Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 23 august 2015

Înşelăciuni cu presupuse bijuterii din aur


În ultima perioadă sunt tot mai multe semnale că escrocii îşi diversifică încontinuu metodele de a „câştiga bani” pe seama naivităţii de care dau dovadă, deseori, cetăţenii de bună credinţă.
Autorii înşelăciunilor nu au în vocabular cuvinte precum: scrupule sau moralitate. Ei vor doar să câştige. Nu îşi permit să „scape victima” pentru că infracţiunea de înşelăciune, odată dovedită în elementele sale constitutive, se pedepseşte cu ani grei de închisoare. Aşadar, escrocii îşi asumă riscuri mari pentru obţinerea unui câştig maxim posibil într-un timp foarte scurt.

Poliţiştii atrag atenţia asupra faptului că scenariile folosite de aceştia sunt dintre cele mai diverse, suferind nuanţări şi schimbări rapide şi neaşteptate:
           fie abordează cetăţenii în spaţii publice, oferind spre vânzare bijuterii de culoare galbenă, din metal nepreţios la preţ de aur, motivând o nevoie urgentă de bani;
           fie opresc autoturismul în dreptul victimei pentru a cere indicaţii despre cum să ajungă într-un anumit loc al oraşului iar când victima se apropie de uşa autoturismului unul din pasageri o abordează şi se oferă să-i pună la gât un lănţişor din metal galben şi o pereche de cercei substituind în acelaşi timp cerceii şi lănţişorul acesteia, fără să îşi dea seama;
           fie opresc autoturismul în dreptul victimei iar una dintre persoanele aflate în maşină îi propune să-i dea cadou bijuteriile sale întrucât s-a pocăit şi nu le mai poartă. Însă, înainte de această „pomană” convinge victima să îi dea propriile bijuterii din aur pe care le împachetează într-o bucată de pânză pentru a le descânta şi, profitând de neatenţia victimei, le înlocuieşte cu alte bijuterii din metal comun învelite într-o bucată de pânză identică iar apoi se fac nevăzuţi.
Pentru a evita să devină victime ale unor astfel de şarlatani, poliţiştii recomandă cetăţenilor:
         să nu acorde prea multă încredere persoanelor care îi abordează pe stradă cu diverse probleme sau pentru a le oferi chilipiruri;
         să refuze ofertele ad-hoc şi să ţină cont de faptul că achiziţionarea bijuteriilor se face din magazine specializate care garantează pentru autenticitatea bunurilor de valoare cumpărate;
         să propună unor astfel de suspecţi verificarea bijuteriilor oferite la o casă de amanet autorizată sau bijuterie (vor constata că vânzătorii, subit, nu îşi vor mai dori tranzacţia);
         să nu dea din mână bani sau obiecte de valoare (bijuterii, telefoane mobile etc.) pentru efectuarea unor descântece sau vrăji (profitând de neatenţia victimei, escrocii le vor înlocui cu bunuri fără valoare).
Nu în ultimul rând, în cazul în care se confruntă cu astfel de situaţii, poliţiştii sfătuiesc cetăţenii să reţină cât mai multe amănunte referitoare la persoanele care îi abordează (numărul lor, vârsta aproximativă, detalii legate de fizionomie, vestimentaţie, etc.), tipul, marca şi numărul de înmatriculare al mijloacelor de transport cu care circulă sau pe care le-au văzut în zonă şi direcţiile de deplasare.
La apariţia unor astfel de indivizi, cetăţenii trebuie să anunţe imediat poliţia, prin intermediul SNUAU 112.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu