Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 27 august 2015

Situaţia plăţilor pentru cererile de sprijin înregistrate în anul 2014 şi perioada 01.01.- 30.06.2015 conform legislaţiei în vigoare, pentru aplicarea schemelor de plăţi în sectoarele zootehnic şi vegetal, altele decât schema de plată unică pe suprafaţă



Informare privind situaţia plăţilor pentru cererile de sprijin înregistrate în anul 2014 şi perioada 01.01.- 30.06.2015 conform legislaţiei în vigoare, pentru aplicarea schemelor de plăţi în sectoarele zootehnic şi vegetal, altele decât schema de plată unică pe suprafaţă.
   Prezintă: Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Caraş-Severin.
INFORMARE PRIVIND SITUAȚIA PLATILOR PENTRU CERERILE DE SPRIJIN INREGISTRATE ÎN ANUL 2014 SI PERIOADA 01.01.2015-30.06.2015 CONFORM LEGISLATIEI IN VIGOARE, PENTRU APLICAREA SCHEMELOR DE PLATI IN SECTOARELE ZOOTEHNIC SI VEGETAL, ALTELE DECAT SCHEMA DE PLATA UNICA PE SUPRAFATA

            În conformitate cu prevederile capitolului 15 „Agricultură si de dezvoltare rurală” -  din Programul de guvernare, paragraful 9 „Reforma administrativă a agriculturii” , Guvernul României a adoptat masuri de continuare a construcţiei institutionale necesară funcţionării Politicii Agricole Comune, in conformitate cu reglementarile Uniunii Europene.
Începând cu data de 01.01.2007, moment care a coincis cu aderarea României la Uniunea Europeană, Centrul Judeţean A.P.I.A. Caraş Severin a gestionat formele de sprijin destinate susţinerii agriculturii, finanţate de la bugetul de stat in conformitate cu prevederile de instituire a acestora si a pregatit structura instituţionala pentru gestionarea fondurilor europene pentru agricultură, derulând și gestionând fondurile privind plăţile directe si măsurile de piaţă, precum şi alte măsuri finanţate din fonduri europene pentru agricultură.
Activitatea Agenţiei de  Plaţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul județean Caraș-Severin se desfășoară la nivel județean și la nivel local, cu un nucleu de personal format din 92 de persoane, specialişti în agricultură, horticultură, zootehnie, economie, IT, comunicatii, juridic.

Structura organizatorică a Centrului Judeţean este prezentată astfel:
·         Compartimentul juridic
·         Serviciul măsuri specifice comunitare
·         Serviciul economic, recuperare debite
·         Serviciul autorizare plăți
·         Serviciul controale pe teren
·         Compartimentul IT
·         Centrele locale – organizate pentru a servi fermierii din cadrul comunelor arondate

             Repartizarea comunelor pe centre locale APIA este următoarea:
1. Centrul local Reşiţa -        Comunele Berzovia, Brebu, Brebu Nou, Caraşova, Doclin, Dognecea,Ezeriş, Farliug, Lupac, Măureni, Municipiul Reşiţa,Ocna de Fier, Oraş Bocşa, Ramna,   Târnova, Văliug, Vermeş, Zorlenţu Mare
2. Centrul local Oravița -      Comunele Berlişte, Cărbunari, Ciclova Română, Ciuchici, Ciudanoviţa,Forotic, Goruia, Grădinari, Naidaş, Oraş Anina, Oraş Oravita, Racaşdia, Sasca Montană, Ticvaniu Mare, Vărădia, Vrani
3. Centrul local Moldova Nouă - Comunele            Berzasca, Coronini, Gârnic, Oraş Moldova Nouă, Pojejena, Sicheviţa, Socol
4. Centrul local Bozovici -     Comunele Bănia, Bozovici, Dalboşeţ, Eftimie Murgu, Lapuşnicel,Lapuşnicu Mare, Prigor, Şopotu Nou
5. Centrul local Domașnea – Comunele Cornea, Cornereva, Domaşnea, Iablaniţa, Luncaviţa, Mehadia, Mehadica, Oraş Băile Herculane, Teregova, Topleţ
6. Centrul local Caransebeș - Comunele  Armeniş, Bolvaşniţa, Buchin, Bucoşniţa, Constantin Daicoviciu, Copăcele, Municipiul Caransebeş, Păltiniş, Sacu, Slatina-Timiş, Turnu Ruieni,
7. Centrul local Oțelu Roșu – Comunele Oțelu Roșu, Băuțar, Glimboca, Obreja, Marga, Rusca Montană, Zăvoi

Prezentarea succintă a compartimentelor ce alcătuiesc structura Centrului Judeţean:

SERVICIUL CONTROL PE TEREN
            În conformitate cu prevederile Regulamentului Consiliului Europei (CE) nr. 1782/2003 privind regimurile de susţinere directă in cadrul politicii agricole comune şi stabilirea altor regimuri de susţinere în favoarea agricultorilor, statele membre ale Uniunii Europene care au adoptat, in cadrul politicii agricole comune, schemele de plaţi unice pe suprafaţă (SAPS – pentru statele noi membre şi SPS – pentru membrii vechi) trebuie să implementeze un sistem consecvent pentru controlul schemelor de plaţi. Scopul acestui control este acela de a verifica datele declarate de către fermier in cererea de sprijin, precum şi de a verifica respectarea condiţiilor de eligibilitate, pe baza examinarii situaţiei efective de pe teren şi, în consecinţa, de a asigura o plată adecvată a fondurilor alocate pentru plaţile pe suprafaţă.
            În  atingerea obiectivelor controlului pe teren sunt folosite tehnică de calcul şi aparatură de ultima generatie care sa permită identificarea corectă a blocurilor fizice şi executarea unor măsuratori de inaltă precizie cu abateri si toleranţe de ordinul centimetrilor.
            Astfel, pentru identificarea blocurilor fizice, a detaliilor planimetrice si a itinerariilor de deplasare sunt utilizate 10 laptopuri de ultimă generaţie, cu putere mare de calcul, pe care sunt încarcate hartile in format electronic, aceleaşi hărţi pe care fermierii şi-au desenat parcelele agricole.
            In activitatea de măsurare, serviciul control pe teren utilizează o staţie totală de tip LAIKA si 17 aparate GPS de tipul TOPCON GSM- 2 care permit, prin incarcarea fişierelor de tip rastru (hartă) si vector (de tip limită bloc fizic), pe langă o permanentă poziţionare in blocul fizic şi executarea unor măsuratori de înaltă precizie şi definiţie.
Tabloul măsuratorilor este întregit prin executarea fotografiilor asupra parcelelor măsurate, fotografii care au rolul de a scoate in evidenta tipul culturilor găsite, limitele parcelelor agricole, modul de respectare a condiţiilor GAEC, etc. şi care sunt executate cu 18 aparate foto digitale de rezoluţii înalte. 
ACTIVITATI LEGATE DE CONTROLUL PE TEREN
In anul 2014 la nivelul APIA Caras Severin nu a fost selectat nici un fermier pentru efectuarea controlului prin teledectie, ci a fost stabilit doar un esantion de control clasic pe teren, in acest esantion intrand un numar de 544 fermieri.

- numar de fermieri controlati – 544;
- control GAEC – 18 ferme;
- Verificari Agromediu – 151 fermieri
- Verificari Ecoconditionalitate – 17 fermieri
- modificari blocuri fizice (anexa 17) – 422
- număr total parcele controlate – 5102
- suprafata total controlata – 16219.52 ha

ACTIVITATI LEGATE DE SUPRACONTROLUL PE TEREN 
Pentru campania 2014 au fost selectati 21 fermieri in esantionul de supracontrol iar in urma masuratorilor efectuate nu au fost gasite diferente care sa necesite reevaluarea controlului.


Biroul Inspecții
Este structura din cadrul Centrului Județean în subordinea serviciului Control pe teren și are următoarele atribuții:
- verifică modul de aplicare a prevederilor din reglementarile europene şinaţionale de către serviciile, compartimentele de specialitate din cadrul centrului judeţean, conform manualelor de procedură aprobate;
- verifică sesizarile şi petiţiile repartizate de Direcţia inspecţii şi supracontrol  privind nerespectarea prevederilor legale din domeniile de activitate ale centrului judeţean  sau ale altor centre judeţene;
- întocmeşte rapoarte, acte şi informări cu privire la aspectele constatate în  urma inspecţiilor şi a controalelor efectuate şi face propuneri şi recomandări către directorul executiv în vederea stabilirii de măsuri şi acţiuni de remediere a deficienţelor constatate şi de eficientizare a activităţii centrului judeţean.
- desfasoara actiuni de verificare privind ajutoarele alimentare acordate persoanelor celor mai defavorizate.
- efectueaza inspectii privind ajutorul comunitar acordat la furnizarea fructelor in institutiile scolare.
- efectueaza inspectii privind ajutorul comunitar acordat la furnizarea laptelui in institutiile scolare.
- completeaza echipele de control pe teren, avand atributii de masurare si intocmire a rapoartelor de control
- participa la instruirile care privesc activitatea controlului pe teren

CENTRALIZATOR INSPECTII CARAS-SEVERIN 01.01-2014-31.12.2014
Masura
Nr. Inspectii
Masuri de piata
Ajutorul comunitar acordat la furnizarea laptelui in institutiile scolare
45
Ajutor comunitar in sectorul apicol, achizitionare medicamente varooza;
9
Ajutor comunitar in sectorul apicol, refacerea efectivului ;
3
Ajutor comunitar in sectorul apicol, achizitionare stupi;
5
Ajutoarele alimentare acordate persoanelor cele mai defavorizate;
9
Ajutorul comunitar acordat Programului de incurajare a consumului de fructe in institutiile scolare
18
Ajutorul comunitar pt.masuri adiacente pt.incurajarea consumului de fructe in scoli
3
Cota lapte
42
Sprijinul pt Crescatorii  de Ovine din zona defavorizata
413
Ajutorul pt producatorii de lapte si carne  din zona defavorizata
368
Buget national
Sprijinul pt Crescatorii  de Ovine
396
Bunastare Porci
1
Ajutoare Specifice Comunitare şi de Stat
Ajutorul specific in sectorul de agricultura ecologica
96
Total Masuri de piata: 915
Total Buget National: 397
Total Ajutoare specifice com.si de stat: 96
Total Inspectii: 1408


SERVICIUL MASURI SPECIFICE COMUNITARE
Este structura din cadrul Centrului judeţean Caraş-Severin responsabilă cu primirea, gestionarea şi aprobarea la plată a solicitărilor venite din partea fermierilor în ceea ce priveşte sprijinul acordat de la bugetul de stat prin intermediul ajutoarelor nationale tranzitorii din zootehnie  , precum și derularea unor forme de sprijin din cadrul măsurilor de piață finanțate de la bugetul Uniunii Europene.
Serviciul măsuri specifice comunitare are urmatoarele atributii si responsabilitati:
·                     este subordonat organizatoric directorului executiv adjunct al centrului judetean, iar tehnic si metodologic este subordonat Directiei ajutoare specifice comunitare si de stat si Directiei masuri de piata din cadrul aparatului central;
·                     îsi însuseste prevederile legale si procedurile de acordare a ajutoarelor specifice comunitare, a platilor nationale directe complementare – zootehnie, a ajutoarelor de stat si masurilor de piata;
·                     informeaza producatorii agricoli si distribuie material informativ referitor la ajutoarele specifice comunitare, a platilor complementare-sector zootehnic si a ajutoarelor de stat gestionate;
·                     acorda consultatii profesionale producatorilor pentru completarea cererilor de solicitare a schemelor gestionate;
·                     primeste cererile de solicitare a sprijinului pentru schemele derulate de la beneficiari/ registratura si le înregistrează / verifica formal si administrativ;
·                     urmareste ca cererile de solicitare a sprijinului sa fie însotite de documentele care fac dovada îndeplinirii conditiilor de eligibilitate pentru a putea beneficia de sprijin financiar;
·                     introduce datele din cereri în bazele de date electronice, verifica administrativ cererile si întocmeste listele de control, daca este cazul, pentru ajutoarele specifice comunitare, a platilor complementare-sector zootehnic si a ajutoarelor de stat gestionate;
·                     solicita completarea dosarului cererii, cu respectarea termenului limita; daca este cazul
·                     propune aprobarea/respingerea dosarelor conform rezultatelor  controalelor  administrative si a controlului pe teren (unde este cazul);
·                     calculeaza si propune pentru aprobare la plata sumele cuvenite;
·                     calculează reducerile, excluderile şi penalităţile , după caz;
·                     întocmeste notificarile catre solicitanti cu privire la diminuarea/respingerea sprijinului;
·                     întocmeşte şi verifică situaţiile centralizatoare cu numărul de animale eligibile pentru ajutorul specific comunitar acordat producătorilor de lapte de vacă din zonele defavorizate sau cu suprafeţe şi exploataţii în cazul ajutorului specific pentru îmbunătățirea calității produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică precum si  in cadrul ajutoarelor nationale tranzitorii din zootehnie si le transmite catre Directia ajutoare specifice comunitare si de stat în veredea raportarii acestora la MADR;
·                     întocmeste si verifica situatiile centralizatoare cu beneficiarii şi sumele aferente  cererilor aprobate, diferenţiat pe schemele de sprijin si le transmite catre Directia ajutoare specifice comunitare si de stat în vederea solicitării de fonduri de la MADR;
·                     transmite catre Serviciul/compartimentul financiar-contabiliate din centrul judeţean situatiile centralizatoare cu beneficiarii şi sumele aferente  în vederea efectuării platii către beneficiari (pentru ajutoarele de stat);
·          efectuează transferul fisierelor de plata cu beneficiarii şi sumele cuvenite la plată catre Serviciul/compartimentul  financiar-contabiliate din centrul judeţean în vederea efectuării plăţilor în conturile beneficiarilor (pentru ajutoarele de stat);
·           rezolvă erorile şi reconciliază plăţile aferente ajutoarelor specifice comunitare si platilor complementare - sector  zootehnic cu Direcţia ajutoare specifice comunitare si de stat;
·            rezolvă erorile şi reconciliează plăţile aferente ajutoarelor de stat cu Serviciul/compartimentul  financiar-contabiliate din centrul judeţean;
·                     întocmeşte şi transmite, diferenţiat pe tipuri de scheme de sprijin,  raportari, monitorizari, situatii statistice solicitate de aparatul central si organismele abilitate;
·                     pastreaza si arhiveaza documentele aferente ajutoarelor specifice comunitare, a platilor nationale directe complementare – zootehnie si a ajutoarelor de stat;
·                     raspunde la orice solicitare venita din partea departamentelor din cadrul aparatului central, MAPDR si alte organisme abilitate;
·                     solutioneaza contestatiile depuse de producatorii agricoli si raspunde la petitii;
·                     participa la instruirile organizate de compartimentul de specialitate din aparatul central si alte organisme abilitate;
·                     initiaza instruiri cu personalul din cadrul centrelor locale în vederea aplicarii corecte si unitare a prevederilor legale si manualelor de proceduri pentru schemele de plată gestionate;

SERVICIUL MASURI SPECIFICE -  PRIMIT, VERIFICAT SI A APROBAT LA PLATA PENTRU ANUL 2014 SI PERIOADA 01.01.2015 – 30.06.2015.

Nr.
crt.
Tip de subventie
Actul normativ
Numar de cereri eligibile in 2014
Valoare aprobata
2014/2015
Numar de cereri depuse in 01.01-30.06. 2015
Valoare solicitata 
01.01-30.06. 2015
1.
Ajutoare nationale tran zitorii bovine (buget national).
HG. 298/2014
O.  MADR 573/2014.
   2905 beneficiari
8.848.823,28 lei
    depus       cerere unica
        x
2.
Ajutoare nationale tran zitorii ovine si caprine (buget national).
HG. 298/2014
O.  MADR 573/2014.
    1594   beneficiari
6.958.009,19 lei
                           depus          cerere unica
          x
3.
 Fondul European pentru garantare agricola
HG. 298/2014
O.  MADR 573/2014 – bovine  zona defavorizata
    3044
beneficiari
4045453,49  lei
    depus       cerere unica    
           x
4
Fondul European pentru garantare agricola
HG. 298/2014
O.  MADR 573/2014 – ovine si caprine  zona defavorizata
        980
beneficiari
1808733,53 lei
      depus       cerere unica
             x
5.
 Fondul European pentru garantare agricola
 HG. 1628/2008 – Lapte in scoli.
          2 cereri
775.921,31 lei
1 cerere
340874  lei
6.
 Fondul European pentru garantare agricola
 HG. 24/2010 – Fructe  in scoli.
           2 cereri
558.800
lei
1 cerere
139872,74 lei
7.
 Fondul European pentru garantare agricola
HG 1050/2013 – Programul  National  Apicol  pe perioada 2014-2016.
          3 cereri
164.691,45 lei
              x
            x
8.
 Fondul European pentru garantare agricola
HG 759/2010 – Agricultura ecologica
   779
beneficiari
5319912,89 lei
      depus       cerere unica
          x
9.
 Fondul European pentru garantare agricola
OMADR 239/2012
Bunastare pasari
2 cereri,
8 deconturi
4.696.015 lei
2 cereri,
4 deconturi
 2.209.110,04 lei         
10.
 Fondul European pentru garantare agricola
OMADR 149/2012
Bunastare porcine
4 cereri,
16 deconturi
5.009.759,84
lei
4 cereri,
8 deconturi
            3.986.378,05  lei
11.
Fondul European pentru garantare agricola
OMADR 1763/2014 Restructurarea  si reconversia plantatiilor viticole.
           x
         x
 2 cereri
 1.652.714,89 lei           
12.
Buget national
HG. 756/2010  Prime de asigurari in agricultura.
34    beneficiari
307.341 lei
           x
            x
13.
Buget national
HG. 408/2010.  Motorina utilizata in agricultura
237  beneficiari
2.367.169,47
      56
beneficiari
1.354.312,28 lei
14.
Buget national
HG. 962/2013. Ajutor pentru conservarea raselor locale in pericol de abandon
24    beneficiari
238.500 lei.
       depus       cerere unica
            x
15.
Buget national
HG. 1179/2014. Schema de ajutor de stat in sectorul cresterii animalelor – ameliorare.
1 cerere,
3 deconturi.
13.825 lei.
2 cereri
2 deconturi
11.522,23 lei
16.
Buget national
HG. 864/2014. Ajutor specific compensatoriu in agricultura ecologica.
   543 cereri
 580.775       lei
    74 cereri
 76.265 
     lei
17.
Buget national
HG 859/2013 ajutor de minimis pentru achizitionare de tancuri de racire
1 cerere
20.984 lei
              x
           x
18.
Buget national
Legea 247/2005
Renta viagera
407 carnete vizate
580.876,70 lei.
326 carnete vizate
476.960,83   lei.


SERVICIUL ECONOMIC, RECUPERARE DEBITE
Serviciile funcţionale din structura centrului judeţean sunt coordonate tehnic de compartimentele de specialitate din cadrul aparatului central al Agenţiei. Totalul personalului aprobat este de 92, din care: 11 posturi cu funcţii de conducere, 80 posturi cu funcţii de execuţie, 1 funcţie contractuală de execuție - șofer.
Personalul aprobat pe centre şi servicii este structurat astfel:
La nivel Judeţean este aprobat un numar de 47 posturi, structurat dupa cum urmează:  Director executiv - 1, Director executiv adjunct - 2, Şef serviciu – 4,  Şef birou -1 , personal execuţie – 38 şi 1 şofer .
La nivelul Centrelor Locale structura este urmatoarea: 46 posturi, din care funcţii de conducere – 3 si funcţii de execuţie – 43.
Menţionam ca datorită volumului foarte mare de muncă, in vederea desfaşurarii în bune condiţii a activităţii, s-au facut numeroase demersuri în ceea ce priveşte suplimentarea numărului de funcționari, prin angajarea de personal contractual în baza contractelor de prestări servicii. Astfel, au fost încadrate pe o perioadă determinată un număr de 8 persoane repartizate în structurile Centrului Județean, insa avand in vedere ca activitatea acestora este sezoniera, iar volumul de munca al institutiei este mare, exista deficit de personal, in special la CL Domasnea, CL Caransebes, Serviicul Autorizare Plati si Serviciul Economic, Recuperare Debite.
Tototdata, parcul auto este invechit, uzat fizic si moral, autoturismele fiind achizitionate in anul 2007
La nivelul APIA Caras Severin,   la finele anului  2014, din numarul de  4.034 debitori a caror creanta totala in suma 18.685.416 lei, a recuperat suma de 13.086.060,09 lei, astfel ca a ramas de recuperat un debit de suma de 5.599.355,91 lei.

COMPARTIMENT IT
În cadrul Centrului Judeţean Caraş-Severin al A.P.I.A. funcţionează Biroul IT, care are ca atribuţii principale instalarea şi executarea aplicaţiilor furnizate de direcţia IT din cadrul aparatului central, cum sunt:
-          aplicaţia pentru gestionarea plăţilor directe pe suprafaţă;
-          aplicaţiile IPA Online şi SIVGIS pentru vizualizarea blocurilor fizice, a fermierilor şi suprapunerea măsuratorilor ;
-          aplicaţia pentru gestionarea ajutoarelor comunitare;
-          aplicaţia pentru gestionarea subvenţiilor acordate în sectorul zootehnic şi vegetal;
-          aplicaţia pentru gestionarea schemelor PNDC în sectorul zootehnic;
-          aplicaţie de legislaţie;
-          aplicaţii de contabilitate.

Centrul Judeţean Caraş-Severin al A.P.I.A. şi cele 7 centre locale aparţinătoare au fost dotate cu aparatură de calcul, periferice şi birotică, care sunt invechite, uzate, necesitand achizitii de echipamente de calcul si retelistica, upgrade licente, precum si innoirea aparaturii de calcul. Toate calculatoarele existente la sediul Centrului Judeţean sunt conectate într-o reţea locală, si împreuna cu toate centrele locale şi toate Centrele Judeţene din ţara sunt conectate cu sediul central într-o reţea naţională de transmisie de date de tip Intranet (Virtual Private Network ). Reţeaua locală a fost realizată de firma Asesoft, iar cea naţională de către Serviciul de Transmisiuni Speciale. În acest sens au fost montate antene şi routere pentru interfaţa cu VPN.
Proiectarea software-ului pentru sistemul IT al A.P.I.A. este realizată de consorţiul Siveco România – ABG Sterprojekt Polonia şi cuprinde mai multe module, printre care înscrierea în Registrul Unic de Identificare a fermierilor şi actualizarea acestuia, inregistrarea cererilor SAPS şi parcurgerea tuturor etapelor până la autorizarea plăţii către fermieri, modulul pentru controlul pe teren. Aplicaţia cuprinde o singură bază de date centrală, care se afla pe servere la sediul central A.P.I.A. şi care este accesată prin reţeaua VPN de la toate sucursalele judeţene  şi de la orice centru local.
Toate cele 7 centre locale, respectiv, Reșița, Caransebeș, Domașnea, Bozovici, Oraviţa, Oțelu Roșu, Moldova Nouă, precum şi Centrul Judeţean sunt conectate atât prin buclă principală (fibră optică sau cupru), cât și prin ca buclă secundară (antenă radio sau cupru).

SERVICIUL AUTORIZARE PLATI
Serviciul autorizare plăți împreuna cu centrele locale din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Caraş-Severin, sunt structurile responsabile cu primirea, înregistrarea, instrumentarea în baza de date şi autorizarea  cererilor de plată unică pe suprafaţă depuse de femieri. În conformitate cu OUG 125/2006, Ord. Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 246/2008 cu modificarile si completarile ulterioare,   Ord. comun al Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale/Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor 30/147/2010 precum şi Manualul de procedură privind administrarea cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, fermierii pot depune cereri pentru urmatoarele scheme de plată, aferente condiţiilor şi structurii terenurilor din judeţul nostru: 
- schema de plată unică pe suprafaţă ( SAPS );
- plăţi naţionale complementare directe ( PNDC );
- plăţi compensatorii pentru zona defavorizată;
            - zona montană defavorizată ( ZMD )
            - zona defavorizată de condiţii naturale specifice ( ZDS )
- plăţi compensatorii pentru agromediu
            - Pachetul 1: Pajişti cu înaltă valoare naturală (P 1)
            - Pachetul 2:  Practici agricole tradiţionale (P 1.2)
- Pachetul 4: Culturi verzi (P 4)
            - Pachetul 5: Agricultura ecologica (P5)
În anul 2014 s-au depus, după cum urmează:
ü  numar de cereri depuse campania 2014 – 23.394
ü  suprafata totala solicitata la plata – 201.028.79 ha
ü  numar de cereri autorizate – 23.198

Valoarea subvenţiilor pe unitatea de suprafată ( SAPS ) pentru anul 2014 provine 100% din Fondul European pentru Garantare în Agricultura şi a fost  de 156,89 Eu/ha.
Pentru schema de ajutoare nationale tranzitorii -ANT 1 – cuantumul sprijinului a fost de 19.81 Eu/ha, valoare care provine după cum urmează :
-       100% din bugetul naţional
Pentru zona montană defavorizată ( ZMD ), valoarea sprijinului a fost de 107 Eu/ha,  iar pentru  zona defavorizată de condiţii naturale specifice ( ZDS ) 80 Eu/ha, valori care provin  după cum urmeaza :
-       5% din bugetul naţional
-       95% din FEADR

Pentru plăţile compensatorii pentru agromediu, valoarea subvenţiei defalcată pe cele 4 pachete este urmatoarea : Pachetul 1: Pajişti cu înaltă valoare naturală (P1) 124 Eu/ha, Pachetul 2:  Practici agricole tradiţionale (P1.2) 58 Eu/ha, Pachetul 4: Culturi verzi  (P4) 130 Eu/ha, Pachetul 5: Agricultura ecologica (P5) de la 162 Eu/ha pana la 393 Eu/ha, sume ce provin din urmatoarele fonduri
-       5% din bugetul national
-       95% din FEADR
-        
Plaţile compensatorii pentru zonele defavorizate, au fost solicitate de către 16515 fermieri care deţin parcele în unitatile administrativ teritoriale eligibile pentru aceasta schema de plată, în judeţul nostru fiind 51 astfel de comune.
Pentru plăţile de agromediu, au fost primite un numar de 1133 cereri, pentru o suprafata de 77.444.99 ha,  situata în comunele eligibile pentru aceasta schemă de sprijin. Asadar, din totalul de 77 unitati administrative teritoriale existente în judeţul nostru, 74 au fost eligibile pentru plăţile de agromediu.
Astfel, fermierii care prezintă diferenţe între suprafaţa declarată şi suprafaţa determinată pentru plată sunt sancţionaţi conform regulamentelor europene după cum urmează:
-          până la 3% atenţionare;
-          între 3% – 20% sancţionare cu dublul diferenţei de suprafaţă;
-          între 20% - 50% respingere schemă de plată pentru anul în curs;
-          peste 50% respingere schemă de plată şi stabilire de sanctiuni multianuale.

Referitor la depunerea cererilor de plată unică pe suprafaţă pentru anul 2015, începand cu 06.04.2015 până la 15.06.2015 s-a desfaşurat campania de depunere a acestui tip de cereri. Pentru această perioadă s-au depus cereri fără penalizari, iar până la data de 10.07.2015 s-au depus cereri cu penalizari de 1% pentru fiecare zi lucratoare întârziere, conform regulamentelor europene. Astfel, văzând numeroasele cazuri de pozitionare greşită pe hartă si supradeclararea blocurilor fizice, în anul 2015 se procedează la depunerea cererilor de plată unice, folosind exclusiv aplicaţia informatică IPA Online pusă la dispoziţia fermierilor încă din anul 2010.
Pentru pregatirea acestei campanii, angajaţii Centrului Judeţean Caraş-Severin au organizat acţiuni de informare a fermierilor cu privire la desfăşurarea procesului de depunere a cererilor, precum şi condiţiile care trebuie indeplinite de agricultori pentru accesarea schemelor de plată disponibile in anul 2015.
În sensul bunei desfăşurări a acţiunii, au fost organizate întâlniri de lucru cu fermierii în fiecare comună din judeţ, conducerea APIA a participat la diferite dezbateri pe această temă, au fost publicate comunicate de presă în cotidienele locale şi au fost distribuite un număr de peste 20.000 pliante şi au fost postate 770 de afişe format A3. La intalnirile de lucru cu organizate la nivel de comună, au participat  un numar de aproximativ 3.000 fermieri.
Deasemenea, pentru o mai bună gestionare a timpului alocat acestei acţiuni, s-a procedat la planificarea minuţioasă a fermierilor pe ore şi minute, pentru a se prezenta la centrele locale APIA în vederea depunerii cererilor de plată unice pentru Campania 2015. Astfel, fiecare fermier înregistrat în baza de date a APIA a primit la domiciliu prin intremediul serviciilor Poştei Române sau chiar prin intermediul angajaţilor APIA, o invitaţie în care se specifică clar data, ora, minutul şi funcţionarul la care trebuie să se prezinte în vederea înregistrării cererii de plată.
În campania 2015 au fost depuse un numar de 20475  cereri. Suprafaţa solicitată pentru care s-au depus cereri in 2015 este de 178.974,27 hectare.
În continuare cererile depuse în anul 2015 vor fi introduse în baza de date, verificate, urmând a se realiza primul control administrativ şi controlul încrucişat, inițiindu-se procedura de clarificare a erorilor generate, în scopul de a demara eşantionarea pentru controlul pe teren. Conform  regulamentelor europene aplicabile în materie, plăţile pentru acest tip de cereri se efectuează începand cu luna decembrie a anului în curs până la 30 iunie a anului urmator, respectiv 2016, cu posibilitatea însa de a se acorda un avans in perioada 15 octombrie – 30 noiembrie, după ce toate controalele au fost finalizate, sub rezerva aprobarii de catre Comisia Europeana.

I. CENTRELE LOCALE SI SERVICIUL AUTORIZARE PLĂȚI
1. SITUATIA DEPUNERII CERERILOR DE PLATA UNICA PE SUPRAFATA IN ANUL 2014
Total cereri depuse la nivelul APIA CARAS SEVERIN
-       nr cereri depuse in 2014                                           23.394 cereri
 din care peste 50 ha                                                303 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    201.028,79 ha
din care peste 50 ha                                                    81.096.02
* toate cererile de plată au fost depuse utilizand aplicaţia IPA Online               

A.  CENTRUL JUDEȚEAN – SERVICIUL AUTORIZARE PLATI
-       nr cereri depuse in 2014                                           303 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    80.421.32 ha

 B. CENTRUL LOCAL REȘIȚA
-       nr cereri depuse in 2014                                           4187 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    23813.11 ha

 C. CENTRUL LOCAL DOMAȘNEA
-       nr cereri depuse in 2014                                           4919 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    27817.26 ha

 D. CENTRUL LOCAL CARANSEBEȘ
-       nr cereri depuse in 2014                                           4460 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    24857.12 ha

E. CENTRUL LOCAL MOLDOVA NOUĂ
-       nr cereri depuse in 2014                                           2097 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    8219 ha

 F. CENTRUL LOCAL BOZOVICI
-       nr cereri depuse in 2014                                           3515 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    15426.62 ha


 G. CENTRUL LOCAL OTELU ROSU
-       nr cereri depuse in 2014                                           1885 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                     8602 ha

H. CENTRUL LOCAL ORAVIȚA
-       nr cereri depuse in 2014                                           2028 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    13148.63 ha


2. SITUATIA DEPUNERII CERERILOR DE PLATA UNICA PE SUPRAFATA IN ANUL 2015 LA CENTRUL JUDEȚEAN ȘI CENTRELE LOCALE
Total cereri depuse la nivelul APIA CARAS SEVERIN
-       nr cereri depuse in 2015                                           20475 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    178.974,27 ha
* toate cererile de plată au fost depuse utilizand aplicaţia IPA Online
A.  CENTRUL JUDEȚEAN – SERVICIUL AUTORIZARE PLATI
-       nr cereri depuse in 2015                                           256 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    64798.41 ha

B.  CENTRUL LOCAL REȘIȚA
-       nr cereri depuse in 20145                                        3368 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    12135.46 ha

 C. CENTRUL LOCAL DOMAȘNEA
-       nr cereri depuse in 2015                                           4042 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    25188.40 ha

 D. CENTRUL LOCAL CARANSEBEȘ
-       nr cereri depuse in 2015                                           3379 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    21126.60 ha

E. CENTRUL LOCAL MOLDOVA NOUĂ
-       nr cereri depuse in 2015                                          1746 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                     6075.43 ha

 F. CENTRUL LOCAL BOZOVICI
-       nr cereri depuse in 2015                                           3363 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    14792.07 ha


 G. CENTRUL LOCAL OTELU ROSU
-       nr cereri depuse in 20145                                        1376 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                    7019.17 ha

H. CENTRUL LOCAL ORAVIȚA
-       nr cereri depuse in 2015                                           1920 cereri
-       suprafata pentru care s-au depus cereri                     12917.60 ha



DIRECTOR EXECUTIV
Dumitru STEPANESCU





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu