Pentru buna derulare a Programului pentru școli al României
în perioada 2017-2023, Comisia constituită în baza HG
nr.640/2017, modificată cu completări, s-a
întrunit în data de 27.02.2020, ora 12.00, într-o ședință de lucru, la inițiativa prefectului Cristian Gâfu,
coordonatorul comisiei.
La ședință au participat membrii Comisiei, respectiv:
Consiliul Județean
Caraș-Severin, instituțiile cu atribuții de control în cadrul programului
și primarii unităților administrativ-teritoriale din județul Caraș-Severin.
Ordinea de zi a întâlnirii de lucru a
vizat discutarea procedurii prevăzută de Anexa 6 a HG nr.640/2017, modificată
cu completări și prezentarea de Consiliul
Județean Caraș-Severin a statisticii emiterii hotărârilor de consiliu local de
asumare/neasumare a derulării programului la nivel local. Astfel, până la
momentul desfășurării întâlnirii de lucru, Comisia a constatat că s-au primit
un număr de 54 de hotărâri de consilii locale, din care 52 de consilii locale
au decis neasumarea responsabilității organizării și derulării procedurilor de
atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziția produselor și a
contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea
măsurilor educative, aferente programului, iar 2 consilii locale - Consiliul Local al Municipiului Reșița și
Consiliul Local al Orașului Oțelu Roșu - au decis asumarea responsabilității
organizării și derulării procedurilor mai sus menționate.
În
perioada următoare, până în data de 4 martie 2020, Consiliul Județean Caraș-Severin centralizează în
continuare hotărârile consiliilor locale și realizează statistica acestora.
Instituţia Prefectului –
Judeţul Caraş-Severin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu