Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 22 august 2015

IMPLEMENTAREA MĂSURILOR DE MEDIU ŞI CLIMĂ DIN CADRUL PNDR 2014 - 2020

În conformitate cu Legea nr. 1/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Agentia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) este instituţia responsabilă cu gestionarea unor forme de sprijin destinate susţinerii agriculturii, acordând sprijin financiar solicitanţilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute de legislaţia comunitară şi naţională în vigoare.

APIA:

a) este instituţia responsabilă pentru implementarea schemelor de plăţi directe pentru agricultură, având ca sursă de finanţare Fondul european pentru garantare în agricultură (FEGA), precum şi fonduri din bugetul naţional.

b) utilizează, ca instrument de derulare şi gestionare financiară, Sistemul Integrat de Administrare şi Control, pentru gestionarea fondurilor Uniunii Europene şi naţionale destinate agriculturii pentru plăţile prevăzute în cererea unică de plată şi pentru control.

În vederea îndeplinirii obiectivelor PAC, finanţarea diverselor măsuri care intră sub incidenţa acestei politici, inclusiv dezvoltarea rurală, se realizează din:

(a) Fondul european de garantare agricolă („FEGA”);

(b) Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală („FEADR”).

Fondurile fac parte din bugetul general al UE

FEADR este implementat prin gestiune partajată între statele membre şi UE. FEADR finanţează contribuţia financiară a Uniunii la programele de dezvoltare rurală implementate în conformitate cu dreptul Uniunii privind sprijinul pentru dezvoltare rurală.

FEADR contribuie la Strategia Europa 2020 prin promovarea dezvoltării rurale durabile în întreaga Uniune, într-o manieră care completează celelalte instrumente ale PAC, politica de coeziune şi politica comună în domeniul pescuitului. FEADR contribuie la dezvoltarea în Uniune a unui sector agricol mai echilibrat din punct de vedere teritorial şi ecologic, mai benefic pentru climă, mai rezilient, mai competitiv şi mai inovator. FEADR contribuie de asemenea la dezvoltarea teritoriilor rurale.

În cadrul general al PAC, sprijinul pentru dezvoltare rurală, inclusiv pentru activităţi din sectorul alimentar şi nealimentar şi din silvicultură, contribuie la atingerea următoarelor obiective:

(a) favorizarea competitivităţii agriculturii;

(b) asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale şi combaterea schimbărilor climatice;

(c) obţinerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate a economiilor şi comunităţilor rurale, inclusiv crearea şi menţinerea de locuri de muncă.

FEADR intervine în statele membre prin intermediul programelor de dezvoltare rurală. Programele respective implementează o strategie care vizează realizarea priorităţilor Uniunii în materie de dezvoltare rurală printr-un set de măsuri. Fiecare măsură de dezvoltare rurală este programată astfel încât să contribuie în mod specific la realizarea uneia sau mai multor priorităţi ale Uniunii în materie de dezvoltare rurală.

Fiecare program de dezvoltare rurală este aprobat de Comisia Europeană prin intermediul unui act de punere în aplicare.


În temeiul Acordului Cadru de Delegare, AFIR a delegat către A.P.I.A. implementarea şi atribuţiile specifice funcţiei de plată pentru: Măsura 10-Agro-mediu şi climă (în baza art. 28 din Regulamentul CE nr. 1305/2013), Măsura 11-Agricultură ecologică (baza art. 29 din Regulamentul CE nr. 1305/2013) şi Măsura 13-Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice (baza art. 31-32 din Regulamentul CE nr. 1305/2013) din PNDR 2014-2020.


Măsura 10-Agro-mediu şi climă (în baza art. 28 din Regulamentul CE nr. 1305/2013)


Plăţile de agro-mediu şi climă reprezintă un element cheie necesar integrării problematicii referitoare la protecţia mediului în Politica Agricolă Comună. În România, această măsură are ca scop încurajarea fermierilor (utilizatorilor de terenuri agricole) să adopte, pe baze voluntare, practici agricole care să asigure menţinerea valorii de mediu a zonelor rurale, menţinerea unor habitate specifice terenurilor agricole importante pentru speciile sălbatice prioritare, utilizarea durabilă a resurselor naturale şi păstrarea peisajelor tradiţionale.

Plăţile de agro-mediu sunt necesare pentru a sprijini dezvoltarea durabilă a zonelor rurale şi pentru a răspunde cererii din ce în ce mai mari a societăţii pentru servicii de mediu. Plăţile acordate prin această măsură trebuie să încurajeze fermierii să deservească societatea ca întreg prin introducerea sau continuarea aplicării unor metode agricole compatibile cu protecţia şi îmbunătăţirea mediului, a peisajului şi caracteristicilor sale, a resurselor naturale, a solului, precum şi cu cu menținerea diversităţii genetice. Promovarea practicilor agricole tradiţionale, extensive, bazate pe o utilizare redusă a inputurilor, este necesară pentru a sprijini dezvoltarea durabilă a zonelor rurale, contribuind la conservarea biodiversităţii (specii sălbatice şi habitatele acestora, rase locale de animale), protecţia solului şi a apei, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi amoniac, sechestrarea carbonului în biomasă, reducerea riscului de intensivizare, dar şi la un management durabil al resurselor naturale.

Sprijinul acordat în cadrul acestei măsuri va contribui la atingerea obiectivelor Strategiei Europa 2020 în ceea ce privește creșterea durabilă și ale celui de-al VII-lea Program de acțiune pentru mediu, referiotoare la practicarea unei agriculturi durabile care să asigure gestionarea durabilă a resurselor naturale.Implementarea măsurii de agro-mediu şi climă va contribui, de asemenea, la atingerea obiectivelor strategiilor, politicilor şi programelor europene şi naţionale de conservare a speciilor importante (inclusiv la menținerea raselor locale în pericol de abandon) şi a habitatelor prioritare, menţinere a biodiversității pe terenurile agricole, în special a celor situate pe teritoriul siturilor Natura 2000, precum și la implementarea Cadrului de acțiune prioritară pentru Natura 2000. Promovarea de practici agricole extensive prin măsura de agro-mediu și climă contribuie, totodată, la atingerea obiectivelor de protecție a apelor precizate în cadrul Directivei Cadru Apă, Directivei nitraţi şi Directivei privind gestionarea durabila a pesticidelor, prin reducerea poluării apelor și atenuarea efectelor negative ale viiturilor.

Promovarea practicilor de agricultură extensivă care contribuie la gestionarea durabilă a resurselor naturale, reducerea concentrației de gaze cu efect de seră şi amoniac din atmosferă și adaptarea la efectele schimbărilor climatice se regăsesc printre prioritățile de finanțare prevăzute prin obiectivele tematice 4 Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii reduse, 5 Promovarea adaptării la schimbările climatice și 6 Conservarea și protejarea mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor din cadrul Acordului de Parteneriat.

Prin măsura de agro-mediu și climă vor fi continuate eforturile întreprinse în perioada de programare 2007-2013 în vederea protecţiei mediului și dezvoltării durabile a zonelor rurale, asigurate prin Măsura 214 - plăți de agro-mediu. Astfel, în perioada de programare 2007-2013, prin Pachetul 1 al Măsurii 214 a fost asigurat un managementul extensiv al pajiştilor cu Înaltă Valoare Naturală (HNV) pe cca. 1.015.000 ha/an, cu un număr de cca. 184.000 de beneficiari pe an. Prin Pachetul 2 au fost promovate practici agricole tradiţionale pe o suprafață de cca. 794.000 ha/an, cu un număr de cca.144.000 de beneficiari pe an. Managementul extensiv al pajiştilor importante pentru păsări a fost asigurat pe o suprafață de cca. 10.400 ha/an prin varianta 3.1 Crex crex a Pachetului 3 și cca. 28.000 ha/an prin varianta 3.2 Lanius minor şi Falco vespertinus a aceluiași pachet, cu un număr de beneficiari pe an de cca. 807, respectiv cca. 512. Înființarea de culturi verzi a fost sprijinită pe o suprafață de cca. 197.000 ha/an, cu un număr de cca. 8000 de beneficiari pe an. Agricultura ecologică a fost sprijinită prin cele cinci variante ale Pachetului 5 (Culturi agricole pe terenuri arabile, Legume, Livezi, Vii și Plante medicinale şi aromatice) pe o suprafață totală de cca. 79.000 ha/an și un număr de cca. 800 beneficiari pe an. Managementul extensiv al pajiştilor importante pentru fluturi (Maculinea sp.) a fost asigurat prin Pachetul 6, suprafața sprijinită fiind de cca. 3.600 ha/an și un număr de cca. 475 beneficiari pe an. Prin Pachetul 7 a fost asigurat managementul durabil al terenurilor arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis), suprafața sprijinită fiind de cca. 52.000 ha/an și un număr de cca. 639 beneficiari pe an.

Măsura de agro-mediu şi climă va crea cadrul necesar aplicării la scară largă a unor metode agricole extensive generale, care să răspundă nevoilor de conservare specifice unui spectru larg de specii sau habitate (ex. cele care se regăsesc în zona HNV). De asemenea, în zonele reprezentative pentru anumite elemente de biodiversitate (ex. specii de fluturi sau pasări salbatice), Măsura 10 propune unele angajamente adaptate specificităţii etologice, care să asigure atingerea obiectivelor propuse. În plus, unele tipuri de angajamente propuse vor asigura o mai bună gestionare a resurselor naturale, în contextul riscurilor asociate activităţilor agricole. Astfel, Măsura 10 vizează promovarea următoarelor pachete şi variante ale acestor pachete:

    Pachetul 1 – pajişti cu înaltă valoare naturală (HNV)
    Pachetul 2 – practici agricole tradiţionale
        varianta 2.1 – lucrări manuale pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe
        varianta 2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe
    Pachetul 3 – pajişti importante pentru păsări

    sub-pachetul 3.1 – Crex crex
        varianta 3.1.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru Crex crex
        varianta 3.1.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Crex crex
    sub-pachetul 3.2 – Lanius minor şi Falco vespertinus

        varianta 3.2.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus
        varianta 3.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus

    Pachetul 4 – culturi verzi
    Pachetul 5 – adaptarea la efectele schimbărilor climatice
    Pachetul 6 – pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.)

    varianta 6.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.)
    varianta 6.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.)

    Pachetul 7 – terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis)
    Pachetul 8 – creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon


Pachetele Măsurii 10 vor face obiectul unor evaluări, pentru a identifica nevoia de consolidare şi/sau diversificare a angajamentelor, din perspectiva contribuției acestora la furnizarea serviciilor de mediu care au ca rezultat protecţia diversităţii biologice (de exemplu prin managementul resurselor naturale pe terenurile arabile utilizate intensiv). Astfel, în situaţia în care se va considera necesar, o revizuire a Măsurii 10 va face obiectul unei viitoare modificare PNDR 2014-2020. Rezultatul evaluării va fi transmis și discutat cu CE.

Majoritatea pachetelor/variantelor Măsurii 10 se adresează unor zone caracterizate de nevoi specifice în ceea ce privește protecția mediului și gestionarea durabilă a resurselor naturale.

Beneficiarii sunt fermierii (utilizatori ai terenurilor agricole) care se angajează în mod voluntar să respecte cerinţele de agro-mediu şi climă. Aceştia trebuie să respecte standardele de ecocondiţionalitate stabilite în temeiul titlului VI capitolul I din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 la nivelul întregii ferme.

Referitor la desfăşurarea de “activitate agricolă”, fermierul trebuie să realizeze:

,,efectuarea unei activităţi minime pe suprafeţele agricole menţinute în mod obişnuit într-o stare adecvată pentru păşunat sau pentru cultivare, prin:

·        îndepărtarea vegetaţiei prin lucrări de cosit sau discuit sau prin erbicidare cel puţin o dată pe an pe terenul arabil;

·        păşunat cu asigurarea unei încărcături minime de 0,3 UVM/ha cu animalele pe care le exploatează sau un cosit anual pe pajiştile permanente, în conformitate cu prevederile legislaţiei specifice în domeniul pajiştilor..

În cazul pajiştilor permanente situate la altitudini de peste 1800 m, menţinute în mod natural într-o stare adecvată pentru păşunat activitatea minimă constă în păşunat, cu asigurarea unei încărcături minime de 0,3 UVM/ha, cu animalele pe care le exploatează (fac excepţie* de la această prevedere suprafeţele de pajişti permanente care fac obiectul angajamentelor multianuale aflate în derulare în cadrul măsurii 214 - “Plăţi de Agro – mediu” din PNDR 2007 – 2013)”.

Această excepţie* constă în faptul că:

-       fermierii cu angajamente în desfăşurare în campania 2015 aferente P1, P3, P6 - M214 pot utiliza aceste pajişti prin cosit şi/sau păşunat,      iar

-       fermierii cu angajamente în desfăşurare în campania 2015 aferente P2 – M214 pot utiliza pajiştile doar prin cosit.

Nu sunt eligibile la plată suprafeţele agricole pe care se constată în urma controlului pe teren că nu s-a desfăşurat activitatea agricolă.

            Măsura are ca scop încurajarea fermierilor (utilizatorilor de terenuri agricole) să adopte, pe baze voluntare, practici agricole care să asigure menţinerea valorii de mediu a zonelor rurale, menţinerea unor habitate specifice terenurilor agricole importante pentru speciile sălbatice prioritare, utilizarea durabilă a resurselor naturale şi păstrarea peisajelor tradiţionale.

Sprijinul acordat în cadrul pachetele 1-7 este o plată compensatorie anuală, ca sumă fixă pe unitatea de suprafaţă (ha), pentru pierderile de venit şi costurile suplimentare suportate de beneficiari.

Sprijinul acordat în cadrul pachetului 8 este o plată compensatorie anuală, ca sumă fixă pe UVM (calculat pentru femelele adulte din rase locale în pericol de abandon), pentru pierderile de venit suportate de beneficiari.

Plăţile acordate în cadrul acestei măsuri se pot cumula pe aceeaşi suprafaţă cu plăţile directe şi, în zonele eligibile, se pot cumula cu plăţile aferente M13.

            Zonele eligibile pentru pachetele/variantele de pachet din M10 sunt cele prezentate în Anexa 8.2 – lista zonelor eligibile M.10, M.11, M.13 din PNDR 2014-2020. Lista zonelor eligibile pentru Pachetele 1, 2, 3, 5, 6 şi 7, la nivel UAT, este conţinută de Anexa menţionată, iar Pachetele 4 şi 8 au aplicabilitate la nivel naţional. Lista acestor zone este afişată şi la centrul judeţean/centrele locale APIA şi Primării.

Suprafeţele care fac obiectul M10/M214 (exceptând pachetul 5-agricultură ecologică) nu se iau în considerare în calculul zonelor de interes ecologic (ZIE).

Suprafeţele pe care se solicită ajutor pentru pachetul 4 al M10/M214, nu se iau în considerare în calculul zonelor cu strat vegetal (suprafeţele arabile cultivate cu specii considerate culturi secundare care asigură acoperirea solului pe timpul iernii până la 1 martie şi sunt incluse în ZIE).


Lista zonelor eligibile pentru P1, P3.1, P3.2, P6




Lista zonelor eligibile pentru P5, P7


PACHETUL 1 (P1) – PAJIŞTI CU ÎNALTĂ VALOARE NATURALĂ


Condiţii de eligibilitate:

    vizează terenurile agricole situate în zonele cu înaltă valoare naturală, delimitate în PNDR la nivel de unitate administrativ-teritorială (UAT), utilizate ca pajişti permanente, precum şi suprafeţele acoperite cu livezi tradiţionale utilizate extensiv ca pajişti prin cosit şi/sau păşunat,
    angajamentele în cadrul P1 se aplică la nivel de parcelă agricolă, neexistând posibilitatea schimbării parcelelor pe perioada angajamentelor.


Beneficiarul:

 este utilizatorul unei suprafeţe agricole localizată pe teritoriul României, identificabilă în Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS), situată în zonele eligibile şi având o categorie de utilizare eligibilă,

 deţine o suprafaţă minimă a fermei este de 1 ha, iar parcelele eligibile au dimensiunea minimă de 0,3 ha,

 se angajează să menţină angajamentul de agro-mediu pentru o perioada de minimum 5 ani, de la data semnării acestuia,

 se angajează să respecte cerinţele de bază relevante pe suprafaţa întregii ferme,

 se angajează să respecte cerinţele specifice pachetelor de agro-mediu pentru care aplică,

 se angajează să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu (de bază la nivelul întregii ferme şi superioare la nivelul suprafeţelor aflate sub angajament).


Cerinţe specifice:

 utilizarea fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor este interzisă,

 utilizarea tradiţională a gunoiului de grajd este permisă până în echivalentul a maxim 40 kg. N s.a./ha (1 UVM/ha),

 cositul poate începe doar după data de 1 iulie (pentru terenurile situate în UAT cu altitudini medii mai mari sau egale cu 600 m) sau după data de 15 iunie (pentru terenurile situate în UAT cu altitudini medii mai mici de 600 m),

 păşunatul se efectuează cu maxim 1 UVM pe hectar,

 masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii aflate sub angajament nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului,

 pajiştile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor,

 nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţă sau supraînsămânţări (se pot face însămânţări cu specii din flora locală doar în cazurile când unele suprafeţe sunt afectate accidental),

 este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,

 beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,

 beneficiarii măsurii trebuie să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoștințele și informațiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor, astfel:

-înainte de efectuarea celei de-a II-a plăţi de către fermierii cu angajamente pe suprafeţe mai mari de 300 ha  şi

-înainte de efectuarea celei de-a III-a plăţi de către fermierii cu angajamente pe suprafeţe de până la 300 ha.

Pentru atingerea acestor condiţii, prin intermediul sprijinului acordat în cadrul Programului, beneficiarilor măsurii de agro-mediu şi climă le vor putea fi acordate servicii de formare (Măsura 1) sau servicii de consiliere (Măsura 2), în condiţiile specifice prevăzute de Program. Vor fi selectaţi cu prioritate ca beneficiari finali ai Măsurilor 1 şi 2 fermierii care au angajamente pe suprafeţe mai mici de 100 ha şi fermierii care anterior nu au avut angajamente de agro-mediu.

Fermierii care accesează Măsura 10 trebuie să facă dovada deţinerii cunoştinţelor şi informaţiilor necesare. Aceasta este valabilă la nivel de măsură şi vizează doar angajamentele noi, deschise în campania 2015.

Dovada/documentul deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor trebuie prezentat la APIA până la 1 octombrie inclusiv a anului de cerere respectiv, în funcţie de suprafaţa angajată.

În cazul nerespectării cerinţelor specifice ale angajamentelor, se aplică reduceri ale sprijinului acordat, care pot merge în unele cazuri prevăzute de sistemul de sancţiuni aplicabil M10 până la excluderea de la plată.

Angajamentele pentru P1 se aplică şi se urmăresc la nivel de parcelă agricolă.

Plăţile se pot cumula pe aceeaşi suprafaţă agricolă (parcele agricole) cu plăţile acordate prin P2.

Valoarea plăţii: 93 €/ha/an.


PACHETUL 2 (P2) – PRACTICI AGRICOLE TRADIŢIONALE


propune două variante aplicabile pe suprafeţele de pajişti permanente sau livezi tradiţionale utilizate extensiv prin cosit:

varianta 2.1 – lucrări manuale pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe,

varianta 2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe.


Condiţii de eligibilitate:

    vizează terenurile agricole situate în zonele cu înaltă valoare naturală, delimitate în PNDR la nivel de UAT, din categoria de folosinţă pajişti permanente utilizate prin cosit (fâneţe), precum şi suprafeţele acoperite cu livezi tradiţionale utilizate extensiv ca fâneţe prin cosit (variantele 2.1 şi 2.2),
    angajamentele în cadrul ambelor variante ale P2 se aplică la nivel de parcelă agricolă, neexistând posibilitatea schimbării parcelelor pe perioada angajamentelor,
    P2 se aplică numai adiţional unui angajament încheiat pentru P1.




Beneficiarul:

 este utilizatorul unei suprafeţe agricole localizată pe teritoriul României, identificabilă în Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS), situată în zonele eligibile şi având o categorie de utilizare eligibilă,

 deţine o suprafaţă minimă a fermei este de 1 ha, iar parcelele eligibile au dimensiunea minimă de 0,3 ha,

 se angajează să menţină angajamentul de agro-mediu pentru o perioada de minimum 5 ani, de la data semnării acestuia,

 se angajează să respecte cerinţele de bază relevante pe suprafaţa întregii ferme,

 se angajează să respecte cerinţele specifice pachetelor de agro-mediu pentru care aplică,

 se angajează să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu (de bază la nivelul întregii ferme şi specifice la nivelul suprafeţelor aflate sub angajament).


Cerinţe specifice:

    lucrările cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafaţa pajiştilor şi a livezilor tradiţionale aflate sub angajament cu excepţia celor operate cu forţă animală (varianta 2.1),
    cositul se poate efectua cu utilaje mecanizate de mică capacitate (utilaje cu lama scurtă şi viteză mică de deplasare), fiind interzisă folosirea utilajelor grele (varianta 2.2),
    masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii aflate sub angajament nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului,
    nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţă sau supraînsămânţări (se pot face însămânţări cu specii din flora locală doar în cazurile când unele suprafeţe sunt afectate accidental),
    este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,
    beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,
    beneficiarii trebuie să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoştinţele şi informaţiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

Menţiunile de la P1, legate de demonstrarea deţinerii de cunoştinţe necesare şi informaţii relevante sau asigurarea expertizei necesare, sunt valabile şi P2.

În cazul nerespectării cerinţelor specifice ale angajamentelor, se aplică reduceri ale sprijinului acordat, care pot merge în unele cazuri prevăzute de sistemul de sancţiuni aplicabil M10 până la excluderea de la plată.

Angajamentele pentru P2 se aplică şi se urmăresc la nivel de parcelă agricolă.

Plăţile se pot cumula pe aceeaşi suprafaţă agricolă (parcele agricole) cu plăţile acordate prin P1.


Valoarea plăţilor:

    varianta 2.1 – lucrări manuale pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe – 100 €/ha/an
    varianta 2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti permanente utilizate ca fâneţe – 21 €/ha/an


PACHETUL 3 (P3) – PAJIŞTI IMPORTANTE PENTRU PĂSĂRI


propune două sub-pachete, fiecare cu câte două variante, aplicabile pe suprafeţele de pajişti importante pentru păsări:

    subpachetul 3.1 – Crex crex:
        varianta 3.1.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru Crex crex,
        varianta 3.1.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Crex crex.
    subpachetul 3.2 – Lanius minor şi Falco vespertinus:

    varianta 3.2.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus,
    varianta 3.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus.


Condiţii de eligibilitate:

    vizează terenurile agricole utilizate ca pajişti permanente, situate în zonele delimitate în PNDR la nivel de UAT,
    angajamentele în cadrul P3 se aplică la nivel de parcelă agricolă, neexistând posibilitatea schimbării parcelelor pe perioada angajamentelor.


Beneficiarul:

 este utilizatorul unei suprafeţe agricole localizată pe teritoriul României, identificabilă în Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS), situată în zonele eligibile şi având o categorie de utilizare eligibilă,

 deţine o suprafaţă minimă a fermei este de 1 ha, iar parcelele eligibile au dimensiunea minimă de 0,3 ha,

 se angajează să menţină angajamentul de agro-mediu pentru o perioada de minimum 5 ani, de la data semnării acestuia,

 se angajează să respecte cerinţele de bază relevante pe suprafaţa întregii ferme,

 se angajează să respecte cerinţele specifice pachetelor de agro-mediu pentru care aplică,

 se angajează să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu (de bază şi specifice).


Cerinţe specifice sub-pachetului 3.1 – Crex crex:

    cositul se poate efectua doar după data de 31 iulie,
    cositul se va realiza dinspre interiorul parcelei spre exteriorul acesteia,
    păşunatul se va efectua cu maximum 0,7 UVM pe hectar,
    lucrările cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafaţa pajiştilor aflate sub angajament, cu excepţia celor operate cu forţă animală (pentru varianta 3.1.1) sau sau lucrările se pot efectua cu utilaje mecanizate de mică capacitate (cosit cu utilaje cu lama scurtă și viteză mică de deplasare), fiind interzisă folosirea utilajelor grele (pentru varianta 3.1.2),
    sunt interzise acţiunile care să conducă la accelerarea drenajului natural al pajiştilor aflate sub angajament.
    utilizarea fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor este interzisă,
    utilizarea tradiţională a gunoiului de grajd este permisă până în echivalentul a maxim 40 kg N sa/ha (1 UVM/ha),
    o bandă necosită, lată de 3 metri, va fi lăsată pe marginile fiecărei parcele (poate fi cosită după data de 1 septembrie),
    masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii aflate sub angajament nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului,

    pajiştile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor,
    nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţă sau supraînsămânţări (se pot face însămânţări cu specii din flora locală doar în cazurile când unele suprafeţe sunt afectate accidental),
    este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,
    beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,

    beneficiarii măsurii vor trebui să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoștințele și informațiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

Menţiunile de la P1 legate de demonstrarea deţinerii de cunoştinţe necesare şi informaţii relevante sau asigurarea expertizei necesare sunt valabile şi P3.1.


Cerinţele specifice sub-pachetului 3.2 – Lanius minor şi falco vespertinus:

    cositul trebuie efectuat cel mai târziu până la data de 1 iulie,
    păşunatul se va efectua cu maximum 1 UVM pe hectar,
    lucrările cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafaţa pajiştilor aflate sub angajament cu excepţia celor operate cu forţă animală (pentru varianta 3.2.1) sau lucrările se pot efectua cu utilaje mecanizate de mică capacitate (cosit cu utilaje cu lama scurtă și viteză mică de deplasare), fiind interzisă folosirea utilajelor grele (pentru varianta 3.2.2),

    utilizarea fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor este interzisă,
    utilizarea tradiţională a gunoiului de grajd este permisă până în echivalentul a maxim 40 kg N sa/ha (1 UVM/ha),
    o bandă necosită, lată de 3 metri, va fi lăsată pe marginile fiecărei parcele (poate fi cosită după data de 1 septembrie),
    masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii aflate sub angajament nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului,

    pajiştile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor,
    nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţă sau supraînsămânţări (se pot face însămânţări cu specii din flora locală doar în cazurile când unele suprafeţe sunt afectate accidental),
    este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,
    beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,

    beneficiarii măsurii vor trebui să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoștințele și informațiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

Menţiunile de la P1, legate de demonstrarea deţinerii de cunoştinţe necesare şi informaţii relevante sau asigurarea expertizei necesare, sunt valabile şi P3.2.

În cazul nerespectării cerinţelor specifice ale angajamentelor, se aplică reduceri ale sprijinului acordat, care pot merge în unele cazuri prevăzute de sistemul de sancţiuni până la excluderea de la plată.

Angajamentele pentru P3 se aplică şi se urmăresc la nivel de parcelă agricolă.


Valoarea plăţii:

 subpachetul 3.1 – Crex crex:

        varianta 3.1.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru Crex crex – 261 €/ha/an,
        varianta 3.1.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Crex crex – 182 €/ha/an,

  subpachetul 3.2 – Lanius minor şi Falco vespertinus:

    varianta 3.2.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus – 159 €/ha/an,
    varianta 3.2.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru Lanius minor şi Falco vespertinus – 80 €/ha/an.


Nu sunt posibile combinaţii de pachete pe aceleaşi parcele, zonele eligibile fiind diferite.

Lista zonelor eligibile pentru P3

PACHETUL 4 (P4) – CULTURI VERZI


Condiţii de eligibilitate:

    P4 este disponibil pentru terenurile arabile situate pe întreg teritoriul naţional,
    pentru a se evita orice suprapunere cu standardul de eco-condiţionalitate referitor la protecţia solului pe timpul iernii, P4 se poate aplica pe maximum 80% din suprafaţa de teren arabil aparţinând unei ferme,
    angajamentele încheiate pentru P4 sunt condiţionate de menţinerea valorii suprafeţei pe toată perioada de angajament, parcelele pe care se aplică cerinţele putând fi schimbate de la un an la altul.


Beneficiarul:

 este utilizatorul unei suprafeţe agricole localizată pe teritoriul României, identificabilă în Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS), situată în zonele eligibile şi având o categorie de utilizare eligibilă,

 deţine o suprafaţă minimă a fermei este de 1 ha, iar parcelele eligibile au dimensiunea minimă de 0,3 ha,

 se angajează să menţină angajamentul de agro-mediu pentru o perioada de minimum 5 ani, de la data semnării acestuia,

 se angajează să respecte cerinţele de bază relevante pe suprafaţa întregii ferme,

 se angajează să respecte cerinţele specifice pachetelor de agro-mediu pentru care aplică,

 se angajează să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu (de bază la nivelul întregii ferme şi superioare la nivelul suprafeţelor aflate sub angajament).


Cerinţe specifice:

 semănarea culturilor verzi trebuie realizată până la 30 septembrie, utilizându-se: mazărea, măzărichea, rapiţa, muştarul, lupinul, sulfina,

 utilizarea fertilizanţilor chimici este interzisă, doar fertilizanţii organici putând fi utilizaţi înaintea înfiinţării culturilor verzi,

 biomasa formată trebuie să fie incorporată în sol cel târziu până la 31 martie,

 este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,

 beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,

 face dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoştinţele şi informaţiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

Menţiunile de la P1, legate de demonstrarea deţinerii de cunoştinţe necesare şi informaţii relevante sau asigurarea expertizei necesare, sunt valabile şi P4.

În cazul nerespectării cerinţelor specifice ale angajamentelor, se aplică reduceri ale sprijinului acordat, care pot merge în unele cazuri prevăzute de sistemul de sancţiuni aplicabil M10 până la excluderea de la plată.

Mutarea P4 (din M10 şi M214) este acceptată de pe o parcelă pe altă parcelă:

a)– la depunerea cererii de plată - aplicanţii pot schimba anual suprafaţa pe care aplică acest pachet cu alte suprafeţe localizate în cadrul aceleiaşi ferme, dar cu condiţia menţinerii întregii suprafeţe angajate în cadrul acestui pachet, în primul an de angajament.

b)- după depunerea cererii, în cazul în care semănarea culturilor verzi se realizează pe altă parcelă decât cea indicată în cererea unică de plată. Fermierul are obligaţia să notifice A.P.I.A. în termen de 10 zile de la înfiinţare, dar nu mai târziu de 30 septembrie. In lipsa acestei notificări (Anexa nr. 3), suprafaţa respectivă este exclusă de la plată.

Mutarea P4 poate fi aplicată doar pe o parcelă întreagă. Nu se poate muta P4 pe o fracţiune de parcelă.

Fermierul are obligaţia să respecte cerinţele specifice pachetului, pe întreaga suprafaţă a parcelei/parcelelor pe care mută pachetul, chiar dacă suprafaţa determinată a parcelelor pe care se mută este mai mare decât suprafaţa determinată a parcelelor de pe care s-a mutat. In caz contrar, va fi sancţionat pentru nerespectare cerinţe specifice. Condiţiile privind respectarea GAEC4 se menţin şi în această situaţie.

În situaţia în care, urmarea mutării P4, suprafaţa determinată eligibilă a parcelelor după mutare este este diferită de cea determinată eligibilă înainte de mutare, sistemul va lua în calcul minimul dintre acestea. Dacă este cazul, se aplică sancţiuni de supradeclarare.

Nu trebuie considerat că acolo unde există P4, GAEC4 este parte componentă a acestuia. În condiţiile în care un fermier a solicitat P4 pe o parte din suprafaţa de teren arabil a exploataţiei, pentru a primi plată aferentă P4, trebuie să asigure respectarea GAEC4 pe o altă suprafaţă de teren arabil existentă în fermă. Nu va primi plată pe întreaga suprafaţă semănată cu P4, dacă nu va avea asigurată respectarea GAEC4 pe alte suprafeţe de teren arabil existente în fermă. Aşadar, suprafaţa care face obiectul P4 trebuie să fie diferită de cea pe care este obligatorie respectarea GAEC4. Fermierul care preia angajamentul prin transfer trebuie asigure pe suprafaţa de teren arabil, pe care o deţine la nivel de exploataţie, respectarea cerinţei GAEC4 şi menţinerea suprafeţei de P4 preluat prin transfer.

Fermierul poate accesa P4 pe o parte din parcelă, respectând următoarea regulă: partea de parcelă pe care se accesează P4 se scoate din parcela iniţială şi devine parcelă de sine stătătoare, cu număr nou imediat următor ultimei parcele solicitate.

Angajamentele pentru P4 se aplică şi se urmăresc la total suprafaţă angajată.

P4-M10 se poate combina pe aceeaşi suprafaţă agricolă cu P5-M10.

P4-M10 se poate combina pe aceeaşi suprafaţă agricolă cu P1 şi P2 ale fiecărei submăsuri de agricultură ecologică (11.1 şi 11.2).

Plăţile acordate în cadrul P4 nu pot fi cumulate cu cele acordate în cadrul P7, datorită cerinţelor diferite aplicabile pe timpul iernii pe terenurile arabile.

Valoarea plăţii: 128€/ha/an.


PACHETUL 5 (P5)– ADAPTAREA LA EFECTELE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE


Condiţii de eligibilitate:

    vizează terenurile arabile situate în zonele cu risc crescut de deşertificare, delimitate în Program la nivel de UAT,
    angajamentele încheiate pentru P5 sunt condiţionate de menţinerea valorii suprafeţei pe toată perioada de angajament, parcelele pe care se aplică cerinţele putând fi schimbate de la un an la altul,
    numai fermierii care deţin în cadrul fermei suprafeţe arabile mai mici de 10 ha sunt eligibili.


Beneficiarul:

 este utilizatorul unei suprafeţe agricole localizată pe teritoriul României, identificabilă în Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS), situată în zonele eligibile şi având o categorie de utilizare eligibilă,

 deţine o suprafaţă minimă a fermei este de 1 ha, iar parcelele eligibile au dimensiunea minimă de 0,3 ha,

 se angajează să menţină angajamentul de agro-mediu pentru o perioada de minimum 5 ani, de la data semnării acestuia,

 se angajează să respecte cerinţele de bază relevante pe suprafaţa întregii ferme,

 se angajează să respecte cerinţele specifice pachetelor de agro-mediu pentru care aplică,

 se angajează să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu (de bază la nivelul întregii ferme şi superioare la nivelul suprafeţelor aflate sub angajament).

Cerinţe specifice:

    pentru fiecare cultură de primăvară (porumb, sorg, floare soarelui, soia) angajată pe suprafaţa cultivată se vor utiliza concomitent, în proporţii egale, cel puţin 2 hibrizi/soiuri cu precocităţi diferite (timpurii sau semi-timpurii şi semi-tardivi sau tardivi),
    fermierii care încheie angajamente, vor trebui să asigure rotaţia culturilor, astfel încât în 2 ani consecutivi să utilizeze minim 3 culturi diferite din cele 4 eligibile (porumb, sorg, floare soarelui, soia),
    utilizarea metodelor de lucrare minimă a solului (minimum tillage), fiind interzis aratul suprafeţelor angajate,
    aplicarea gunoiului de grajd sub formă compostată (cantitatea maximă de gunoi de grajd care se aplică pe teren trebuie să fie în acord cu Standardele privind cantităţile maxime de îngrăşăminte cu azot care pot fi aplicate pe terenul agricol definite în “Codul de bune practici agricole pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi”),
    este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,
    beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,
    beneficiarii măsurii vor trebui să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoştinţele şi informaţiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

Menţiunile de la P1, legate de demonstrarea deţinerii de cunoştinţe necesare şi informaţii relevante sau asigurarea expertizei necesare, sunt valabile şi P5.

Condiţia de eligibilitate ,,în cadrul fermei suprafeţe arabile mai mici de 10 ha”, vizează suprafeţele de teren arabil eligibile, neeligibile, solicitate şi nesolicitate la plată.

În cazul nerespectării cerinţelor specifice ale angajamentelor, se aplică reduceri ale sprijinului acordat, care pot merge în unele cazuri prevăzute de sistemul de sancţiuni aplicabil M10 până la excluderea de la plată.

Fermierii vor prezenta la APIA, până la termenul limită de depunere a cererilor unice de plată, documente pentru dovedirea utilizării a doi hibrizi/soiuri cu precocităţi diferite pentru cultura înscrisă în declaraţia de suprafaţă, astfel:

ü  certificatul oficial de calitate a seminţei,

ü  factura de achiziţionare a seminţei care să includă următoarele informaţii: hibridul, soiul, precocitatea acestuia (tardiv/semi-tardiv şi timpuriu/semi-timpuriu) şi cantitatea de sămânţă achiziţionată,

ü  certificatul oficial de calitate şi conformitate al producătorului/furnizorului.

Angajamentele pentru P5 se aplică şi se urmăresc la total suprafaţă angajată.

P5-M10 se poate combina pe aceeaşi suprafaţă agricolă cu P4-M10.

P5–M10 se poate combina pe aceeaşi suprafaţă agricolă cu P1 şi P2 ale fiecărei submăsuri de agricultură ecologică (11.1 şi 11.2).

Valoarea plăţii: 125 €/ha/an.   

PACHETUL 6 (P6) – PAJIŞTI IMPORTANTE PENTRU FLUTURI (MACULINEA SP.)

propune două variante, aplicabile pe suprafeţele de pajişti importante pentru fluturi:

    varianta 6.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru  (Maculinea sp.),
    varianta 6.2 –  lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.).


Condiţii de eligibilitate:

    vizează terenurile agricole utilizate ca pajişti permanente, situate în zonele unde au fost identificate populaţii reprezentative ale unor specii prioritare de fluturi din genul Maculinea sp., delimitate în PNDR la nivel de UAT,
    angajamentele în cadrul P6 se aplică la nivel de parcelă agricolă, neexistând posibilitatea schimbării parcelelor pe perioada angajamentelor.


Beneficiarul:

 este utilizatorul unei suprafeţe agricole localizată pe teritoriul României, identificabilă în Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS), situată în zonele eligibile şi având o categorie de utilizare eligibilă,

 deţine o suprafaţă minimă a fermei este de 1 ha, iar parcelele eligibile au dimensiunea minimă de 0,3 ha,

 se angajează să menţină angajamentul de agro-mediu pentru o perioada de minimum 5 ani, de la data semnării acestuia,

 se angajează să respecte cerinţele de bază relevante pe suprafaţa întregii ferme,

 se angajează să respecte cerinţele specifice pachetelor de agro-mediu pentru care aplică,

 se angajează să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu (de bază la nivelul întregii ferme şi superioare la nivelul suprafeţelor aflate sub angajament).


Cerinţele specifice:

    utilizarea fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor este interzisă,
    utilizarea tradiţională a gunoiului de grajd este permisă până în echivalentul a maxim 40 kg N s.a./ha,
    cositul poate începe doar după data de 25 august,
    lucrările cu utilaje mecanizate nu sunt permise pe suprafaţa pajiştilor aflate sub angajament, cu excepţia celor operate cu forţă animală (pentru varianta 6.1) sau lucrările se pot efectua cu utilaje mecanizate de mică capacitate (cosit cu utilaje cu lama scurtă și viteză mică de deplasare), fiind interzisă folosirea utilajelor grele (pentru varianta 6.2),
    păşunatul se efectuează cu maxim 0,7 UVM pe hectar,
    sunt interzise acţiunile care să conducă la accelerarea drenajului natural al pajiştilor aflate sub angajament,
    masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii aflate sub angajament nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului,
    pajiştile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor,
    nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţă sau supraînsămânţări (se pot face însămânţări cu specii din flora locală doar în cazurile când unele suprafeţe sunt afectate accidental),
    este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,
    beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,
    beneficiarii măsurii vor trebui să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoștințele și informațiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

Menţiunile de la P1 legate de demonstrarea deţinerii de cunoştinţe necesare şi informaţii relevante sau asigurarea expertizei necesare sunt valabile şi P6.

În cazul nerespectării cerinţelor specifice ale angajamentelor, se aplică reduceri ale sprijinului acordat, care pot merge în unele cazuri prevăzute de sistemul de sancţiuni aplicabil M10 până la excluderea de la plată.

Angajamentele pentru P6 se aplică şi se urmăresc la nivel de parcelă agricolă.



Valoarea plăţii:

    varianta 6.1 – lucrări manuale pe pajişti importante pentru fluturi (Maculinea sp.) – 361 €/ha/an,
    varianta 6.2 – lucrări cu utilaje uşoare pe pajişti importante pentru  fluturi (Maculinea sp.) – 282 €/ha/an

Nu sunt posibile combinaţii de pachete pe aceleaşi parcele, zonele eligibile fiind diferite.


PACHETUL 7 (P7) – TERENURI ARABILE IMPORTANTE CA ZONE DE HRĂNIRE PENTRU GÂSCA CU GÂT ROŞU (BRANTA RUFICOLLIS)


Condiţii de eligibilitate:

    vizează terenurile arabile situate în SPA-uri (Special Protection Area) reprezentative pentru Branta ruficollis, delimitate în Program la nivel de UAT,

    pentru a se evita orice suprapunere cu standardul de ecocondiţionalitate referitor la protecţia solului pe timpul iernii, P7 se poate aplica pe maximum 80% din suprafaţa de teren arabil aparţinând unei ferme,

    angajamentele în cadrul P7 se aplică la nivel de parcelă agricolă, neexistând posibilitatea schimbării parcelelor pe perioada angajamentelor.


Beneficiarul:

 este utilizatorul unei suprafeţe agricole localizată pe teritoriul României, identificabilă în Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS), situată în zonele eligibile şi având o categorie de utilizare eligibilă,

 deţine o suprafaţă minimă a fermei este de 1 ha, iar parcelele eligibile au dimensiunea minimă de 0,3 ha,

 se angajează să menţină angajamentul de agro-mediu pentru o perioada de minimum 5 ani, de la data semnării acestuia,

 se angajează să respecte cerinţele de bază relevante pe suprafaţa întregii ferme,

 se angajează să respecte cerinţele specifice pachetelor de agro-mediu pentru care aplică,

 se angajează să ţină o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu (de bază la nivelul întregii ferme şi superioare la nivelul suprafeţelor aflate sub angajament).


Cerinţe specifice:

    în fiecare an de angajament, după data de 15 septembrie, trebuie înfiinţată o cultură de cereale de toamnă (grâu, orz, secară, triticale) sau de rapiţă,
    însămânţarea cerealelor de toamnă (grâu, orz, secară, triticale) sau a rapiţei trebuie finalizată înainte de data de 15 octombrie,
    pe perioada de 5 ani a angajamentelor este obligatorie înfiinţarea în cel puţin 2 ani a culturii de porumb pe timpul verii,
    în situaţia în care se înfiinţează o cultură de porumb, în anul respectiv, pe parcela angajată, cultura de toamnă este încorporată în sol până cel târziu la finalul lunii martie,
    parcelele angajate vor putea fi însămânţate cu porumb, dar nu mai târziu de data de 15 mai, iar porumbul nu va fi recoltat înainte de data de 15 septembrie,
    la recoltarea culturii de porumb este lăsată o suprafaţă nerecoltată de minim 5 % şi maxim 10 % sau în situaţia în care nu este înfiinţată o cultură de porumb, în anul respectiv de angajament fermierul este obligat să asigure o cantitate de 100 kg de porumb boabe pe hectar, în cel puţin un punct de hrănire situat pe suprafaţa fiecărei parcele angajate,
    pesticidele şi fitostimulatorii (îngrăşămintele) nu pot fi folosite în perioada cuprinsă între însămânţarea culturii de toamnă şi 15 martie,
    se interzic lucrările agricole şi/sau păşunatul în perioada 15 octombrie – 15 martie,
    este interzisă folosirea metodelor de alungare a păsărilor în perioada cuprinsă între 15 octombrie şi 31 martie,
    este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,
    beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,

    beneficiarii măsurii vor trebui să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoștințele și informațiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

Menţiunile de la P1 legate de demonstrarea deţinerii de cunoştinţe necesare şi informaţii relevante sau asigurarea expertizei necesare sunt valabile şi P7.

În cazul nerespectării cerinţelor specifice ale angajamentelor, se aplică reduceri ale sprijinului acordat, care pot merge în unele cazuri prevăzute de sistemul de sancţiuni aplicabil M10 până la excluderea de la plată.

Angajamentele pentru P7 se urmăresc la nivel de parcelă agricolă.

Nu trebuie considerat că acolo unde există P7, GAEC4 este parte componentă a acestuia (suprafaţa care face obiectul P7 trebuie să fie diferită de cea pe care este obligatorie respectarea GAEC4).

Culturile definite ca obligatorii de înfiinţat pe perioada de 5 ani sunt: culturi de toamnă (grâu, secară, orz, triticale şi rapiţă), respectiv porumb. Cultura de toamnă se înfiinţează în fiecare an din cei cinci pe toate parcelele angajate. Cultura de porumb se înfiinţează în cel puţin doi ani din cei cinci ani de angajament. Ex: în cazul în care un fermier aplică P7 pe trei parcele, pe fiecare dintre cele trei parcele în cel puţin doi ani din cinci de angajament trebuie să cultive porumb. Respectarea condiţiei specifice prevăzute în fişa măsurii din P.N.D.R. „pe perioada de 5 ani a angajamentelor este obligatorie înfiinţarea în cel puţin 2 ani a culturii de porumb pe timpul verii” implică obligativitatea înfiinţării acestei culturi pe parcela întreagă, nu pe subparcelă.

Suprafaţa de minim 5% şi maxim 10% cu porumb trebuie lăsată nerecoltată pe parcela respectivă până după data de 15 martie. În campania următoare, aceasta se va declara ca subparcelă distinctă. Parcela cultivată iniţial cu porumb va continua să îşi păstreze numărul iniţial.

În situatia în care într-o campanie pe o parcelă cu angajament pentru P7 a fost înfiinţată cultura de porumb (ex. 2013), în campania următoare suprafaţa nerecoltată de minim 5% şi maxim 10% este eligibilă pentru agro-mediu doar dacă sunt respectate normele de ecocondiţionalitate, indiferent de cultura existentă pe suprafaţa respectivă. În anul de angajament care urmează anului în care a fost înfiinţată cultura de porumb (ex. 2014), fermierii trebuie să declare o parcelă cu două subparcele, având coduri de cultură diferite. Ulterior (ex. 2015), parcela trebuie reîntregită cu cultura eligibilă P7.

În cazul P7, transferul se realizeză la nivel de parcelă. Fermierul care preia angajamentul trebuie să se asigure că în urma transferului poate asigura pe suprafaţa de teren arabil, pe care o deţine la nivel de exploataţie, respectarea cerinţei GAEC4 şi menţinerea suprafeţei de P7 preluat prin transfer.

Plăţile acordate în cadrul P7 nu pot fi cumulate cu plăţile acordate în cadrul P4, datorită cerinţelor diferite aplicabile pe timpul iernii pe terenurile arabile.


Valoarea plăţii: 250 €/ha/an.


PACHETUL 8 (P8) – CREŞTEREA ANIMALELOR DE FERMĂ DIN RASE LOCALE ÎN PERICOL DE ABANDON


Condiţii de eligibilitate:

    P8 este disponibil la nivelul întregului teritoriu naţional;


Beneficiarii:

    deţin femele de reproducție de rasă pură locală în pericol de abandon din speciile prevăzute în program, înscrise în registrul genealogic al rasei - secţiunea principală - condus de asociaţii acreditate de ANZ,
    sunt utilizatorii unor suprafeţe agricole localizate pe teritoriul României, identificabile în Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS), pe care asigură o densitate a şeptelului de cel puţin 0,3 UVM/ha (încărcătura se calculează la întregul efectiv de animale din fermă şi se raportează la suprafeţele de pajişti permanente),
    se angajează să respecte, pe suprafaţa întregii ferme, cerinţele de bază relevante pentru P8, prevăzute în program,
    se angajează să ţină o evidenţă a activităţilor derulate în cadrul fermei, relevante din perspectiva respectării angajamentelor,
    se angajează să respecte cerinţele specifice angajamentelor voluntare privind creşterea animalelor femele adulte de reproducţie din rase locale în pericol de abandon.


Sunt eligibili pentru accesarea P8 doar fermierii care desfăşoară activitate agricolă şi deţin femele de reproducţie de rasă pură locală în pericol de abandon, din speciile prevăzute în PNDR 2014-2020, înscrise în registrul genealogic al rasei (secţiunea principală) condus de asociaţii acreditate de ANZ.

Nu sunt eligibile pentru plăţi în cadrul acestui pachet ecvideele utilizate preponderent în scopuri sportive sau recreative.

P8 nu este condiţionat de respectarea criteriului de eligibilitate privind suprafaţa parcelei şi/sau a exploataţiei, plata aferentă acestui pachet nefiind o plata pe suprafaţă. In acest caz, condiţia de eligibilitate privind suprafaţa este ca în declaraţia de suprafaţă să fie înscrise parcele cu pajişti permanente (PP) prin care să se asigure o încărcătură minimă a animalelor de 0,3 UVM/ha.

Cerinţe specifice:

 beneficiarul se angajează să respecte regulamentul de organizare şi funcţionare a registrului genealogic al rasei condus de asociaţii acreditate de ANZ în baza art. 5 lit. a) din HG nr. 1188/2014,

 beneficiarul se angajează să menţină, pe o perioadă de 5 ani, numărul de animale femele adulte de reproducţie prevăzut la încheierea angajamentului, precum şi descendenţii femele necesari pentru înlocuirea acestor animale până la sfârşitul programului; dacă efectivul angajat se reduce, datorită unor cauze cum ar fi îmbolnăvirea, sacrificarea, moartea sau vânzarea animalelor, beneficiarul are obligaţia de a notifica APIA (în 15 zile lucrătoare de la momentul producerii evenimentului) şi de a reface efectivul de femele adulte de reproducţie, prin trecere de la tineret sau prin cumpărare; în cazul în care efectivul de animale adulte nu se va reface în maximum 6 luni de la momentul notificării, sprijinul va fi redus proporţional,

 beneficiarul asigură o densitate a şeptelului de cel mult 2,0 UVM/ha (încărcătura se calculează la întregul efectiv de animale din fermă şi se raportează la suprafeţele de pajişti permanente),

 pajiştile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor,

 este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare,

 beneficiarii ţin o evidenţă a activităţilor agricole corelate cu implementarea cerinţelor de agro-mediu,

 beneficiarii trebuie să facă dovada deţinerii competenţelor necesare implementării angajamentelor sau se angajează să obţină cunoştinţele şi informaţiile necesare sau să asigure expertiza necesară în domeniul implementării angajamentelor de agro-mediu şi climă prin servicii de consiliere sau consultanţă, care să vizeze cel puţin aspectele legate de identificarea parcelelor agricole, completarea şi depunerea angajamentelor şi cererilor de plată, măsurile de management aplicabile la nivelul fermei necesare pentru conformarea la cerinţele de bază şi la cerinţele specifice ale angajamentelor.

Menţiunile de la P1, legate de demonstrarea deţinerii de cunoştinţe necesare şi informaţii relevante sau asigurarea expertizei necesare, sunt valabile şi P8.

În cazul nerespectării cerinţelor specifice ale angajamentelor, se aplică reduceri ale sprijinului acordat, care pot merge în unele cazuri prevăzute de sistemul de sancţiuni aplicabil M10 până la excluderea de la plată.

ANZ a stabilit rasele locale în pericol de abandon în România şi pericolul (gradul de risc) în care se află acestea, conform art. 7 (3) al Regulamentului (UE) nr. 807/2014, după cum urmează:



    Ovine:
        Ţigaie cu cap negru de Teleorman
        Raţca (Valahă cu coarne în tirbuşon)
        Karakul de Botoşani
        Merinos de Suseni
        Merinos Transilvănean
        Merinos de Cluj
        Merinos de Palas
        Tigaie – varietatea ruginie
    Caprine:

    Carpatina
    Alba de Banat

    Taurine:

    Sura de Stepă

    Bubaline:

    Bivolul românesc

    Ecvidee:

    Furioso North Star
    Huţul
    Gidran
    Semigreul românesc
    Shagya Arabă
    Nonius
    Lipiţan

    Porcine:

    Bazna
    Mangaliţa


Dacă efectivul de animale se reduce datorită unor cauze cum ar fi îmbolnăvirea, sacrificarea, moartea sau vânzarea animalelor, fermierul trebuie să aducă odată cu Notificarea următoarele documente doveditoare:

- certificat sanitar-veterinar, în cazul îmbolnăvirii sau sacrificării,

- act constatator al medicului veterinar, în cazul morţii,

- document de livrare în cazul vânzării animalelor,

- document eliberat de Poliţie şi/sau de Primărie în cazul dispariţiei urmarea unui furt sau urmarea atacului animalelor sălbatice

Documentele enunţate trebuie să conţină elementele de identificare ale animalelor.

În calculul UVM/ha se vor lua în considerare şi parcelele cu categoria de folosinţă pajişti permanente, înscrise în declaraţia de suprafaţă 2015 de către fermier ca livezi tradiţionale utilizuate extensiv prin cosit şi/sau păşunat. De asemenea, suprafeţele de pajişti permanente care se iau în calculul UVM/ha pot fi eligibile, neeligibile, solicitate şi nesolicitate la plată.

În vederea respectării cerinţei de eligibilitate şi cerinţei specifice referitoare la UVM/ha a P8, în calculul UVM/ha, se vor lua în considerare şi specia porcine cu rasele eligibile P8 (respectiv Bazna, Mangaliţa) dacă îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute în fişa măsurii din PNDR 2014-2020.


Rata (coeficientul) de conversie pentru porcinele de reproducţie este de 0,5 UVM.

Nu se deschide un nou angajament, cel iniţial continuând până la expirarea celor 5 ani, dacă fermierul declară un număr mai mare de animale/rasă de până în 20% din numărul de animale/rasă determinat în primul an de angajament. Dacă acest procentul este depăşit, fermierul deschide un nou angajament pentru întregul număr de animale/rasă pentru o perioadă de 5 ani, începând cu anul în care angajamentul a fost înlocuit. Vechiul angajament se urmăreşte până la împlinirea celor 5 ani.

Angajamentele pentru P8 se urmăresc la nivelul efectivelor de animale femele adulte de reproducţie din rase locale în pericol de abandon prevăzut la începerea angajamentului.

Dacă pe un dosar există solicitare de P8-M10, atunci pentru toate celelalte scheme de plată/măsuri de sprijin solicitate în cererea unică respectivă, calculul UVM/ha va face luând în considerare şi porcii din rasele Bazna şi Mangaliţa.

Fermierii vor aduce la depunerea/modificarea cererii unice de plată (sau până la termenul limită de depunere a acestora), Adeverinţa eliberată de Asociaţia care conduce registrul genealogic al rasei solicitate la plata P8.

Plata se acordă anual, ca sumă fixă pe UVM (calculat pentru femelele adulte de reproducţie de rasă pură), iar beneficiarii trebuie să fie proprietari, arendaşi, concesionari, asociaţi administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune, locatari ai terenurilor şi să asigure condiţia de UVM/ha conform fişei măsurii.


Valoarea plăţii:

    Ovine – 87 €/UVM,

    Caprine – 40 €/UVM,
    Bovine (taurine şi bubaline – 200 €/UVM,
    Ecvidee – 200 €/UVM,
    Porcine – 176 €/UVM.


Beneficiarii P8 pot primi plăţi acordate pe suprafeţele agricole în cadrul celorlalte măsuri şi/sau pachete.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu