Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 20 decembrie 2013

Buletin de presă - Inspectoratul de Politie Judetean Caras-Severin

Alcooltest pozitiv
 În dimineaţa zilei de 20 decembrie a.c., poliţiştii au intervenit la un accident produs pe strada Golului din municipiul Reşiţa soldat doar cu pagube materiale.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a constatat că în timp ce F.GABRIEL, de 21 ani conducea un autoturism din direcţia Poiana Golului spre
Centrul Civic, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei, a pierdut controlul volanului şi a intrat în coliziune cu gardul metalic de lângă râul Bârzava.
La testarea tânărului cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Reşiţa unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Rănită uşor
Fiind sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112, poliţiştii au intervenit la un accident produs pe strada Haţegului din Oţelu Roşu, în urma căruia o persoană a fost rănită uşor.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că în timp ce R.ALEXANDRU, în vârstă de 18 ani, conducea un autoturism, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, s-a răsturnat şi a intrat în coliziune cu un cap de pod.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pasagerei M.M., de 15 ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale fără a rămâne internată.
Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Dosar pentru furt şi sancţiuni contravenţională
 În cursul zilei de 19 decembrie a.c., o patrulă de ordine şi siguranţă publică a depistat un tânăr suspectat că a tăiat brazi din curtea unei societăţi comerciale.
I.PETRU, în vârstă de 27 ani, a fost identificat pe strada Progresului din municipiul Reşiţa şi este suspectat că a tăiat şi sustras trei brazi ornamentali din curtea unei societăţi comerciale.
Brazi au fost predaţi părţii vătămate, iar poliţiştii continuă investigaţiile sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Pe strada Piaţa 1 Decembrie 1918 din Reşiţa, un echipaj al Poliţiei Rutiere a oprit pentru control un autoturism condus de B.CRISTIAN, în vârstă de 44 ani. La controlul efectuat s-a constatat că bărbatul transporta patru pomi de Crăciun fără sigiliu crotaliu prevăzut de normele în vigoare.
Brazii au fost confiscaţi, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 3000 lei.

Acroşat în staţie
 În cursul zilei de 19.12.2013, poliţiştii au intervenit la un accident produs pe strada Ardealului din Caransebeş în urma căruia un pieton a fost rănit uşor.
Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au constatat că C.ILIE, de 57 ani, în timp ce se afla pe partea carosabilă într-o staţie de maxi-taxi, a fost acroşat de un microbuz condus de I.PAVEL, de 57 ani, care a efectuat manevra de mers înapoi pentru a parca autovehiculul.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pietonului care a fost transportat la Spitalul Municipal Caransebeş pentru îngrijiri medicale unde a rămas sub supraveghere.
Conducătorul auto şi pietonul au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.



A pierdut controlul volanului
 În după-amiaza zilei de 19 decembrie  a.c., poliţiştii au intervenit la un accident produs pe strada V.Alecsandri din Oraviţa în urma căruia un minor a fost rănit uşor.
Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că, în timp ce G.IONUŢ, în vârstă de 37 ani, conducea un autoturism, nu a adaptat viteza într-o curbă, a lovit o bordură după care a intrat în coliziune cu un parapet din beton.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a unui minor în vârstă de 13 ani, care a fost transportat la Spitalul Oraviţa pentru îngrijiri medicale unde a rămas internat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu