Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABA
Banat) s-a autosesizat în seara zilei de 17 februarie, în legătură cu o posibilă poluare a pârâului Doman, în Reșița. În dimineața zilei următoare, au fost mobilizate
autorităţile responsabile (Garda de Mediu Caraș-Severin, S.C. Aquacaraș S.A. și
Primăria municipiului Reșița), iar apoi a fost formată o echipă de specialişti
din cadrul ABA Banat, Garda de Mediu Caraș-Severin și S.C. Aquacaraș S.A. care au reușit să identifice sursa deversării
apei prin
gura de canalizare de lângă Lidl, din Centrul Civic al orașului: este vorba de o avarie la
canalizarea menajeră care a condus la scurgerea apelor menajere la canalizarea
pluvială.
Conform autorizației de
gospodărire a apelor nr. 50/2019 și a documentației care a stat la baza
emiterii acesteia, în municipiul Reșița toate apele pluviale și menajere de pe
raza municipiului sunt colectate, canalizate, epurate și evacuate în râul Bârzava,
prin două guri de canalizare, fiind interzise alte evacuări directe.
Analizele de laborator, efectuate
de ABA Banat în toată perioada de investigație a evenimentului, la apa din
această conductă de evacuare, la apa din pârâul Doman şi în amonte de
deversare, au arătat că este vorba de apă menajeră neepurată, care are
un conținut mare de substanțe organice, detergenți, amoniu și un conținut
nesemnificativ de metale grele, nuanța roșiatică putând fi dată de un colorant
sau altă materie organică ce poate reda această nuanță. În acest sens, se poate
afirma că nu este confirmată poluarea cu metale sau alte substanțe toxice
pentru mediu, pe pârâul Doman.
Conform Legii Apelor, măsurile
aplicate de echipa de control formată din inspectorii ABA Banat și cei de la
Garda de Mediu Caraș-Severin sunt următoarele:
- Avertisment, către S.C. Aquacaraș S.A., pentru nerespectarea prevederilor
autorizației de gospodărire a apelor privind evacuarea apelor uzate menajere.
- Să fie identificat exact locul în care
canalizarea de ape menajere este avariată și să fie realizate lucrările de
remediere. Termenul de realizare este până în 31 martie 2020.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu