Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 19 februarie 2019

START ONG devine primul program de susținere a ONG-urilor mici, care oferă societății civile finanțări de 500.000 de euro


Asociația Act For Tomorrow, în colaborare cu Kaufland România, lansează programul START ONG – primul și singurul program de finanțare dedicat ONG-urilor mici sau a celor aflate la început de drum.

Finanțarea totală acordată pentru dezvoltarea micilor ONG-uri este de 500.000 de euro, prin susținerea a peste 100 de proiecte în 2019.

De la
1 martie 2019, pot să aplice la START ONG organizațiile non-guvernamentale mici, cu venituri sub 50.000 euro, precum și cele înființate în 2019, dar și instituții publice din educație (de exemplu grădinițe, școli) și cu rol social (cantine publice, centrele pentru persoane vârstnice și copii). Acestea pot înscrie proiecte din domeniile educație, mediu, sănătate, social și cultură și pot obține finanțări de până la 10.000 de euro fiecare.

Condițiile pentru eligibilitate sunt disponibile pe www.startong.ro. Tot pe această platformă trebuie înregistrate proiectele propuse pentru finanțare, urmând regulamentul și indicațiile din platformă. Evaluarea proiectelor se va face de către un juriu format de Asociația Act For Tomorrow, în ordinea solicitărilor primite până la epuizarea bugetului lunar, iar restul proiectelor neevaluate vor putea fi înscrise în competiție în următoarele apeluri lunare.

START ONG se desfăşoară prin intermediul a nouă runde succesive de apeluri de proiecte, care vor fi lansate pe tot parcursul anului, începând cu data de 1 a fiecărei luni calendaristice, iar primul apel va fi accesibil din 1 martie 2019.

Programul START ONG are trei praguri de finanțare:
·         pragul I, cu o valoare de pânăla  1000 de euro
·         pragul II, cu o valoare cuprinsă între1000 și 5000 de euro
·         pragul III, cu o valoare cuprinsă între 5000 și 10.000 de euro.

,,Bunătatea este singura investiție care nu dă niciodată greș. Lucrând în strânsă legătură cu societatea civilă, sprijinind-o și văzând cum contribuie ea la dezvoltarea comunității, ne-am convins că această afirmație a unui celebru filosof este adevărată. Responsabilitatea socială și față de mediul înconjurător este prioritatea noastră, așa că ducem susținerea societății civile la următorul nivel. Astfel, am creat START ONG, care ne permite să investim în dezvoltarea ONG-urilor mai «tinere» și să le susținem ideile.’’, a spus Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

,,START ONG este o provocare atât pentru noi, Asociația Act For Tomorrow, cât și pentru entitățile care vor aplica în acest program. Ne-am propus, împreună cu Kaufland România, să susținem acele organizații care au idei creative și oameni dornici să schimbe în bine situația comunităților. Dorim ca prin implementarea acestor proiecte să influențăm societatea într-un mod pozitiv. Educația, mediul, sănătatea, socialul sau cultura sunt domeniile fără de care dezvoltarea durabilă a unei țări nu poate exista’’,  adeclarat Andrei Coșuleanu, Președintele Asociației Act For Tomorrow.

Mai multe informații legate de regulamentul programului, criterii de eligibilitate și evaluare sunt disponibile pe site-ul www.startong.ro


Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1270 de magazine în 7 țări și o rețea de 121 de magazine în România. Kaufland deține distincția Customers’ Friend pentru compania cu cele mai bune servicii pentru clienți, acordată de Institutul internațional ICERTIAS, în urma unei analize de piață. Strategia noastră are ca scop îndeplinirea dorinţelor clienților cu accent pe garanţiile şi serviciile noastre, varietate, un nivel ridicat de calitate şi, bineînţeles, preţuri atractive. Start ONG este al doilea program de finanțare pentru ONG-uri inițiat de Kaufland. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaufland.ro.

Despre Asociația Act For Tomorrow
Act for Tomorrow este un ONG creat de o echipă de oameni pasionați și dedicați, care și-au propus cu resurselelor să contribuie la dezvoltarea unei lumi mai bune, mai responsabile și curate. Își concentrează resursele și know-how-ul pentru realizarea unor proiecte sub umbrela sustenabilității și a creativității care să aibă impact direct atât asupra cetățenilor, cât și a zonelor defavorizate din România și sunt implicați în sfera domeniilor de mediu, dezvoltare durabilă și voluntariat.


Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: startong@acrfortomorrow.ro, tel.0756511222

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu