în unitățile de învățământ arondate centrelor de vaccinare aflate în proximitate,
prezentarea se poate realiza direct sau prin programare în platformă. Locația și
programul de lucru al centrelor de vaccinare vor fi afișate la loc vizibil, în unitățile de
învățământ arondate.

Persoanele vaccinate vor fi înregistrate în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV)
și vor primi adeverințe de vaccinare.

Planificarea persoanelor la vaccinare

Pentru planificarea la vaccinare cu ajutorul echipelor mobile, săptămânal, prin grija
conducerii unității de învățământ, se va face catagrafierea persoanelor eligibile care își
exprimă intenția de vaccinare și se va întocmi o situație numerică a acestora.
Listele provenite de la unitățile de învățământ preuniversitar și universitar se transmit
săptămânal direcțiilor de sănătate publică județene/a municipiului București, cu minimum
două zile lucrătoare înainte de data la care se intenționează desfășurarea activității de
vaccinare.

Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București, împreună cu reprezentanții
unităților de învățământ, stabilesc calendarul activităților de vaccinare și înștiințează
persoanele aflate pe liste despre data și intervalul orar în care acestea se pot prezenta la
vaccinare.

Vaccinarea minorilor

Pentru categoria de vârstă 12+, se va alege unul dintre vaccinurile care sunt aprobate pentru
administrare, respectiv vaccinul Comirnaty, produs de compania BioNTech&Pfizer, și
Moderna, produs de compania Spikevax.

Minorii vor fi însoțiți la vaccinare de către aparținătorii legali, iar vaccinarea acestora se
realizează numai în baza consimțământului informat al adulților. 

Formularul de exprimare a consimțământului pentru minori și chestionarul pentru triaj pot fi descărcate de pe platforma RoVaccinare, accesând https://vaccinare-covid.gov.ro/formular-de-exprimare-a-acorduluiinformat-pentru-minori/, respectiv https://vaccinare-covid.gov.ro/wpcontent/uploads/2021/06/CHESTIONAR-TRIAJ-MINORI-avizat-INSP.pdf .

Aspecte organizatorice privind procesul de vaccinare în școli

Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor pune la dispoziție
echipe mobile, în funcție de numărul persoanelor înscrise la vaccinare.

GUVERNUL ROMÂNIEI

COMITETUL NAȚIONAL DE COORDONARE A ACTIVITĂȚILOR PRIVIND VACCINAREA ÎMPOTRIVA COVID-19

Website: https://vaccinare-covid.gov.ro/ Email: comunicare@vaccinare-covid.gov.ro

Echipele de vaccinare vor avea în dotare echipamente medicale corespunzătoare bunei
desfășurări a procesului de vaccinare într-un mediu favorabil și sigur și vor respecta
procedurile și instrucțiunile în vigoare privind vaccinarea (triaj, consimțământ, supraveghere
postvaccinală, raportarea reacțiilor adverse postvaccinale indezirabile, managementul
deșeurilor medicale etc.).

Informații importante pentru beneficiari!

CNCAV asigură populația de transparență completă și responsabilitate deplină în comunicarea cu celeritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare să se realizeze într-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19.

Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19

Alege să te vaccinezi!

Grupul de comunicare al CNCAV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu