Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 19 februarie 2019

PERCHEZIȚII DIICOT


PESTE 200.000 DE EURO INDISPONIBILAȚI DE LA PERSOANE BĂNUITE DE CAMĂTĂ
La data de 18 februarie 2019,polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Caraș-Severin, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 7 percheziții, 5 domiciliare și 2 la autovehicule, în localitățile
Oțelu Roșu, Poiana Mărului, din județul Caraș-Severin și în municipiul Timișoara, la persoane bănuite de constituirea unui grup infracțional organizat, camătă și spălare de bani.
Au fost ridicați, în vederea continuării cercetărilor, aproape 220.000 de euro, peste 860 de dolari, 2.500 de lei, înscrisuri și medii de stocare.

Din cercetări a reieșit că trei persoane, doi bărbați, de 48, respectiv 21 de ani și o femeie, de 44 de ani, toți din Oțelu Roșu, județul Caraș-Severin,ar fi oferit, începând cu anul 2010, împrumuturi de bani în afara sistemelor autorizate,către diverși oameni de afaceri,reprezentanți ai unor societăți comerciale din județul Caraș-Severin, pentru care ar fi perceput dobânzi lunare cuprinse între 7% și 15%.

Pentru a garanta împrumuturile respective, bărbatul, de 48 de ani, i-arfi determinat să întocmească, pe numele lui, diverse documente financiar-contabile, ce ar fi atestat, în mod fictiv, vânzarea unor bunuri, în valoare de maxim 5.000 de lei, cu scopul de a nu realiza transferuri bancare. Însă, în realitate, valoarea bunurilor respective ar fi fost de 10-20 de ori mai mare.

De asemenea, aceeași persoanăar fideterminat persoanele împrumutate să întocmească documente notariale de recunoaștere a unor împrumuturi, având ca obiect sume în care ar fi fost cuprinse și dobânzile (camătă).

În situația în care aceștia s-ar fi aflat în imposibilitatea de a mai achita ratele lunare, i-ar fi determinat să întocmească contracte de vânzare-cumpărare fictive pentru sume de bani pe care persoana în cauză nu le-ar fi remis niciodată.

Față de bărbatul de 48 de ani și femeia de 44 de ani a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

În cauză, cercetărilesunt continuatesub aspectul săvârșirii infracțiunilor de camătă, constituirea unui grup infracțional organizat și spălare de bani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu