1 SEPTEMBRIE 1893 – ÎNFIINŢAREA
JANDARMERIEI RURALE
1 SEPTEMBRIE 1990 – ÎNFIINŢAREA I.J.J CARAŞ
– SEVERIN
Necesitatea unei forţe specializate
puternice a cărei misiune principală să o constituie paza şi ordinea de stat,
asigurarea liniştii şi libertăţii cetăţeanului, precum şi a modului de aplicare
şi respectare a legilor ţării, au determinat intensificarea acţiunilor
factorilor de conducere politică şi militară pentru elaborarea unei legi de
organizare a Jandarmeriei în întreaga ţară.
Astfel, o primă încercare are loc în 1885,
când generalul Radu Mihail, prefectul Poliţiei Bucureştiului a elaborat un
proiect de lege pentru organizarea jandarmeriei în întreaga ţară, dar nu s-a
concretizat.
Doi ani mai târziu, în 1887, cu prilejul
expunerii de motive la legea comunală, I.C.Brătianu sublinia că
"Gendarmeria comunală rurală va fi mai bună decât poliţie rurală de până
acum", iar la art.82 din această lege adoptată la 7 mai 1887 se prevedea
organizarea Jandarmeriei Rurale, printr-o lege specială. Lipsa resurselor
băneşti au întârziat până în anul 1893 materializarea unei astfel de legi.
Meritul pentru deplina clarificare a
rolului, locului şi organizării Jandarmeriei rurale i-a revenit partidului
conservator condus de Lascăr Catargiu, care a elaborat şi prezentat
Parlamentului în ianuarie-februarie 1893, Legea pentru organizarea Jandarmeriei
rurale. Această lege a fost promulgată prin Decretul Regal nr.2919 din
30.08.1893.
Această lege prevedea instituirea unui corp
de pază şi ordine cu structură militarizată în toate localităţile rurale din
ţară, deoarece structurile anterioare practic neprofesionalizate, nu făceau
faţă situaţiei complexe de pe teren şi nici nu corespundeau instituţiile unui
stat modern european, din acea vreme. Demn de remarcat este faptul că
legiuitorul (Lascăr Catargiu în principal) a pus accentul pe menţinerea şi
garantarea siguranţei publice, cât şi pe executarea legilor.
Tot la 1 septembrie 1893 a apărut şi
Regulamentul de aplicare a Legii Jandarmeriei rurale. Prevederea cea mai
importantă a acestui document era următoarea: "Organizarea Jandarmeriei
rurale, astfel cum este prescrisă de lege, face din această instituţiune un
corp militar, pus la dispoziţiunea ministrului de interne, pentru a asigura
ordinea şi siguranţa publică. Ea se mai află sub ordinele ministrului de
justiţie, ale ministrului public în ce priveşte atribuţiunile de poliţie,
precum şi sub acela al ministrului de război pentru tot ce se raportă la
disciplină, comandament şi instrucţie militară a trupei" (art.1).
Tulburările sociale sângeroase din anul
1907 au pus într-o situaţie grea, atât instituţiile politice, cât şi cele de
menţinere a ordinii interne, şi chiar militare. Dezinteresul manifestat faţă de
întărirea Jandarmeriei la începutul secolului XX şi mai cu seamă faţă de
misiunile sale preventive s-au soldat cu victime numeroase şi pagube materiale
de multe ori inutile. Situaţia reală a impus pregătirea şi promulgarea unor
legi în anii 1908, 1911 şi 1913, precum şi întărirea organizatorică a
Jandarmeriei.
Semnificativ este şi faptul că prin Legea
Jandarmeriei din 24 martie 1908 se înserează la art.6 şi 7, următoarele:
Art.6: Corpul Jandarmeriei face parte
integrantă din armată, dispoziţiunile generale ale legilor şi regulamentelor îi
sunt aplicate, în afara excepţiunilor de organizarea sa mixtă şi e natura serviciului
său.
Art.7: Ofiţerii Corpului Jandarmeriei se
recrutează din ofiţerii de orice armă din armata activă. Trecerea ofiţerilor
din armata activă în Jandarmeriei se face prin Înalt Decret, în urma raportului
Ministerului de Interne, luată pe recomandaţiunea Ministerului de Interne,
luată pe recomandaţiunea Ministerului de Război. Ea rămâne definitivă după un
an de la numire, în care timp ofiţerul va putea fi retrecut în armata activă.
INFORMAŢII DE BACKGROUND:
Primele structuri de jandarmi pe meleaguri
cărăşene. Scurt istoric
S-a
afirmat deseori că înainte de anul 1918 ar fi existat o Jandarmerie ardeleană,
pur românească. În condiţiile de atunci este puţin probabilă existenţa
acesteia, pentru faptul că dominaţia străină nu ar fi acceptat înfiinţarea de
formaţiuni româneşti, care să le fie potrivnice. Poate fi acceptată însă,
situaţia existenţei unor români, încadraţi în formaţiunile Jandarmeriei
maghiare.
Astfel a devenit necesară
înfiinţarea şi în Banat a unor formaţiuni jandarmereşti, fidele naţiunii române
şi împlinirii visurilor de unitate. Anul 1918 a fost anul realizării acestor
deziderate.
Aşa cum consemnează documentele
vremii, Banatul , a fost „Prima dintre regiunile româneşti stăpânite de
Imperiul austro-ungar, în care s-a făcut simţit amplul ecou al dezagregării
monarhiei dualiste şi care a trecut cu toată forţa şi toată dăruirea la
înfăptuirea unirii cu România”.
Încă din luna octombrie 1918, în
multe localităţi sătenii „dezarmează Jandarmeria, schimbă autorităţile comunale
şi impun o conducere nouă românească” : Răcăjdia, Moldova Nouă, Naidăş etc.
Prin aceste acţiuni s-a produs o
înlocuire hotărâtă a vechilor structuri administrative ungureşti, cu organisme
care să apere naţiunea română şi idealurile sale de unire cu patria mamă.
Odată
cu constituirea Consiliului Naţional Român Central din Transilvania, Banat şi
părţile ungureşti, la 31 octombrie 1918 la Arad, a demarat procesul de
înfiinţare a Gărzilor Naţionale Române. Până la data de 7 noiembrie 1918, în
comitatele Timiş şi Torontal, au fost constituite gărzi naţionale în
aproximativ 40 de localităţi, printre acestea enumerîndu-se: Timişoara,
Oraviţa, Lugoj, Mehadia, Caransebeş, Teregova, Armeniş, Domaşnea, Iablaniţa,
Feneş, Moldova Nouă, Cornereva, Bocşa Montană, Bocşa Română, Ciclova, Rusca
Montană, multe din acestea devenind mai târziu, reşedinţele secţiilor sau
posturilor de jandarmi.
Misiunile
declarate ale acestor gărzi erau: apărarea avutului şi a vieţii locuitorilor ;
menţinerea ordinii şi liniştii publice, ameninţate de intervenţiile violente
ale rămăşiţelor vechilor autorităţi sau ale „gărzilor de oţel” maghiare,
înfiinţate de elementele reacţionare pentru a înăbuşi lupta naţională a
românilor în vederea realizării unirii .
În situaţia complexă creată după
1 Decembrie 1918, Consiliul Dirigent , prezidat de Iuliu Maniu, a hotărât la 12
decembrie 1918 numirea fruntaşului unionist Ştefan Cicio Pop „ şef al armatei
şi siguranţei publice” şi l-au însărcinat cu reorganizarea în localităţile
eliberate, a Jandarmeriei rurale şi desfiinţarea treptată a „gardelor
naţionale” .
În luna decembrie 1918, conform
aprobării Consiliului Dirigent, pe teritoriul Banatului a luat fiinţă
Regimentul 3 Jandarmi, cu reşedinţa provizorie la Deva , apoi la Arad.
Formaţiunea menţionată trebuia să fie organizată pe 5 companii teritoriale la
Arad, Timişoara, Lugoj, Anina şi Deva şi un detaşament de 300 de oameni în
Valea Jiului. În luna martie 1919, Regimentul 3 devine Regimentul 9 Jandarmi
Timişoara.
Revoluţia
din decembrie 1989 a declanşat un amplu proces de remodelare a instituţiilor de
bază ale statului, încadrat în planul mai larg al transformărilor societăţii în
ansamblul său, pe coordonatele democraţiei, economiei de piaţă, afirmării
depline a personalităţii umane.
Decembrie 1989 a găsit unitatea noastră
subordonată Brigăzii 30 Securitate Timişoara/ Batalionului 24 Securitate Lugoj
(fost 37), cu indicativul 0389, sub titulatura Compania 1 Securitate Reşiţa.
Reaşezarea
instituţiilor de stat pe temelii democratice de drept au favorizat în mod
decisiv atât remodelarea instituţiei Jandarmeriei cât şi elaborarea unei
concepţii noi cu privire la locul şi rolul forţelor de or¬dine internă, la
sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI. A fost creat cadrul
legislativ necesar pentru o corectă încadrare a Jandarmeriei în structurile
statului de drept şi pentru reînnodarea firului istoric al evoluţiei sale.
Schimbarea esenţială la nivelul Armei constă în abandonarea definiti¬vă a unor
misiuni specifice regimului totalitar şi întemeierea mecanismelor sale de
funcţionare pe Constituţie, acte normative şi regulamente de tip nou, pe
respectul drepturilor omului şi cetăţeanului.
Momentul
care marchează reînfiinţarea trupelor de jandarmi l-a constituit H.G. 0749/1990
şi a Ordinului Comandamentului Trupelor de Pază şi Ordine nr. I/05848 din
aceeaşi dată, privind creearea Comandamentului Trupelor de Jandarmi.
Ulterior
prin Legea 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne
au fost stabilite structura organizatorică şi atribuţiile trupelor de jandarmi.
Potrivit acestui act normativ trupele de jandarmi fac parte din structura
organizatorică a Ministerului de Interne şi îşi exercită atribuţiile pe întreg
teritoriul ţării, în conformitate cu prevederile legale. Trupele de jandarmi
erau constituite în unităţi militare specializate cu atribuţii şi competenţe pe
întreg teritoriul naţional, pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, a avutului public şi privat şi menţinerea ordinii
şi liniştii publice.
Organizate
pe principii militare cu următoarea structură organizatorică: Comandamentul
Trupelor de Jandarmi; brigăzi organizate pe batalioane mobile, batalioane de
pază şi detaşamente de jandarmi, centre de instrucţie şi secţii asimilate
unităţilor.
În
urma acestor modificări organizatorice în cadrul Brigăzii 30 Jandarmi Timişoara
s-a înfiinţat Batalionul 22 Jandarmi Reşiţa cu zona de responsabilitate judeţul
Caraş-Severin, având următoarea structură organizatorică: Compania 1 Jandarmi
Ordine Publică Reşiţa, Compania 2 Jandarmi T.F. Caransebeş, Compania 3 Jandarmi
Mobilă Reşiţa, Compania 4 Jandarmi Mobilă Reşiţa, Plutonul Pază Obiective
U.M.R., Plutonul Aprovizionare şi Transport, Plutonul Transmisiuni, şi o Grupă
conductori câini de serviciu.
În
conformitate cu Legea 116/1998 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei
Române, Batalionul 22 Jandarmi Reşiţa s-a transformat în Comandamentul de Jandarmi
Judeţean Caraş- Severin iar în prezent în conformitate cu Legea 550/2004
devenind Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Caraş- Severin.
Compartimentul Informare şi Relaţii Publice
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu