Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa
– I.T.P.F. Timişoara au desfăşurat o amplă acţiune pe linia combaterii
migraţiei ilegale în zona de competenţă, ocazie cu care au depistat 16 cetăţeni
sirieni, care intenționau să ajungă ilegal în vestul Europei, sprijiniţi de doi
conaţionali, rezidenţi în ţara noastră.
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de
frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au desfăşurat o
acţiune amplă pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în data de 15.02.2019, aceştia au oprit pentru control, pe DN 57, în
localitatea de frontieră Gherman, un microbuz înmatriculat în România, condus
de un cetăţean sirian în vârstă de 22 ani, rezident pe teritoriul României. În mijlocul
de transport polițiștii de frontieră au descoperit 13 cetățeni străini, fără
documente asupra lor.
Având suspiciuni cu privire la
scopul prezenţei persoanelor în zonă, acestea au fost conduse la sediul
sectorului Poliţiei de Frontieră, unde, în urma verificărilor efectuate, s-a
stabilit că cei 13 cetățeni străini sunt din Siria, nouă adulţi cu vârste cuprinse
între 20 şi 39 de ani și patru minori cu vârste cuprinse între 1 ani şi 16 ani.
La cercetări, cetățenii sirieni
au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România, pe jos, fiind
preluați de către şoferul microbuzului din apropierea graniței cu statul vecin.
Aceştia intenționau să ajungă într-un stat din vestul Europei cu ajutorul acestuia.
* În aceeaşi zi, poliţiştii de
frontieră din cadrul aceluiaşi sector au oprit în trafic, pe comunicaţia DN 59,
localitatea Denta, un autoturism
care circula în regim taxi, condus de un cetăţean român. Acesta transporta ca
pasageri patru cetăţeni sirieni, trei dintre aceştia fără documente asupra lor.
În cadrul cercetărilor, s-a
stabilit faptul că cetăţeanul sirian cu documente este posesorul unui permis de
şedere pe teritoriul României şi are 39 de ani. Acesta a intrat legal în
România şi a recurs la serviciile unui taximetru pentru a-i prelua din
apropierea frontierei cu Serbia pe ceilalţi trei cetăţeni sirieni, cu vârste
cuprinse între 24 şi 29, cu scopul de a ajunge împreună cu aceştia în vestul
Europei.
În ambele cauzuri,
poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub coordonarea unui procuror din
cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, sub
aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere
frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii sirieni fără documente,
respectiv de trafic de migranți
pentru cei doi sirieni rezidenţi în România.
Totodată, cele 16 persoane au fost preluate de
către Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil
Timişoara, la finalizarea cercetărilor fiind dispuse măsurile legale care se
impun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu