În 14 și 15
mai comunitatea oamenilor interesați de marketing, relații publice și
publicitate sărbătorește, la Timișoara, cea de a 10-a ediție a conferinței
PRbeta, eveniment apărut cu scopul de a contribui, în mod activ, la educarea
pieței de comunicare din vestul țării. În cele două zile de eveniment, în oraș
vor fi prezenți reprezentanți ai unora dintre cele mai mari
companii și agenții
de comunicare din țară, dar și specialiști care activează în companiile din
oraș, profesori, studenți și liber profesioniști.
Comunicarea
este o parte esențială a vieților noastre. Este pânza invizibilă care leagă
societatea. Ne conturează percepția asupra lumii în care trăim, atât la nivel
profesional, cât și la nivel personal. De aceea, o comunicare mai bună înseamnă
o lume mai bună și, de 10 ediții, PRbeta încearcă să contribuie la asta.
”Începând
cu această ediție, evenimentul nostru devine mai mult decât o conferință,
primind valențe de festival. Aducem modificări de structură și lucrăm la o
serie de activități conexe, care să îmbunătățească experiența participanților,
oferindu-le varietate, fără a pierde din vedere importanța informațiilor
relevante pe care aceștia le dobândesc an de an.”, detaliază Cristina Puțan,
Managing Director al PRbeta Agency.
Astfel, la
PRbeta 10, speakerii vor explora evoluția educației în comunicare în ultimii
zece ani, din diferite perspective. Profesori, specialiști în comunicare din
agențiile de top din România, reprezentați ai departamentelor de marketing și
PR, jurnaliști de renume, influenceri, dar și alți specialiști din domeniu vor
discuta despre evoluția comunicării, trenduri din domeniu, campanii creative și
metode eficiente prin care brandurile pot interacționa cu comunitățile lor.
În cele
două zile de eveniment vor avea loc discuții cu specialiști și profesori,
interviuri, ateliere creative,
activități interactive și sesiuni de networking. Alexandra Radu
(Rogalski Damaschin), Alexandru Negrea (Social Smarts), Tudor Galoș (Tudor
Galos Consulting), Alexandru Ciucă (Star-Cast.ro), Ruxandra Micșunescu (Line
Agency) și Corina Sîrb (Universitatea de Vest din Timișoara) sunt doar câțiva
dintre cei care vor vorbi despre Educația
în comunicare. Periodic, organizatorii vor anunța noi specialiști care vor
vorbi în cadrul PRbeta 10.
Biletele
Early Bird, la prețul de 119 lei, se găsesc pe site-ul evenimentului https://prbeta.ro/conferinta/, unde puteți afla mai multe detalii despre
cei care vor vorbi la PRbeta 10 și, în curând, ce activități speciale pregătesc
organizatorii.
PRbeta Agency este agenția timișoreană de
relații publice şi organizare de eveniment care deține în portofoliu câteva
sute de proiecte regionale și naționale, desfășurate împreună cu diverse
branduri mai mari sau mai mici. Agenția se implică, în mod activ, în educația
tinerilor care vor să învețe lucruri aplicate despre comunicare și relații
publice, organizând conferințe, workshop-uri, cursuri și stagii de practică
dedicate acestora.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu