Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 3 decembrie 2019

Legea mediului NU e o bază legală pentru Taxa Oxigen

De ce legea mediului NU-i permite primăriei să interzică mașinile sub Euro 3 în București

 
APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să atace și Legea mediului la Curtea Constituțională, întrucât conține o prevedere neconstituțională care ar permite primăriilor să limiteze nelegal drepturi fundamentale
Solicitarea APADOR-CH, de atacare a Taxei oxigen în contencios administrativ pe motiv că e nelegală și discriminează între cetățeni și instituții, a stârnit un val de reacții în rândul cetățenilor care fie ne-au acuzat că ținem cu poluatorii, fie ne-au mulțumit. Unii dintre comentatori ne-au atras atenția că există o lege – Legea mediului nr 137/1995 – care i-ar permite de fapt primăriei să ia astfel de decizii de limitare a circulației unor autovehicule în anumite zone ale orașelor.
Întrucât demersul APADOR-CH are strict un caracter juridic ce vizează legalitatea actului emis de Consiliul General al Municipiului București în legătură cu așa numita Taxă oxigen, am transmis din nou Avocatului Poporului o completare la precedenta solicitare, pentru a lămuri de ce nici măcar Legea mediului nu îi permite primăriei să ia decizii de felul celor cuprinse în Taxa oxigen.
Concret, Legea 137/1995 privind protecţia mediului conţine o delegare de competenţă dată de Parlament autorităţilor locale cu privire la restrângerea dreptului de proprietate asupra autovehiculelor. Articolul 61 lit. f din Legea 137/1995 prevede:
...Pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos autorităţile administraţiei publice locale, precum şi, după caz, persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii: ...
f) să reglementeze, inclusiv prin interzicerea, temporară sau permanentă, a accesului anumitor tipuri de autovehicule sau a desfăşurării unor activităţi generatoare de disconfort pentru populaţie în anumite zone ale localităţilor cu predominanţa spaţiilor de locuit, zone destinate tratamentului, odihnei, recreerii şi agrementului;

Prevederea legislativă ridică două aspecte pe care APADOR-CH le-a semnalat Avocatului Poporului: 
1Este neconstituţională delegarea către autorităţile locale a unor prerogative despre care articolul 53 din Constituție prevede expres că aparţin doar Parlamentului – în cazul acesta este vorba de restrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, printre care se află şi dreptul de proprietate, ce nu poate fi făcută decât de către Parlament, în mod direct;
În loc de asta, Parlamentul ar putea reglementa unitar, la nivel naţional, dreptul/interdicţia de a achiziţiona anumite categorii de autovehicule în funcţie de încadrarea într-o anumită normă de poluare de tip Euro 1,2 etc. Aceste reglementări ar trebui să fie aceleaşi (egale) şi pentru persoanele fizice (simplii cetăţeni), şi pentru autorităţi. Tot legea ar trebui să prevadă ce se întâmpla cu autovehiculele cumpărate legal, în perioada în care nu a existat o interdicţie de achiziţionare legată de Euro 1, 2 etc, ţinând cont şi de exigenţele constituţionale care nu permit ca dreptul de proprietate asupra bunurilor dobândite legal să fie lipsit de conţinut.
2. Chiar și așa, neconstituțională, prevederea din Legea mediului face referire doar la „anumite zone" ale localităților și nu la localitățile întregi, deci autoritățile nu pot interzice complet accesul anumitor autovehicule pe teritoriul localității, așa cum s-a întâmplat în Hotărârea CGMB nr. 539/2019, ce instituie Taxa oxigen, care interzice complet accesul în București al autovehiculelor sub  Euro 3 din 2022 și a celor sub Euro 4 din 2024;
Situaţia va fi alta în cazul în care va exista o interdicţie legală de achiziţionare a unor categorii de autovehicule, în raport de încadrarea în normele Euro 1,2 etc. Din acel moment, orice cumpărător al unui autovehicul pentru care există interdicţia legală de achiziţionare va fi un cumpărător de rea-credinţă, iar bunul respectiv va fi unul dobândit în mod ilegal, astfel că nu se va putea invoca protecţia constituţională conferită dreptului de proprietate asupra bunurilor dobândite în mod legal. Dar, în cazul autovehiculelor achiziţionate până în prezent, în condiţiile în care nu există vreo interdicție legală de achiziţionare legată de normele Euro 1,2 etc., cumpărătorii sunt de bună-credinţă, bunurile (autovehiculele) sunt dobândite în mod legal, astfel că şi dreptul de proprietate asupra acestor bunuri trebuie protejat conform exigenţelor constituţionale şi, mai ales, nu trebuie lipsit de conţinut.
Pentru aceste motive APADOR-CH a transmis o nouă solicitate Avocatului Poporului, cerându-i să ridice și excepția de neconstituționalitate a articolului 61 lit. f din Legea 137/1995, întrucât prevede o delegare către autorităţile locale a prerogativelor exclusive ale Parlamentului de a restrânge drepturi şi liberăţi fundamentale, delegare care contravine art. 53 din Constituţie.
  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu