Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



miercuri, 5 iunie 2024

Peste 88 de milioane de euro plătite de AFIR

 
Beneficiarii fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală au primit în conturile bancare o nouă tranșă de plată în valoare totală de 88,12 milioane de euro (431,65 milioane de lei). Prin plățile efectuate la 31 mai 2024, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a decontat cheltuielile realizate în cadrul proiectelor de investiții, precum și cele aferente măsurilor de mediu și climă.

Din întreaga sumă plătită, 74,88 milioane de euro reprezintă finanțarea acordată din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, iar diferența de 13,24 milioane de euro este acoperită de la Bugetul Național.

Cele mai multe plăți, respectiv 23,5 milioane de euro au mai fost efectuate pentru investiții în exploatații agricole și pomicole (prin submăsurile 4.1 – exploatații agricole și 4.1a – exploatații pomicole). Pentru investiții de utilitate publică (prin submăsurile 4.3 – infrastructură agricolă, forestieră și de irigații, 7.2 – infrastructură de bază din mediul rural și 7.6 – protejarea patrimoniului), AFIR a efectuat plăți în valoare de 11,1 milioane de euro.

De asemenea, o sumă importantă, mai precis 8,1 milioane de euro, a mers către decontarea primelor pentru asigurarea culturilor, a animalelor și a plantelor (submăsura 17.1). În această etapă de plată, Grupurile de Acțiune Locală au primit peste 11 milioane de euro pentru cheltuieli realizate pentru dezvoltarea comunităților locale prin axa LEADER.

Pentru măsurile de mediu și climă AFIR a efectuat la data de 31 mai 2024 plăți către fermieri de peste 23 de milioane de euro.

Fondurile publice nerambursabile sunt acordate în urma verificării și autorizării la plată de către experții AFIR a cheltuielilor realizate, în baza cererilor de plată primite de la beneficiarii publici și privați ai Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în conformitate cu contractele de finanțare încheiate, precum și cu angajamentele asumate.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu