În perioada 6 - 13 septembrie, poliţiştii secţiilor regionale de poliţie transporturi şi ai Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au desfăşurat acţiunea "RAIL ACTION WEEK", care s-a derulat la nivel european, sub egida RAILPOL.
Poliţiştii, împreună cu reprezentanţi ai instituţiilor partenere, au verificat 1.511 persoane şi 982 de autovehicule, în zona a 1.079 de treceri la nivel cu calea ferată.
De asemenea, au fost testaţi, pentru detectarea consumului de alcool, 91 de mecanici de locomotivă şi 92 de alte persoane cu atribuţii pe linie de siguranţă feroviară, nefiind depistate cazuri în care să fie confirmat consumul de alcool.
În cadrul acţiunilor, au fost sancţionate contravenţional, pentru traversarea căii ferate prin locuri interzise sau pentru că se aflau în zona de siguranţă a căii ferate, 15 persoane.
Pe parcursul activităţilor, a fost semnalată o distrugere adusă echipamentelor de semnalizare şi a echipamentelor esenţiale pentru siguranţa traficului feroviar. Totodată, au fost efectuate 215 verificări în zone de siguranţă considerate critice (tuneluri, pasarele, poduri etc.).
Împreună cu pompieri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a fost efectuat un control al unui transport feroviar de mărfuri periculoase, nefiind semnalate nereguli.
Poliţiştii au desfăşurat activităţi de patrulare în staţiile de cale ferată, fiind informaţi călătorii cu privire la pericolele la care se expun, prin nerespectarea prevederilor legale aplicabile în domeniul transportului feroviar de persoane şi a celor care vizează zona de siguranţă feroviară.
Au mai fost desfăşurate activităţi de informare şi instruiri ale personalului C.F.R.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu