Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



marți, 17 decembrie 2013

Accidente rutiere si numere de înmatriculare expirate


- În data de 16.12.2013, ora 09.30, pe pasajul superior Nera din Reşiţa s-a produs un accident rutier în următoarele împrejurări: H. Traian Gligore, de 26 ani, în timp ce conducea un  autoturism din direcţia Muncitoresc spre Centrul Civic, într-o curbă periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de O. Andreea, de 35 ani.
În urma accidentului au fost rănite două persoane, care au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa.
Conducătorii autoturismelor au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În continuare se efectuează cercetări faţă de H. Traian Gligore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

- În data de 17.12.2013, orele 02.34, pe DN 6 în afara localităţii Teregova, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane.
P. Ionuţ, de 20 ani, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Caransebeş spre Orşova, nu adaptează viteza la condiţiile de drum, într-o curbă deosebit de periculoasă şi semnalizată corespunzător, derapează şi pierde controlul volanului părăsind partea carosabilă, ieşind în decor. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a pasagerului P. Ioan.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.  
În continuare se efectuează cercetări faţă de P. Ionuţ,  sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. 
Numere de înmatriculare expirate

În data de 16.12.2013, ora 07.45, lucrători rutieri din cadrul Poliţiei oraş Oţelu Roşu au oprit în trafic pentru control, pe str. Republicii un autoturism condus de către C. Nicolae, de 40 ani.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că autorizaţia de circulaţie provizorie este expirată din data de 03.12.2013.
În continuare se efectuează cercetări faţă de C. Nicolae sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat. 
Sursa:I.P.J.C-S

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu