CALITATEA ACTULUI MEDICAL ÎN BENEFICIUL PERSOANELOR VÂRSTNICE DIN JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

Informare cu privire la calitatea actului medical în beneficiul persoanelor vârstnice din judeţul Caraş-Severin.

Prezintă: Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Caraş-Severin.

INFORMARE  CU PRIVIRE LA CALITATEA ACTULUI MEDICAL ÎN BENEFICIUL PERSOANELOR VÂRSTNICE DIN JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN

1. Evaluarea furnizorilor de servicii medicale şi medicamente

            Pentru asigurarea calităţii serviciilor medicale, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin a încheiat contracte numai cu furnizorii de servicii medicale autorizaţi şi evaluaţi.

Evaluarea furnizorilor de servicii medicale şi de medicamente este un proces continuu care se efectueză de către comisia de evaluare în baza următoarelor acte normative:

• Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii;
• Ordinul comun MSP/CNAS nr. 106/32/2015 pentru aprobarea Regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a comisiilor naţionale şi a comisiilor de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale, de medicamente şi materiale sanitare, a standardelor de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale, de medicamente şi materiale sanitare, precum şi a metodologiei-cadru de evaluare a furnizorilor de servicii medicale, de dispozitive medicale, de medicamente şi materiale sanitare

1. Toţi furnizorii aflaţi în relaţie contractuală cu Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin sunt autorizaţi şi evaluaţi; distribuţia pe specialităţi a acestor furnizori este următoarea:

                  - 163 furnizori de medicină de familie

                  - 51 furnizori de specialitate din ambulatoriu

                  - 35 farmacii

                  - 4 furnizori de îngrijiri la domiciliu

                  - 3 furnizori de investigaţii paraclinice- radiologie şi imagistică

                  - 10 furnizori de servicii medicale paraclinice -analize medicale

                  -  6  spitale

                  -  64 furnizori de dispozitive medicale

                  -  1 furnizor asistenţă medicală şi transport sanitar

2.  Pentru a corespunde evaluării, furnizorul trebuie să îndeplinească o serie de standarde, standarde ce trebuie respectate pe toată perioada derulării contractului cu casa de asigurări. Principalele grupe de standarde  stabilite prin actele normative sunt:

a)standarde referitoare la organizare: certificat de înregistrare în Registrul Unic al  Cabinetelor Medicale; autorizaţie sanitară de funcţionare în vigoare; regulament de ordine interioară; regulament de organizare şi funcţionare, etc.

b)standarde referitoare la structura de personal: medicii şi asistenţii medicali  să aibă  drept de liberă practică şi asigurare de răspundere civilă (malpraxis) în vigoare; existenţa fişelor de post pentru întreg personalul; cabinetele de medicină de familie au angajat cel puţin un asistent medical la 1000 de asiguraţi; cabinetele medicale de specialitate care au un program de 35 ore pe săptămînă au încadraţi asistenţi medicali;

c)standarde referitoare la informarea asiguraţilor: existenţa firmei vizibile din exterior, a programului de lucru afişat, afişarea la loc vizibil a drepturilor şi obligaţiilor asiguraţilor; accesul neîngrădit al asiguraţilor la un registru de reclamaţii şi sesizări; afişarea contravalorii serviciilor medicale oferite şi nedecontate de casa de asigurări;

d)standarde referitoare la dotarea furnizorilor: aparatură medicală şi materiale sanitare conform reglementărilor; verificarea metrologică şi service/întreţinere pentru aparatură; cel puţin un grup sanitar; post telefonic (fix, mobil);

e)standarde referitoare la asigurarea serviciilor: existenţa documentelor primare stabilite prin reglementări speciale astfel încât să fie identificabil asiguratul şi persoana care a oferit serviciul, diagnosticul, tratamentul precum şi data şi ora când acesta a fost furnizat, existenţa listelor de programare a asiguraţilor la consultaţii; existenţa şi utilizarea formularelor tipizate prevăzute de legislaţia în vigoare; respectarea programului de lucru contractat cu C.A.S-C.S.;

f) standarde referitoare la relaţia contractuală furnizor – C.A.S-C.S.: respectarea clauzelor contractuale aşa cum sunt ele definite în contractul de furnizare de servicii încheiat cu casa de asigurări.

           

2. Dezvoltarea reţelei sanitare la nivelul judeţului Caraş-Severin

            În contract cu C.A.S-C.S se găsesc 163 furnizori de medicină primară, reprezentând 165 medici de familie. La nivelul întregului judeţ sunt în prezent 8 comune în care nu funcţionează cabinete de medicină de familie: Bănia, Brebu Nou, Gîrnic, Domaşnea, Goruia, Vrani, Ciudanoviţa şi Marga.

În ceea ce priveşte asistenţa medicală de specialitate în judeţul Caraş-Severin, este distribuită în toate oraşele, dar cu deficit pe mai multe specialităţi dintre care amintim:

- oncologie – un singur medic (în Reşiţa);

- diabet şi boli de nutriţie – medici specialişti doar în Reşiţa şi Caransebeş;

- neuropsihiatrie infantilă – un singur medic (în Reşiţa).

3. Servicii medicale standardizate = calitate

Serviciile medicale, ca orice serviciu public, au în componenta lor atât un prestator, reprezentat de personalul medical, cât şi un cadru în care se desfăşoară activitatea acestora. De aceea, pentru o gestionare calitativă a acestor servicii, trebuie ţinut cont, pe de o parte, de calitatea actului medical în sine, iar pe de altă parte de modul în care este gestionată resursa materială, prin intermediul căreia sunt furnizate  serviciile respective.

Partea conceptuală, de proiectare şi de organizare, intră în competenţa instituţiilor statului, reprezentate de Ministerul Sănătăţii, de direcţiile sanitare şi de casele de asigurări. Aceste instituţii sunt responsabile, pe lângă elaborarea şi aplicarea politicilor sanitare, de asigurarea resurselor materiale şi de controlul modului în care acestea sunt folosite.

În acelaşi timp, împreună cu asociaţiile profesionale, organismele centrale sunt răspunzatoare de elaborarea protocoalelor diagnostice şi terapeutice, care să reprezinte scheletul pe care se construieşte un act medical de calitate.

                                Nevoia de protocoale diagnostice

Protocoalele diagnostice trebuie să fie cât mai clare şi mai simple, standardizate, universal valabile în sistemul sanitar românesc, care să dea unitate modului de abordare a cazurilor, astfel încât aceeaşi patologie să fie diagnosticată în funcţie de aceleaşi criterii şi prin aceleaşi explorari, atât la Reşiţa cât şi la Timişoara sau la Bucureşti. Statutul nostru de ţară membră a Uniunii Europene ne obligă să ne aliniem şi standardelor europene, astfel încât diagnosticul unei afecţiuni să se pună prin aceleaşi mijloace atât la Bucureşti, cât şi la Londra, Roma, Paris sau Viena.

Acest lucru pare simplu, datorită modului liber de transmitere a informaţiei şi a faptului că marea majoritate a medicilor sunt permanent la curent cu noutăţile din domeniul medical. Din păcate, protocoalele sunt insuficiente, neacoperind toata patologia obişnuită, iar acolo unde există, asumarea lor porneşte de la asumarea tuturor componentelor ce duc la construcţia şi enunţarea diagnosticului precum şi la tratarea afecţiunii (mijloace de investigaţie, la acelaşi nivel cu cele din Uniunea Europeană, materiale sanitare şi medicamente similare). Excluderea unui singur reper din protocol înseamnă renunţarea la acel protocol.

Mai mult, în România protocoalele diagnostice sunt sub forma unor ghiduri, de cele mai multe ori chiar mai stufoase decât tratatele de specialitate.

Totuşi, asumarea protocoalelor de către medicii din unităţile sanitare înseamnă creşterea calităţii actului medical, beneficiu pentru bolnav, precum şi protejarea medicului, scăzând incidenţa greşelilor în acordarea actului medical.

Faţă de aceste protocoale, sunt discuţii în special cu privire la dictonul care afirmă că “nu există boli, există bolnavi!” Se consideră, pe bună dreptate, că manifestările clinice diferă de la caz la caz. Totuşi, experienţa altor state arată că, indiferent de pacient, există anumite criterii valabile în toate cazurile. Aceste protocoale nu trebuie să fie restrictive pentru medic, ci doar orientative. Rămâne la latitudinea fiecăruia sa le foloseasca ad-litteram sau să le adapteze!

4. Calitatea actului medical

Cercetarea stiintifică medicală, progresul tehnologic rapid, preocuparea pentru recuperare si reabilitare functională, pentru profilaxie, pentru cresterea speranţei de viată, constituie axa centrală a sistemelor de sănătate moderne, bine organizate si performante.

Un sistem de sănătate bine organizat produce satisfactie.

Pacientul – beneficiar de servicii de sănătate – este judecătorul cel mai autorizat al calitătii actului medical.

În relatia cu pacientul si cu comunitatea, sistemul de sănătate are obligatia să asigure servicii si îngrijiri pe măsura nevoilor, a asteptărilor si a promisiunilor. În functie de performantele lor – sistemele de sănătate pot fi dorite, acceptate  sau respinse de către pacienti.

Standardele includ:

à        mijloacele tehnice si stiintifice puse la dispozitie;

à        numărul si valoarea personalului;

à        aspectul si functionalitatea clădirii, echipamentelor si instalaţiilor medicale;

à        organizarea si finanţarea personalului şi a serviciilor.

Standardul se stabileşte, se impune, poate fi controlat, în timp ce performanţele si rezultatele depind în exclusivitate de pregătirea, competenţa si valoarea personalului uman.

Calitatea finalã a actului medical este dată de totalitatea măsurilor întreprinse sau omise în cursul unui eveniment medical.  Regulile unei bune funcţionări în echipă sunt: promptitudinea intervenţiei; algoritmul gesturilor medicale care trebuie întreprinse; întârzieri, confuzii, incidente si accidente care trebuie evitate; dorinţele si speranţele pacientului si, bineînţeles, intervenţia imprevizibilului (toate acestea regăsindu-se în protocoalele diagnostice).

În literatura de specialitate din ţară şi din lume, întrebările  vizând modul de determinare a calităţii actului medical şi cine este în drept să determine acestă calitate, continuă să genereze controverse. 

Într-o astfel de situaţie, mai puţin contează mulţimea şi chiar calitatea mijloacelor materiale puse în operă, cât, mai ales, rezultatul obţinut: pacientul este în viaţă? Starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit? Dacă da, probabil că actul medical a fost de calitate.

Şi totuşi, există nu puţine cazuri de însănătoşiri „miraculoase”, uneori chiar în absenţa oricărui act medical. Aceasta sugerează că nu este exclus ca rezultatul să nu fie într-o legătură de cauzalitate cu calitatea actului medical. Se poate, din păcate, şi invers: în ciuda profesionalismului unui medic de renume, care depune tot efortul, pacientul să moară. Este vina doctorului? Calitatea actului medical a fost necorespunzătoare?

 Cercetările întreprinse de unii analişti – care au chestionat mai mulţi pacienţi cu privire la aprecierea calităţii actelor medicale de care au beneficiat – au relevat faptul   că un eşec al tratamentului este sinonim cu o apreciere proastă a calităţii actului medical (chiar dacă medicul a făcut tot ceea ce era omeneşte posibil), după cum chiar şi un tratament reuşit poate să genereze o opinie nefavorabilă, în măsura în care neplăcerile îndurate pe perioada bolii au fost semnificative. Mulţi medici se tem de asemenea reacţii şi evită orice încercare de evaluare a activităţii lor de către pacienţi.

Una din soluţiile pe care se pare că breasla medicilor o îmbrăţişează este aceea a negării capacităţii pacientului de a-şi exprima o opinie pertinentă în legătură cu calitatea actului medical. Mai mult, sunt specialişti care apreciază că este foarte greu chiar şi pentru un expert să facă o astfel de evaluare.

O altă soluţie, din observă în continuare la 17 ani distanţă de la introducerea sistemului de asigurări de perspectiva marketingului, ar fi aceea ca medicii să accepte necesitatea evaluării activităţii lor, să accepte faptul că opiniile pacienţilor trebuie să joace un rol în această evaluare şi să încerce să se preocupe mai mult de imaginea lor şi a unităţii sanitare pe care o reprezintă. În acest sens, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate foloseşte „ Chestionar de evaluare a satisfacţiei asiguraţilor” care este utilizat în sondajele ce se efectuează periodic pe asiguraţi ce suferă de diferite afecţiuni.

Toate cele enunţate arată că există o permanentă preocupare vis-à-vis de creşterea calităţii actului medical, îndeplinirea acestui deziderat, se face parcurgând un drum mai scurt sau mai lung influenţat de mai mulţi factori:

-          nivelul economic al fiecărei ţări;

-          asumarea priorităţii pe scara nevoilor sociale;

-          recunoaşterea efectelor pozitive economice pe care le poate creea un sistem medical sănătos (el nu doar consumă, ci aduce şi plus valoare);

-          gradul de educaţie medicală al unei populaţii (ce depinde direct de aliniatele mai sus enunţate)

-          şi nu în ultimul rând resursa umană din sistemul medical;