Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 25 august 2015

Monitorizare şi control la angajatorii care recrutează şi plasează forţă de muncă din România în străinătate.

Rezultatul activităţilor de monitorizare şi control la angajatorii care recrutează şi plasează forţă de muncă din România în străinătate. Deficienţe identificate şi măsuri dispuse pentru asigurarea respectării legislaţiei specifice în domeniu.”

Conform normelor în vigoare, cetăţenii români pot desfăşura activitate în afara granitelor tarii, în următoarele condiţii:

1. Ca urmare a încheierii unui contract de mediere intre agentul de ocupare a forţei de munca si persoana care solicita să lucreze în străinătate conf. Legii nr. 156/2000, republicată şi a H.G. nr. 384/2001 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate;


2. Ca urmare a încheierii unui contract de muncă temporară între un agent de muncă temporară şi un salariat temporar care este pus la dispozitia unui utilizator care îşi desfăşoară activitatea în străinătate - Codului muncii si H.G. nr. 1256/2011 privind condiţiile de funcţionare, precum şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară ;

3. Ca urmare a încheierii unui contract individual de muncă în situatia în care persoana selectată urmează să îşi desfăşoare activitatea în străinătate – este necesară obtinerea formularului A1 de la casele judeţene de pensii în raza cărora domiciliază solicitantul.


1.      Agenţii de ocupare a forţei de muncă în străinatate – CAEN 7810

Activitatea de mediere si plasare de forta de munca in strainatate este complexa, de lunga durata si implica informare, consiliere, formare, preselectii, selectii, raspundere.

Persoanele care aleg să muncească în străinătate apelează de obicei la firmele care asigură servicii de intermediere şi plasare a forţei de muncă în străinătate, întrucât nu au o ofertă fermă de muncă în străinătate sau nu pot relaţiona direct cu potenţialul angajator din străinătate.

În România, activitatea privată de intermediere şi plasare a forţei de muncă în străinătate este strict reglementată de lege, firmele care asigură serviciile de intermediere trebuind să îndeplinească anumite condiţii pentru a desfăşura această activitate, respectiv:

- societatea de naţionalitate română să fie constituită în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, şi să aibă ca activitate principală “Selecţia şi plasarea forţei de muncă” sau societatea comerciala străină trebuie să fi înfiinţat o filială în România conform prevederilor Legii nr. 31/1990.

- atât societăţile comerciale de naţionalitate română, cât şi filialele societăţilor comerciale străine au obligaţia să se înregistreze în registrul special la inspectoratul teritorial de muncă în raza căruia îşi au sediul

- agenţii de ocupare a forţei de muncă au obligaţia să prelucreze datele cu caracter personal ale cetăţenilor români cu domiciliul în România care solicită locuri de muncă în străinătate, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.

În vederea îndeplinirii  condiţiilor prevăzute la art.8) şi art.9) din Legea nr.156/2000-republicată), I.T.M. Caraş-Severin face verificări la agenţii de ocupare a forţei de muncă după cum urmează:

-efectuează controale la agenţii de ocupare a forţei de muncă nou înfiinţaţi, în vederea îndeplinirii condiţiilor legale de funcţionare

-efectuează controale inopinate

-efectuează controale tematice pentru clarificarea aspectelor sesizate de persoanele nemulţumite care au apelat la serviciile acestora.

Sintetic, activitatea desfăşurată de I.T.M. Caraş-Severin în semestrul I 2015 se prezintă astfel:

Nr.

Crt
           


Denumire indicatori
           


semestrul I 2015

1
           

Nr. agenţi de ocupare de forţă de muncă înscrişi la I.T.M. Caraş-Severin
           

45

2
           

Nr. controale efectuate.

                      - masuri dispuse
           

36

29

3
           

1.      Nr.sancţiuni  contravenţionale aplicate:

din care:  amenzi – nr.

                           -valoare

                           -avertismente
           

3

2

10.000 lei

1


Analizând activitatea desfăşurată de către inspectorii de muncă, se observă faptul că în semestrul I 2015, s-au înscris la I.T.M. Caraş-Severin un nr. de 15 agenţi de ocupare a forţei de muncă nou înfiinţaţi (cod CAEN 7810),

La aceştia s-au efectuat controale pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor de funcţionare prevăzute la art..8) din Legea nr.156/2000 – rep.

-Agenţii de ocupare a forţei de muncă pot desfăşura activitatea de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate dacă îndeplinesc următoarele condiţii:

a) dispun de spaţiul şi de dotările necesare pentru buna desfăşurare a activităţii, aşa cum acestea vor fi precizate în metodologia de aplicare a prezentei legi;

                     b) au încadrat în muncă personal cu experienţă în domeniul forţei de muncă;

 c) au organizat o bancă de date care să cuprindă ofertele şi solicitările de locuri de muncă  în străinătate, informaţii referitoare la condiţiile de ocupare a acestora şi la calificările şi aptitudinile solicitanţilor aflaţi în evidenţa lor;

 d) au încheiat cu persoane juridice, persoane fizice şi organizaţii patronale din străinătate,  după caz, contracte care conţin oferte ferme de locuri de muncă;

                     e) sunt înregistraţi la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază îşi au sediul.


S-a constatat faptul că toţi aceşti 15 agenţi de ocupare a forţei de muncă nou înfiinţaţi, îndeplinesc condiţiile legale de funcţionare, fapt pentru care I.T.M.Caraş-Severin a emis dovezi de înregistrare în acest sens.

În cazul efectuării controalelor inopinate sau a controalelor în urma unor petiţii, înregistrate la I.T.M.Caraş-Severin, inspectorii de muncă colaborează de regulă cu lucrători din cadrul poliţiei.

De asemenea, inspectoratul a efectuat controale în acest domeniu și în baza obiectivelor cuprinse în programul propriu de acțiuni. În timpul controalelor efectuate s-au constatat mai multe neconformităţi, care au dus la sancţionarea contravenţională a agenţilor respectivi.

Dintre  neconformităţile constatate enumerăm:

-exercitarea activităţii potrivit Legii nr.156/2000 – republicată, cu încalcarea art.8), alin.e), fără ca agentul de ocupare a forței de muncă să fie înregistrat la inspectorat. 

                        - exercitarea activităţii de mediere prin nerespectarea art.5) din Legea nr.156/2000 – republicată

 Pe teritoriul României pot desfăşura, în condiţiile prezentei legi,   activităţi de mediere a angajării cetăţenilor români în străinătate societăţile comerciale constituite în temeiul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv filialele societăţilor comerciale străine, înfiinţate în România potrivit art. 42 şi 44 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care au ca activitate principală "Activităţi ale agenţiilor de plasare a forţei de muncă" cod CAEN - 7810, denumite în continuare agenţi de ocupare a forţei de muncă.


                        -nerespectarea art.9), alin.1) şi alin.2) – nespecificarea în contractele cu partenerul străin a unor elemente obligatorii –

(1) Contractele prevăzute la art. 8 lit. d) vor cuprinde cel puţin următoarele elemente:

                      a) durata contractului;

                     b) numărul de locuri de muncă în străinătate pentru care se încheie contractul;

                     c) funcţia, meseria sau ocupaţia;

                      d) natura şi durata angajării, condiţiile de angajare, de încetare a angajării sau de  reangajare;

                     e) durata timpului de muncă şi de repaus;

                     f) tariful orar, salariul lunar şi datele de plată a salariului;

                     g) sporuri, ore suplimentare şi alte drepturi salariale;

                     h) cazurile în care pot fi urmărite drepturile salariale;

                     i) durata, modul de acordare şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă;

                     j) condiţiile de muncă, măsuri de protecţie şi securitate a muncii;

                    k) posibilitatea transferării salariului în România;

                              l) asigurarea medicală a angajaţilor români, similar cu cea a cetăţenilor din ţara primitoare;

 m) acordarea de despăgubiri angajaţilor români în cazul accidentelor de muncă, al bolilor  profesionale sau al decesului;

n) condiţiile de cazare, de locuit sau, după caz, de închiriere a unei locuinţe şi de asigurare a hranei;

o) asigurarea formalităţilor, stabilirea condiţiilor de transport din România în statul în care se asigură ofertele de locuri de muncă şi retur pentru angajaţii cetăţeni români şi membrii de familie care îi însoţesc sau îi vizitează, precum şi suportarea cheltuielilor aferente;

 p) taxele, impozitele şi contribuţiile care grevează asupra veniturilor angajaţilor cetăţeni români, asigurându-se evitarea dublei impuneri sau a dublei perceperi de contribuţii de asigurări sociale;

                   r) obligaţiile angajaţilor cetăţeni români în străinătate.

(2) Agenţii de ocupare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura includerea elementelor prevăzute la alin. (1) lit. c)-r) şi în contractul individual de muncă încheiat între angajatorul străin şi angajatul cetăţean român.

                 

În semestrul I 2015, în domeniul recrutării și plasării forței de muncă, s-au înregistrat și petiții depuse de persoane care reclamau nerespectarea clauzelor din contractele de mediere, după cum urmează:

          -număr petiții adresate instituției:                                   7

          -număr petiții  rezolvate:                                                 3

          -număr  petiții clasate:                                                    4

Conform OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, cu modificările şi completările ulterioare,  petițiile anonime au fost clasate. Totuși, aspectele semnalate de petiționari au constituit un semnal cu privire la o serie de deficiențe în domeniu, iar  din verificările efectuate pe teren s-a constatat că multe dintre acestea se confirmă:

Deficiențe constatate

          -nerespectarea duratei timpului de muncă și de repaus;

          -neconcordanța clauzelor dintre contractul de mediere încheiat în țară și contractul de muncă încheiat cu angajatorul străin;

          -neinformarea persoanei mediate cu privire la drepturile și obligațiile ce-i revin acesteia în străinătate;

          -neprimirea tuturor drepturilor bănești cuvenite, la incetarea actrivității în străinătate;

Măsuri dispuse

          -încheierea unor contracte de colaborare între agentul de plasare a fortei de muncă și angajatorul străin cu respectarea art. 9 din Legea nr. 156/2000, rep.

          -la încheierea contractelor de mediere, să fie precizate concret toate aspectele legate de transport, cazare, drepturi salariale, programul de lucru cât și condițiile în care se desfășoară activitatea în străinătate:

Petițiile a căror rezolvare depășește competența legală a inspectoratului teritorial de muncă, au fost trimise spre soluționare instituțiilor abilitate.

Începând cu anul 2014, s-a constatat faptul că între numărul societăților declarate ca agenti de plasare de forță de muncă în străinătate la inspectoratul teritorial de muncă, și situația societăților înmatriculate la Oficiul Registrului Comerțului  de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, sunt diferențe, astfel că s-a procedat la verificarea acestora. Astfel din cele 100 de societăți înmatriculate, doar 30 de societăți erau înscrise la inspectoratul teritorial de muncă. Din verificarea pe teren a celor de mai sus, au reieșit următoarele:

          -11 societăți  se aflau în curs de dizolvare sau erau radiate;

          -5 societăți si-au schimbat domeniul principal de activitate;

          -8 societăți nu desfășurau activitate;

          -46 societăți nu au putut fi identificate la sediul social declarat;

Având în vedere faptul că acest gen de activitate-mediere și plasare forță de muncă în străinătate, constituie pentru mulți cetățeni singura  sursă de venit- inspectoratul teritorial de muncă va monitoriza în permanență agenti de plasare de forță de muncă în străinătate cu privire la respectarea legislației în domeniu.


INSPECTOR ȘEF                                                                INSPECTOR ȘEF ADJUNCT RM

                        Eugenia-Florica Mihăescu                                                    Necolae Cristea

                                                                                                                        Șef Serviciu CRM

                                                                                                                        Iustin Bretcu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu