În contextul îngrijorării provocate de creşterea, inclusiv în România, a riscului de contaminare cu coronavirusul Covid-19, Patriarhia Română face apel la respectarea cu stricteţe a tuturor măsurilor transmise de Ministerul Sănătăţii şi de celelalte autorităţi abilitate (spălarea riguroasă a mâinilor şi a feţei cu apă şi săpun, acoperirea gurii şi a nasului în caz de tuse şi strănut, dezinfectarea obiectelor şi suprafeţelor frecvent utilizate etc.).
În acelaşi context temporar, din punct de vedere liturgic şi duhovnicesc, Patriarhia Română face următoarele recomandări:
- Persoanele care manifestă simptomele de gripă de orice fel şi simptomele de coronavirus, descrise de autorităţile medicale, sunt sfătuite să evite în acele zile locurile aglomerate, inclusiv spaţiul bisericii, pentru a nu-i expune şi pe alţii la o posibilă îmbolnăvire. În acest timp, persoanele respective pot asculta Sfânta Liturghie difuzată de Radio Trinitas şi TRINITAS TV;
- Persoanele care au teama de îmbolnăvire prin împărtăşirea din Sfântul Potir cu linguriţa comună pot cere preotului, în mod excepţional, împărtăşirea, în orice moment al zilei, din Sfânta Euharistie pentru bolnavi, care le poate fi oferită într-o linguriţă adusă de acasă şi folosită exclusiv în acest scop, de o singură persoană (o firimitură din Sfânta Euharistie este pusă într-o linguriţă cu vin);
- Menţionăm că în Biserică Sfânta Împărtăşanie se pregăteşte şi se administrează totdeauna în condiţii de igienă totală, iar icoanele sunt frecvent igienizate. Cei care se tem în această perioadă de îmbolnăvire pot evita temporar sărutarea icoanelor din biserică, însă pot săruta icoanele din propria casă;
- Persoanelor care nu se pot împărtăşi pentru că sunt deja bolnave li se recomandă să guste acasă din Agheasma Mare, primită de la biserică în ziua de Bobotează.
Toate cele precizate mai sus constituie măsuri excepţionale temporare, fiind îngăduite de Biserica Ortodoxă Română, ca adaptare în situaţie de epidemie.
Biserica Ortodoxă Română îi îndeamnă pe toţi credincioşii săi la rugăciune, calm şi speranţă, solidaritate şi responsabilitate, cerându-I Milostivului Dumnezeu ocrotirea şi binecuvântarea Sa, deoarece, în primă şi ultimă instanţă, El este Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre, iar sănătatea, viaţa şi mântuirea sunt darurile Sale, pe care noi însă trebuie să le cultivăm cu credinţă, speranţă şi iubire.
Biroul de Presă al Patriarhiei Române
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu