Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 18 februarie 2020

Ședinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Reşiţa

  Primarul Municipiului Reşiţa,
În temeiul art. 133 alin. 1, art. 134 alin. 1 lit. a), alin. 2, alin. 3 lit. a), alin. 5, alin. 6, alin. 7, art. 135, art. 136 alin. 8, art. 155 alin. 1 lit. b) coroborat cu alin. 3 lit. b), art. 196 alin. 1 lit. b), art. 197 alin. 1, alin. 4 și art. 198  alin. 1 și alin. 2 ale Ordonanței de Urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ,

D I S P U N E:

           Art. 1. – Se convoacă Consiliul Local al Municipiului Reşiţa în şedinţa ordinară din data de 18 FEBRUARIE, ora 14.00 la Sala de şedinţe a Primăriei Municipiului Reşiţa, parter.
         Art. 2 – Proiectul ordinii de zi a Ședinței ordinare este prevăzută în Anexa care face parte integrantă din prezenta dispoziție.
Art. 3 – Materialele menționate în Anexă vor fi puse la dispoziția consilierilor locali prin e-mail și pe suport de hârtie.
Art. 4 – Materialele menționate în Anexă se transmit spre avizare:

  1. Comisiei pentru studii prognoze economico – sociale, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului Reşiţa
  2. Comisiei de organizare dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice de arhitectură şi mediu
  3. Comisiei pentru servicii publice, agricultură, comerţ, privatizare, sport, turism şi agrement
  4. Comisiei pentru proiecte – programe, activităţi ştiinţifice, învăţământ, sănătate şi familie, culte, cultură, muncă, protecţie socială şi relaţii externe
  5. Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor
Art. 5 – Comisiile de specialitate ale Consiliului Local pot formula și depune amendamente asupra proiectelor de hotărâri.
Art. 6 Prezenta dispoziție se aduce la cunoștință publică pe site-ul primăriei www.primaria-resita.ro.
Art. 7 -Dispoziţia se comunică:
-       Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin.
-       Mass-media.




ANEXĂ LA DISPOZIȚIA NR. 105/12.02.2020
1.    Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al consiliului local al Municipiului Reșița pe anul 2020


                                                            iniţiator: Primar – Popa Ioan
4.    Proiect de hotărâre privind aprobarea numărului de burse și a cuantumului unei burse pentru elevii din învățământul preuniveritar de stat aferente anului școlar 2019-2020 de pa raza de pe raza Municipiului Reșița
                                                            iniţiator: Primar – Popa Ioan
                                                            iniţiator: Primar – Popa Ioan
6.    Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli și  a programului anual al achizițiilor publice, pe anul 2020, la REȘIȚA CURATĂ S.R.L.

7.    Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2020 la SC ”TERMO SERV CET” S.R.L.

                                                            iniţiator: Primar – Popa Ioan
9.    Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul ”Reabilitarea Străzilor Calea Timișoarei și str. Bârzăviței -Municipiul Reșița” din cadrul proiectului ”Înnoirea parcului de material rulant al operatorului de transport, inclusiv implementarea Sistemului automat de taxare, a Sistemului de Management al Flotei și crearea Sistemului de Informare Dinamică a Călătorilor în stații și vehicule”, Axa prioritară 4, Operațiunea Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, Apel de proiecte nr. POR/2017/4/4.1//1
                                                            iniţiator: Primar – Popa Ioan



11. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici actualizați pentru obiectivul ”Platforme/Stații – terminal intermodal în zona Muncitorescca nod de mobilitate urbană pentru optimizarea transportului public în municipiul Reșița” din cadrul proiectului ”Înnoirea parcului de material rulant al operatorului de transport, inclusiv implementarea Sistemului automat de taxare, a Sistemului de Management al Flotei și crearea Sistemului de Informare Dinamică a Călătorilor în stații și vehicule”, Axa prioritară 4, Operațiunea Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă, Apel de proiecte nr. POR/2017/4/4.1//1
                                                                    iniţiator: Primar – Popa Ioan

12. Proiect de hotărâre privind aprobarea măsurilor necesare pentru buna gospodărire a Municipiului Reșița

13. Proiect de hotărâre privind aprobarea acordului de colaborare încheiat între Municipiul Reșița și SC PIEȚE REȘIȚA S.R.L.

                                                              iniţiator: Primar – Popa Ioan
                                                               iniţiator: Primar – Popa Ioan

                                                               iniţiator: Primar – Popa Ioan
17. Proiect de hotărâre privind aprobarea deplasării a 4 persoane în Uniunea Europeană pentru achiziția unui utilaj pentru asfaltare la rece (Patcher)
                                                                               iniţiator: Primar – Popa Ioan

                                                                         iniţiator: Primar – Popa Ioan
19. Proiect de hotărâre privind dezmembrarea/dezlipirea în două loturi a suprafeței de teren de 13.000 mp identificată în CF nr. 41929 Reșița, nr cadastral 41929, situate adminitrativ în Reșița, Parcul Tricolorului (fost Parcul Victoria)
                                                                         iniţiator: Primar – Popa Ioan
                                                                                      iniţiator: Primar – Popa Ioan
21. Proiect de hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Reșița a imobilului – construcție înscris în CF nr. 41243 Reșița, cu nr. cad. 41243 – C1 în suprafață construită la sol de 569 mp (fostul Restaurant Goznuța), situat administrativ pe str. Nuferilor din municipiul Reșița, scoaterea acestuia din funcțiune și casarea, în vederea demarării procedurii de demolare și valorificare, în vederea amenajării pe acest amplasament a unui loc de joacă

                                                           iniţiator: Primar – Popa Ioan
                                                           iniţiator: Primar – Popa Ioan

24. Proiect de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulată de către S.C. HYDRO - ENGINEERING S.A. prin lichidator judiciar CONSULTANT INSOLVENȚĂ împotriva H.C.L. nr. 452/17.12.2019 privind majorarea începând cu anul 2020 cu 300% a impozitului pe clădiri, ca urmare a constatării stării tehnice nesatisfăcătoare pentru clădirea situată în municipiul Reșița, Calea Caransebeșului, nr. 16 A aflată în proprietatea S.C. HYDRO - ENGINEERING S.A.
                                                           iniţiator: Primar – Popa Ioan

                                                           iniţiator: Primar – Popa Ioan

26. Proiect de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulată de Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” S.A. București împotriva H.C.L. nr. 468/17.12.2019 privind majorarea începând cu anul 2020 cu 500% a impozitului pe clădiri, ca urmare a constatării stării tehnice nesatisfăcătoare pentru clădirea situată în municipiul Reșița, aleea Sportivilor, nr. 3 A (magazie mărfuri), aflată în proprietatea COMPANIA NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A. BUCUREȘTI – Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara
                                                           iniţiator: Primar – Popa Ioan
27. Proiect de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulată de către SC GENERAL SERVICE RAPID S.R.L. împotriva HCL nr. 480/17.12.2019 privind majorarea începând cu anul 2020 cu 500% a impozitului pe clădiri, ca urmare a stării tehnice nesatisfăcătoare pentru clădirea situată în municipiul Reșița, strada Văliugului, FN, (imobil cu șopron) aflată în proprietatea SC GENERAL SERVICE RAPID S.R.L. 
                                                           iniţiator: Primar – Popa Ioan

28. Proiect de hotărâre privind respingerea plângerii prealabile formulată de către SC TELEKOM ROMÂNIA COMMUNICATIONS SA împotriva HCL nr. 484/17.12.2019 privind majorarea începând cu anul 2020 cu 500% a impozitului pe clădiri, ca urmare a constatării stării tehnice nesatisfăcătoare pentru clădirea situată în municipiul Reșița, B-dul Republicii, nr. 17, aflată în proprietatea SC TELEKOM ROMÂNIA COMMUNICATIONS SA
                                                           iniţiator: Primar – Popa Ioan
29. Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Asociației Reșița Europeană de sub autoritatea Consiliului Local Reșița pentru anul 2020
                                                          iniţiatori: Primar – Popa Ioan

                                                         Viceprimar- Dacica Adrian Laurențiu
30. Proiect de hotărâre privind declararea de interes public a ”Campaniei de curățenie – Reșița Curată” și desfășurarea unui concurs între asociațiile de locatari/proprietari denumit ”REȘIȚA CURATĂ – CURĂȚĂM ȘI MENȚINEM 2020”
                                                      iniţiatori: Primar – Popa Ioan
                                           Consilier local – Matichescu Bogdan Nicolae
31. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului anual de acțiune privind serviciile sociale administrate și finanțate de la bugetul local al municipiului Reșița pentru anul 2020
                                         inițiator- Viceprimar- Dacica Adrian Laurențiu
32. Diverse 









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu