Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 16 februarie 2019

STS lansează aplicaţia APEL 112 având facilitate de transmitere a coordonatelor GPS la iniţierea apelului 112

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale lansează astăzi aplicaţia de urgenţă "Apel 112" pentru telefoane mobile care permite transmiterea coordonatelor GPS la momentul iniţierii apelului către Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.

Pe baza informaţiilor de localizare, intervenţia agenţiilor specializate
(Serviciul de Ambulanţă, Poliţie, ISU-SMURD, Jandarmi, Salvamont) din cadrul SNUAU este mai rapidă şi mai eficientă, crescând astfel şansele de salvare ale apelantului.

Aplicaţia permite transmiterea localizării apelanţilor 112 atunci când apelul de urgenţă este generat dintr-o reţea naţională de telefonie mobilă.

Utilizarea aplicaţiei presupune activarea şi existenţa serviciilor de date (acces Internet) şi a serviciului de localizare (GPS) ale telefonului mobil.

În lipsa serviciului de date, poziţia apelantului va putea fi totuşi comunicată operatorului 112 în timpul conversaţiei telefonice pentru că aplicaţia permite afişarea coordonatelor GPS.

Aplicaţia "Apel 112" este gratuită şi poate fi descărcată şi instalată pe telefonul mobil din magazinele de aplicaţii Google Play şi App Store, începând de astăzi, 15 februarie. Aplicaţia este compatibilă cu telefoanele mobile cu sisteme de operare Android şi iOS. Versiunile minime suportate de sistemele de operare ale telefoanelor mobile sunt iOS 5 şi Android 4.4.

Pentru a putea folosi aplicaţia într-un caz de urgenţă, utilizatorul trebuie să introducă în aplicaţie numărul sau numerele de telefon, în cazul în care în telefonul mobil sunt două cartele SIM cu servicii de date active. Folosirea aplicaţiei nu necesită înregistrarea în sistemul informatic al 112 a apelantului sau a numărului/ numerelor de telefon pe care acesta îl/ le deţine.

La prima accesare a aplicaţiei, utilizatorul trebuie să accepte Termenii şi Condiţiile, apoi dacă informaţia de localizare este disponibilă, pe ecranul telefonului sunt afişate latitudinea şi longitudinea corespunzătoare poziţiei.

Acurateţea informaţiilor de localizare depinde de calitatea semnalului GPS, iar precizia poate varia de la câteva zeci de metri până la câteva sute de metri.

La utilizarea butonului "Apelare 112" sau "Transmitere poziţie", aplicaţia extrage şi transmite informaţiile de localizare asociate telefonului mobil, în format AML (Advanced Mobile Location), către sistemul informatic al 112. Aceste informaţii vor fi prelucrate şi puse la dispoziţia operatorilor 112 şi a agenţiilor specializate numai în asociere directă cu un apel de urgenţă 112 generat de la numărul de telefon de pe care a fost transmisă informaţia de localizare.

La nivel european sunt şi alte ţări în care instituţiile sau autorităţile cu atribuţii în gestionarea apelurilor de urgenţă au pus la dispoziţia populaţiei aplicaţii similare celei dezvoltate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, de exemplu Finlanda, Austria, Slovenia, Lituania.

Biroul de Presă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu