Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



luni, 10 februarie 2014

VREMEA ÎN INTERVALUL 10 - 23 FEBRUARIE 2014, ÎN MOLDOVA, DOBROGEA, MUNTENIA , OLTENIA SI LA MUNTE

MOLDOVA
Valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, de-a lungul celor două săptămâni de prognoză. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse în medie
între 4 şi 7 grade şi doar în jurul datei de 16 februarie se pot apropia de 10 grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între – 3 şi 0 grade, exceptând noaptea de 11 februarie când
pot coborî la medii de – 6 grade Celsius. În intervalul 12-14 februarie şi în perioada 16-21 februarie, vor fi ploi slabe sau burniţe, dar trecător şi lapoviţe sau fulguieli.
DOBROGEA
În prima săptămână a intervalului vremea va fi caldă, cu maxime termice ce se vor situa
în medie între 8 şi 12 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în zilele de
12 şi 16 februarie. Începând din 17 februarie temperaturile diurne vor caracteriza un
regim termic mai apropiat de cel normal, cu medii ale valorilor maxime în jur de 8 grade
Celsius. Minimele termice vor fi preponderent pozitive de-a lungul întregului interval şi
vor oscila în medie între 0 şi 5 grade.
Vor fi ploi slabe sau burniţe în zilele de 13 şi 14 februarie şi în perioada 17-20 februarie.
MUNTENIA
Vremea va fi caldă în prima săptămână, când temperaturile diurne vor oscila în medie
între 7 şi 13 grade Celsius, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în data de 16
februarie. În a doua săptămână, maximele termice vor fi mai apropiate de cele normale
ale perioadei şi se vor situa la valori medii în jur de 8 grade Celsius. De-a lungul
întregului interval de prognoză, minimele termice se vor încadra în medie între – 2 şi 1
grad, exceptând noaptea de 11 februarie când pot coborî la medii de – 5 grade Celsius.
Vor fi ploi slabe sau burniţe în zilele de 12 şi 13 februarie, dar şi în perioada 17-20
februarie, când pe timpul nopţilor poate apărea şi lapoviţa.
OLTENIA
Vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit pe tot parcursul intervalului, cu
maxime termice ce se vor situa în medie între 7 şi 10 grade Celsius, iar în data de 16
februarie se vor apropia de o medie de 13 grade.Temperaturile minime se vor situa, de-a lungul celor două săptămâni de prognoză, la valori medii cuprinse între – 2 şi 2 grade.
Vor fi ploi slabe sau burniţe în jurul datei de 12 februarie, dar şi în perioada 18-21
februarie, când pe timpul nopţilor poate apărea şi lapoviţa.
LA MUNTE
In prima săptămână maximele termice se vor situa în medie între 1 şi 8 grade Celsius, februarie vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie, dar trecător şi cu cele mai ridicate valori în zilele de 11, 12 şi 16 februarie, iar cele minime între – 4 şi 2
grade, caracterizând o vreme mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă.
După data de 17 febuarie, vremea se va răci, astfel încât temperaturile diurne vor avea
valori medii în jur de 0 grade Celsius, iar cele nocturne vor fi, în medie, în jur de
– 6 grade Celsius.
În perioada 12-14 februarie vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie, dar trecător şi
lapoviţă şi ninsoare în zonele înalte. După data de 16 februarie până la sfârşitul
intervalului vor predomina ninsorile, dar slabe cantitativ. 
Sursa: A.N.M.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu