Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 27 septembrie 2021

2,99% - rata şomajului înregistrat în evidenţele AJOFM Caraş-Severin în luna august 2021

La sfârşitul lunii august 2021, rata şomajului înregistrat la nivelul judeţului Caraş-Severin a fost de 2,99%, mai mica cu 0,14 pp decât cea din luna anterioară şi cu 0,68 pp mai mică decât cea din luna august a anului 2020.

Numărul total de şomeri la finele lunii august, de 3.189 persoane, a scăzut cu 149 persoane faţă de cel de la finele lunii anterioare.

Din totalul şomerilor înregistraţi, 1.192 au fost şomeri indemnizaţi şi 1.997 şomeri neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a crescut cu 82 persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 231 persoane faţă de luna precedentă.

În funcție de mediul de rezidență, numărul şomerilor la finele lunii august se prezintă astfel: 1.337 şomeri provin din mediul urban şi 1.852 şomeri provin din mediul rural.

Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 –49 de ani (813), urmaţi de cei din grupa de vârstă între 50-55 de ani (680), la polul opus aflându-se persoanele între 25 și 29 de ani (123).

Structura șomajului pe grupe de vârste la finele lunii august 2021 se prezintă sugestiv astfel:


Grupa de vârstă-Stoc la finele lunii-Total

3189 < 25 ani

453 între 25-29

123 între 30-39

450 între 40-49

813 între 50-55

680 peste 55 ani

670


Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Caraş-Severin (27,66%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 22,26% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 5,61%.


Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Caraş-Severin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu