Cu ocazia Zilei Naționale a
României, 8 ofiţeri şi 9 de agenţi de poliţie din
cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Caraș-Severin, care s-au evidențiat în
mod excepțional în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, au fost recompensați
cu avansarea în gradul profesional următor, înainte de îndeplinirea stagiului
minim în grad.
De
asemenea, 29 de tineri agenți de poliție, dintre 15 fete și 14 băieți, absolvenți ai Școlilor de Agenți de
Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina și „Septimiu Mureșan” Cluj Napoca, promoția noiembrie 2019, au fost repartizați astăzi, pe primele funcții din carieră.
În cursul zilei de astăzi,
02 decembrie, la sediul Inspectoratului de Poliţie Județean Caraș-Severin a
avut loc festivitatea de avansare înainte de termen, în gradul profesional
următor.
Prin Ordin al Ministrului
Afacerilor Interne, 17 poliţişti, dintre care 8 ofiţeri şi 9 agenţi de poliție,
au fost avansaţi în gradul profesional următor, în prezența conducerii Inspectoratului de Poliție Județean
Caraș-Severin.
Totodată, conducerea unității a salutat prezența celor 29 de polițiști
repartizați la unitatea noastră, dintre care 16 în cadrul structurilor de poliție urbană și 13 în cadrul
structurilor de poliție rurală.
Domnul comisar şef de
poliţie Turnagiu Ioan-Florin, împuternicit la conducerea Inspectoratului, i-a
felicitat atât pe polițiștii nou-veniți, urându-le succes în activitate, cât și
pe colegii avansaţi, pentru munca depusă şi rezultatele profesionale obţinute,
transmițându-le mesajul ministrului Afacerilor Interne, domnul Ion-Marcel Vela,
cu această ocazie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu