Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 12 februarie 2020

Evaluarea activităţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara pe anul 2019


Astăzi, s-a desfăşurat şedinţa de “Evaluare a activităţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara pe anul 2019”.

Cu această ocazie, în prezenţa domnului chestor principal de poliţie Liviu Bute, adjunct al inspectoratului general al Poliţiei de Frontieră Române, a reprezentanţilor autorităţilor locale, precum şi a reprezentanţilor altor instituţii de cooperare, domnul chestor de poliţie Tiberiu Giurea, şef al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a prezentat rezultatele obţinute de structurile din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara pe parcursul anului 2019. 

În perioada de referinţă, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara a urmărit îndeplinirea atribuţiilor conferite de legislaţia în vigoare, atât în ceea ce priveşte optimizarea supravegherii şi controlului la frontieră, cât şi combaterea eficientă a infracţionalităţii transfrontaliere şi, în special, a migraţiei ilegale.
       

 

Statistică privind traficul de călători şi mijloace de transport în Punctele de Frontieră

 

În anul 2019, valorile traficului de călători înregistrate în punctele de control a trecerii frontierei de pe raza de competenţă a inspectoratului  au fost de peste 4.165.700 persoane, dintre care pe sensul de intrare peste 1.990.300 persoane şi pe sensul de ieşire peste 2.175.400 peroane, valori apropiate de cele înregistrate în anul anterior.

        
         Cel mai tranzitat punct de trecere a frontierei a fost P.T.F. Porţile de Fier I (aproximativ 1.256.000 treceri persoane), urmat de P.T.F. Moraviţa (cu peste 920.000 treceri persoane), P.T.F Cenad (peste 710.000 persoane), P.T.F. Naidaş (peste 450.000 persoane) si P.T.F. Jimbolia (460.000 persoane). 
               
         În perioada analizată, valorile de trafic pentru mijloacele de transport înregistrate în punctele de trecere a frontierei de stat au fost de peste 1.559.500, dintre care pe sensul de intrare peste 759.200 mijloace de transport şi pe sensul de ieşire peste 800.300 mijloace de transport. Ca şi în cazul traficului de persoane şi la mijloacele de transport numărul acestora s-au menţinut la valori apropiate de cele înregistrate în anul 2018. Ponderea semnificativă este reprezentată de mijloacele de transport persoane - 89,80 %, mijloacele de transport marfă reprezentând 11,20 %.

În vederea fluidizării traficului, concomitent cu asigurarea unui control eficient al documentelor de călătorie şi al bunurilor transportate de călători, au fost întreprinse măsuri pentru derularea unui control operativ şi civilizat, fiind dispuse suplimentarea personalului care-şi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi creşterea numărului arterelor de control de pe ambele sensuri de intrare/ieşire din ţară, atunci când situaţia a impus-o.

Fapte ilegale
În anul 2019 au fost constatate la frontieră un număr de 3.837 fapte ilegale (1.896 infracţiuni şi 1941 contravenţii). Dintre cele 1941 măsuri de sancţionare contravenţională aplicate, un număr de 1.088 au fost avertismente iar 853 au fost amenzi contravenționale, cu o valoare totală aplicată de 491.646 lei.

INFRACŢIONALITATEA TRANSFRONTALIERĂ

Contrabandă

În perioada analizată, au fost constatate un număr de 49 cazuri de contrabandă, în care au fost implicate 68 persoane.
Au fost ridicate în vedere confiscării 47.931 pachete de țigarete și 739 litri alcool, 3.120 kg tutun, bunuri în valoare totală de aproximativ 668.142 lei. Structurile care au înregistrat cele mai semnificative descoperiri sunt:
-        S.P.F. Drobeta Turnu Severin – 11 cazuri cu 28 făptuitori,
-        S.T.P.F. Mehedinți – 12 cazuri cu 16 făptuitori,
-        S.P.F. Moldova Veche – 4 cazuri cu 4 făptuitori.

 


Traficul cu autovehicule furate

În anul 2019 au fost descoperite 35 vehicule semnalate ca fiind furate sau căutate de autorităţi, în valoare de aproximativ 1.604.880 lei, în care au fost implicaţi 36 de făptuitori. Faţă de anul 2018 s-a înregistrat o creștere de peste 16,6%, când au fost descoperite 30 de vehicule.
În urma verificǎrilor efectuate s-a constatat cǎ faptele au fost comise de către  cetăţeni români, bulgari, francezi, sârbi, albanezi, italieni, polonezi și croați, iar autoturismele figurau ca fiind furate din România, Albania, Spania, Serbia, Austria, Italia, Marea Britanie, Franța, Republica Moldova, Olanda și Germania.

Braconajul piscicol

În perioada analizată au fost constatate un număr de 58 cazuri de braconaj piscicol, săvârşite de către 77 cetăţeni români și sârbi.
Au fost ridicate în vederea confiscării 913,59 kg peşte, în valoare aproximativă de 10.106 lei, precum şi 9 ambarcaţiuni, 5 motoare ambarcațiuni, 51 unelte de pescuit, în valoare de aproximativ 32.600 lei.

Dreptul de proprietate intelectuală

În anul 2019 au fost constatate 12 cazuri cu tot atâţia făptuitori, nivel de infracționalitate aflat la același nivel cu perioada similară din anul 2018. Au fost reținute în vederea confiscării şi continuării cercetărilor sute de articole de marochinărie, articole de vestimentație și încălțăminte, în valoare aproximativă de 67.435 lei, cele mai multe fiind înregistrate la nivelul S.T.P.F. Mehedinți - 10 cazuri cu 10 făptuitori.
S-a constat un număr similar de cazuri în perioada analizată, însă valoarea bunurilor reținute în anul 2019 este mai mare cu 17,73%.



Traficul cu stupefiante

În anul 2019 au fost înregistrate 32 cazuri de trafic cu stupefiante cu 36 făptuitori,în creştere cu 6 % faţă de 2018, fiind ridicate în vederea confiscării 425 gr cocaină, 2,5 gr marijuana și 3.825 pastile interzise de lege, în valoare aproximativă de 103.185 lei.

Migraţie ilegală

În anul 2019 au fost înregistrate 297 cazuri de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cu 1.109 de migranţi.
În primele trimestre ale anului situația migraţiei ilegale s-a menţinut în aceiaşi indicatori ca în anul 2018, în trimestrul IV constatându-se un trend ascendent, determinat în principal de răcirea vremii şi încercarea migrantilor de a tranzita ţara noastră, cu intenţia de se deplasa spre un stat din vestul Europei. 
 Majoritatea persoanelor depistate au acţionat la frontieră la „zona verde”, între punctele de trecere a frontierei, 1.082 migranţi, diferenţa regăsindu-se în punctele de frontieră pe unde au încercat să intre ilegal ascunşi în mijloace de transport sau utilizând documente de călătorie false sau falsificate.

Analizând fenomenul migraţiei, în funcţie de locul săvârşirii faptei, se constată că ponderea cea mai mare a fost înregistrată la frontiera cu Republica Serbia, unde au fost constatate 260 cazuri cu 992 de migranţi ilegali. Dintre aceştia, 916 sunt migranţi ilegali non-regionali (proveniți din state cu potențial migrator) şi 76 sunt migranţi ilegali regionali (state balcanice).
La frontiera cu Ungaria au fost înregistrate 23 de cazuri cu 72 de migranţi ilegali, din care 69 sunt migranţi ilegali non-regionali şi 3 migranţi ilegali regionali.

Traficul de migranți

Referitor la infracțiunea trafic de migranţi, în perioada analizată au fost instrumentate 86 cazuri cu 120 traficanţi/facilitatori, fiind probată activitatea infracţională a 58 făptuitori.
În ceea ce priveşte măsurile întreprinse în urma continuării cercetărilor şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate care au săvârşit infracţiuni de trafic de migranţi, procurorii de caz au dispus  măsuri de arest preventiv, control judiciar ori cercetarea în stare de libertate.

Cooperare interinstituțională

În anul 2019 s-au desfăşurat 1.836 acţiuni cu 4.467 misiuni la nivelul tuturor structurilor MAI, astfel:
     1326 acţiuni specifice poliţiei de frontieră;
     149 acţiuni cu structuri ale poliţiei;
     38 acţiuni cu autorităţile vamale;
     323 acţiuni cu alte structuri cu atribuţii la frontieră, precum Structuri ale jandarmeriei, Serviciul pentru Imigrări al județului Timiș, Garda financiară, A.R.R., A.J.V.P.S. şi altele.

         În perioada supusă analizei au fost semnate protocoale de colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Județeană Timiș, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara, I.S.C.T.R pe raza județelor Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți.
În anul 2019, un număr de 16 poliţişti de frontieră din cadrul I.T.P.F. Timişoara au participat la 43 misiuni sub egida FRONTEX (în Polonia, Grecia, Spania și Rep. Albania, respectiv la Operațiunea Comună FOA 2019, Programul Comun de Master European în domeniul Managementului strategic al Frontierelor sau Sesiunea de certificare traineri Frontex în cadrul programului de pregătire avansată pentru profilurile EBCGT). Tot sub egida agenţiei, au efectuat misiuni, în cadrul Operaţiunii Comune Puncte Focale Terestre, un număr de 6 poliţişti de frontieră străini în Punctul Focal Moraviţa.

Resurse umane

În perioada de referinţă, activitatea pe această linie de muncă s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi a avut drept scop realizarea unei bune încadrări cu personal a inspectoratului. Conform dinamicii de personal realizată la data de 30.12.2019, procentul de încadrare, raportat la numărul posturilor prevăzute, este de 92,94 %.  

Obiective 2020:

1. Obiectivul principal al inspectoratului îl constituie, prevenirea și combaterea migrației ilegale, a trecerilor frauduloase peste frontiera de stat şi a traficului de migranţi;
2. Asigurarea unui management participativ, bazat pe comunicarea internă şi cunoaşterea personalului, în vederea creşterii capacităţii şi calităţii serviciilor oferite cetăţenilor;
3. Intensificarea pregătirii profesionale a polițiștilor, în condițiile prevederilor reglementărilor interne în vigoare și a necesităților înregistrate în plan operativ;
5. Extinderea și îmbunătățirea parteneriatului cu societatea civilă, cu instituțiile de stat sau private printr-o permanentă comunicare. Dezvoltarea încrederii cetățenilor în instituția Poliției de Frontieră, ca urmare a activităților serviciului pentru realizarea unui climat de ordine și siguranță publică în zona de frontieră.

CONCLUZII

Activitatea inspectoratului se evidențiază în anul 2019 prin îndeplinirea indicatorilor de eficiență la un nivel ridicat, având în vedere situația operativă și factorii de risc, în special fenomenul migraționist existent la frontiera sârbo-română.
Evidențiem în mod deosebit activitatea depusă la nivelul sectoarelor poliției de frontieră, la nivelul turelor de serviciu, structuri care prin efortul depus a făcut posibilă atingerea rezultatelor mai sus detaliate.
Conducerea își propune menţinerea unui climat de muncă care să poată crea performanță profesională, să prevină săvârșirea unor abateri disciplinare sau fapte de natură penală în rândul personalului, să multiplice cunoștințele şi să dezvolte și să formeze deprinderi necesare desfășurării activității de supraveghere și verificare la frontiere la nivelul impus de standardele europene.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu