Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 16 iunie 2024

Condiţii de ieşire din ţară pentru cetăţenii români minori

Cetăţenii români minori pot călători în străinătate în baza documentului de călătorie individual valabil - paşaport sau carte de identitate (minori peste 14 ani) numai însoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali. Prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de minor. *art. 2 alin. (2) din Legea nr. 248/ 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioareATENŢIE - Certificatul de naştere nu reprezintă document de călătorie !
Poliţiştii de frontieră permit ieşirea din ţară a unui cetăţean român minor - numai dacă este însoţit de o persoană fizică majoră - în următoarele cazuri:

1. MINORUL ÎNSOŢIT DE AMBII PĂRINŢI

Minorului care călătoreşte în străinătate însoţit de ambii părinţi i se permite ieşirea din România în baza documentului de călătorie individual, fără a fi necesară prezentarea unor documente suplimentare. *art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea 248/2005.

2. MINORUL ÎNSOŢIT DE UNUL DINTRE PĂRINŢI

Minorul care călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi i se permite ieşirea din ţară în următoarele situaţii:

Dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţia a celuilalt părinte din care să rezulte acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia;

În conformitate cu prevederile art. 1324 din Legea nr. 287/ 2009 privind Codul Civil, cu modificările şi completările ulterioare, declaraţia notarială prin care un părinte îşi exprimă consimţământul cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate de către un cetăţean minor, reprezintă un act juridic unilateral.

Astfel, având în vedere faptul că acest act juridic a îmbrăcat o formă autentică pentru emiterea lui, în conformitate cu cerinţele impuse de legea specială, vă învederăm faptul că, pentru revocarea acestui act, se impune respectarea aceleiaşi forme autentice (declaraţie notarială), prin raportare la prevederile art. 1325 cu art 1243 din Legea nr. 287/ 2009 privind Codul Civil. În context, vă informăm că declaraţia de revocare a acordului exprimat poate fi autentificată de către orice notar public, nefiind obligatorie efectuarea acestei activităţi de către societatea notarială care a încheiat actul iniţial.

Dacă părintele însoţitor face dovada faptului că minorul i-a fost încredinţat sau că exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;
La aprecierea îndeplinirii condiţiilor de ieşire din ţară se vor lua în considerare inclusiv hotărârile judecătoreşti emise în alte state, sub rezerva recunoaşterii acestora de către autorităţile române.

În ceea ce priveşte procedura recunoaşterii hotărârilor străine, trebuie făcută distincţie între hotărârile pronunţate de o instanţă dintr-un stat membru UE şi cele pronunţate într-un stat terţ.

Dacă părintele însoţitor face dovada decesului celuilalt părinte;

Se permite ieşirea din ţară în baza prezentării, în original sau copie legalizată, a unuia dintre documentele doveditoare ale decesului:
- Certificat de deces, valabil şi cu putere doveditoare pe teritoriul României, în condiţiile legii;
- Hotărâre judecătorească de declarare a morţii, rămasă definitivă, dacă nu a existat timpul necesar pentru eliberarea certificatului de deces;
- Comunicare oficială primită prin intermediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare ale României în străinătate, dacă nu a existat timpul necesar pentru eliberarea unor certificate de stare civilă.

Dacă părintele însoţitor face dovada că celălalt părinte este decăzut din drepturile părinteşti său declarat dispărut, în condiţiile legii;

Dovada decăderii din exercitarea drepturilor părinteşti se face doar prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă/ definitivă, pronunţată de instanţa de tutelă.

NOTĂ - Prin Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/ 2009 privind Codul civil a fost abrogat Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, act normativ care prevedea procedura aplicabilă pentru declararea dispariţiei unei persoane, astfel că, în prezent, nu mai există reglementare legală expresă pe acest segment. Având în vedere că această instituţie juridică nu mai există, potrivit noilor reglementări legale, considerăm că excepţia prevăzută la art. 30 alin. (2) din Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la părintele declarat dispărut, în condiţiile legii, a devenit caducă.

Dacă părintele însoţitor prezintă o hotărâre a instanţei de judecată care suplineşte acordul celuilalt părinte;

Hotărârea instanţei de judecată de suplinire a acordului celuilalt părinte vizează situaţiile în care există neînţelegeri între părinţi cu privire la exprimarea acordului sau când unul dintre părinţi se află în imposibilitatea de a-şi exprima voinţa. Hotărârea instanţei de judecată trebuie să fie definitivă, cu excepţia cazurilor în care a fost pronunţată pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Ordonanţa preşedinţială cu privire la permiterea ieşirii din ţară a unui minor este provizorie şi executorie, iar dacă nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte imediat (i se permite ieşirea din ţară), până la soluţionarea litigiului asupra fondului (art. 997 alin. (2) din Codul de Procedură Civilă).

Recunoaşterea hotărârilor pronunţate într-un stat membru al Uniunii Europene:

Hotărârile judecătoreşti pronunţate într-un stat membru cu privire la exercitarea răspunderii părinteşti faţă de un copil, care sunt executorii în acel stat, se recunosc în România fără a fi necesar să se recurgă la vreo procedură specifică.

Regulamentul (CE) nr. 2201/ 2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti

Conform prevederilor menţionate în paragraful anterior, o hotărâre judecătorească pronunţată de către o instanţă competentă dintr-un stat membru UE cu privire la exercitarea răspunderii părinteşti este recunoscută la trecerea frontierei, cu condiţia că documentul să fie tradus în limba română şi legalizat.

Recunoaşterea hotărârilor pronunţate într-un stat terţ:

Legislaţia internă, prin dispoziţiile art. 1095-1102 din Codul de Procedură Civilă reglementează, în principiu, procedura recunoaşterii hotărârilor străine dintr-un stat care nu este membru al U.E. Astfel, hotărârile străine sunt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul personal al cetăţenilor statului unde au fost pronunţate sau dacă, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie al fiecărei părţi ori, în lipsă de recunoaştere, au fost pronunţate în baza legii determinate ca aplicabilă conform dreptului internaţional privat român, nu sunt contrarii ordinii publice de drept internaţional privat român şi a fost respectat dreptul la apărare.

Potrivit acestor prevederi, este necesar ca partea care doreşte recunoaşterea hotărârii pronunţată de instanţa dintr-un stat terţ, să adreseze instanţelor competente române o cerere de recunoaştere, cu excepţia hotărârilor pronunţate în statele terţe cu care România are încheiate convenţii/ acorduri/ tratate de asistenţă juridică în materie civilă sau de drept al familiei sau a celor pronunţate în temeiul Convenţiei de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, ratificată de România prin Legea nr. 361 din 11 decembrie 2007.

Lista statelor semnatare ale Convenţiei de la Haga din 19 octombrie 1996 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor se regăseşte pe site-ului oficial al Conferinţei de la Haga, www.hcch.net.

Din momentul recunoaşterii hotărârii de către instanţa competentă română, aceasta beneficiază de autoritate de lucru judecat, putând fi folosită în faţa autorităţilor de aplicare a legii, producând aceleaşi efecte ca o hotărâre pronunţată pe fond de o instanţă competentă din România.

În acest sens, poliţistul de frontieră permite ieşirea din ţară a minorului cetăţean român, care face obiectul unei hotărâri judecătoreşti prin care a fost stabilită autoritatea părintească, pronunţată într-un stat terţ, pe baza următoarelor documente:

Hotărâre judecătorească de recunoaştere, emisă de o instanţă din România;
Hotărâre judecătorească (însoţită de traducerea legalizată) pronunţată în statul terţ care este semnatar al convenţiilor / acordurilor/tratatelor menţionate mai sus.

3. MINORUL ÎNSOŢIT DE REPREZENTANTUL LEGAL

Cetăţeanul român minor care călătoreşte însoţit de un reprezentant legal i se permite ieşirea din ţară în baza hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă şi irevocabilă/ definitivă, din care să reiasă că persoana/ persoanele însoţitoare exercită drepturile şi obligaţiile părinteşti asupra acestuia.

4. MINORUL ÎNSOŢIT DE O TERŢĂ PERSOANĂ (ALTA DECÂT PĂRINŢII SAU REPREZENTANTUL LEGAL)

Dacă minorul cetăţean român este însoţit de o persoană - cetăţean român, alta decât părinţii sau reprezentantul legal, i se permite ieşirea în aceleaşi condiţii şi împreună cu aceasta numai dacă persoana însoţitoare prezintă:

Declaraţia ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi irevocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia, datele de identitate ale însoţitorului respectiv. În acest caz se solicită şi hotărârea judecătorească de stabilire a autorităţii părinteşti sau de desemnare a reprezentantului legal, rămasă definitivă şi irevocabilă / definitivă;

Documente din care să rezulte calitatea de persoană desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane, în cazul în care minorul este însoţit de aceasta.

Pentru însoţitorul cetăţean străin care însoţeşte un cetăţean român minor, rămâne valabilă prezentarea certificatului de cazier judiciar. Se iau în considerare numai certificatele emise de către autorităţile române, respectiv Direcţia Cazier Judiciar, Statistică şi Evidenţe Operative din cadrul I.G.P.R., prin subunităţile de poliţie în care există ghişeu de cazier judiciar, sau misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate, conform prevederilor Legii 290/ 2004 privind cazierul judiciar, cu modificările şi completările ulterioare. Facem precizarea că valabilitatea certificatului de cazier judiciar este de 6 luni de la data eliberării.

Poate avea calitatea de însoţitor şi o persoană anume desemnată din cadrul unei companii care desfăşoară activităţi de transport persoane.

5. MINORUL CU DOMICILIUL/REŞEDINŢA ÎN STRĂINĂTÂTE

Dacă minorul, cetăţean român, are domiciliul sau reşedinţa în străinătate, i se permite ieşirea din România, fără prezentarea unei declaraţii din care să rezulte acordul părintelui/ părinţilor, dacă însoţitorul prezintă la controlul de frontieră documente care atestă faptul că minorul se deplasează în statul de domiciliu/ reşedinţa.

În situaţia în care minorul este însoţit de o terţă persoană (alta decât părinţii sau reprezentantul legal), aceasta trebuie să prezinte certificatul de cazier judiciar şi, după caz, actul din care să rezulte calitatea de persoană desemnată din cadrul unei societăţi comerciale autorizate, în condiţiile legii, să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane.

Atestarea destinaţiei călătoriei se face prin bilete de călătorie emise de companiile transportatoare, pentru întregul parcurs al călătoriei. În situaţia în care nu sunt îndeplinite aceste cerinţe legale (ex: la frontiera terestră se prezintă un minor care are domiciliul/ reşedinţa în alt stat şi călătoreşte spre acesta cu mijloace de transport care nu sunt operate de companii transportatoare şi nu poate prezenta bilete care să ateste destinaţia, sau la frontiera aeriană pentru călătoria minorului sunt prezentate bilete care nu atestă destinaţia finală către statul de domiciliu/ reşedinţa, ci doar către un alt stat de tranzit), este necesar că însoţitorul minorului să completeze olograf o declaraţie pe propria răspundere în faţa organelor poliţiei de frontieră, din care să rezulte că ţara de destinaţie a călătoriei este cea de reşedinţa/ domiciliu a/al minorului.

În cazul în care destinaţia călătoriei nu poate fi dovedită prin bilete de călătorie emise de companii transportatoare pentru întregul parcurs al călătoriei, însoţitorul minorului completează olograf o declaraţie pe proprie răspundere în faţa organelor poliţiei de frontieră, din care să rezulte că ţara de destinaţie a călătoriei este cea de reşedinţa / domiciliu a/al minorului.

Dacă minorul respectiv călătoreşte în altă ţară decât cea în care îşi are domiciliul sau reşedinţa, însoţit de către un părinte sau un alt însoţitor major, este necesară declaraţia care să cuprindă acordul părintelui/ părinţilor /reprezentantului legal cu privire la călătoria minorului.

Dovada domiciliului în străinătate al minorului se poate face cu următoarele documente, conform art. 24 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94 din 26 ianuarie 2006, cu modificările şi completările ulterioare:

A. paşaportul acestuia, în care este menţionat statul de domiciliu, numai dacă cel puţin unul dintre părinţi sau, după caz, reprezentantul legal domiciliază în statul respectiv.

B. Paşaportul părinţilor, al unuia dintre părinţi sau al reprezentantului legal, după cum urmează:

Paşapoartele ambilor părinţi în cazul în care aceştia au domiciliul în acelaşi stat; sau Paşaportul unuia dintre părinţi şi declaraţia celuilalt părinte, prin care îşi exprimă acordul cu privire la domiciliul minorului sau, după caz, hotărârea judecătorească prin care instanţa a stabilit domiciliul minorului la unul dintre părinţi, rămasă definitivă şi irevocabilă ori rămasă definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;
Paşaportul părintelui supravieţuitor;
Paşaportul părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă ori a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă şi revocabilă ori în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă pentru procesele începute cu data de 15 februarie 2013;
Paşaportul reprezentantului legal.
Dovada reşedinţei minorului se face cu orice document emis de autorităţile statului de reşedinţă, care atestă că minorul are stabilită reşedinţa în acel stat:

Permis de şedere eliberat pe numele minorului;
Carte de rezidenţă eliberată pe numele minorului;
Alte acte emise pe numele minorului de către autorităţile competente din acel stat privind înregistrarea reşedinţei (ex. Adeverinţe/ certificate emise de autorităţi publice etc.).

Documentele eliberate de autorităţi oficiale din statele cu care România a încheiat tratate de asistenţă juridică care prevăd scutirea de astfel de formalităţi sunt exceptate de la procedura de supralegalizare sau aplicare a apostilei de la Haga.

NOTĂ - Legiuitorul nu stabileşte în mod expres categoria documentelor acceptate ca dovadă, acestea trebuind să fie însoţite de traducere legalizată, cu excepţia permiselor/ cărţilor de rezidenţă eliberate în acest sens.

6. MINORUL CARE URMEAZĂ SĂ BENEFICIEZE DE TRATAMENT MEDICAL ÎN STRĂINĂTATE

Pentru minorul, cetăţean român, care urmează să se deplaseze în străinătate pentru a beneficia de tratament medical, i se permite ieşirea din ţară, fără a fi necesar acordul ambilor părinţi, al celuilalt părinte, al părintelui supravieţuitor sau al reprezentantului legal, în baza documentelor doveditoare ale situaţiei medicale a minorului - în original şi copie (care vor rămâne la Punctul de Trecere a Frontierei), emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte perioadă şi statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical.

7. MINORUL CARE PARTICIPĂ LA STUDII SAU CONCURSURI OFICIALE ÎN STRĂINĂTATE

În cazul minorilor care se deplasează în străinătate pentru studii sau concursuri oficiale, este necesar doar acordul unuia dintre părinţi. În acest sens, însoţitorul trebuie să prezinte la controlul de frontieră documente doveditoare privind participarea minorului la studii sau concursuri oficiale în străinătate, emise de instituţia organizatoare, din care să rezulte perioadă şi statul sau statele în care se vor desfăşura studiile sau concursurile oficiale - în original şi copie (care vor rămâne la Punctul de Trecere a Frontierei).

DECLARAŢIA DE ACORD

Potrivit art. 30 alin. (7) din Legea 248/ 2005, declaraţia de acord trebuie să fie autentificată în ţară de notarul public, iar în străinătate, de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României ori, dacă au fost date în faţa autorităţilor străine, să îndeplinească condiţiile de supralegalizare prevăzute de lege sau să aibă aplicată apostila conform Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, la care România a aderat prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/ 1999, aprobată prin Legea nr. 52/ 2000, cu modificările ulterioare, cu excepţia celor ce emană dintr-un stat cu care România a încheiat tratate, convenţii sau acorduri de asistenţă juridică,în materie civilă sau de drept al familiei, care prevăd scutirea de supralegalizare.

Lista statelor semnatare ale Convenţiei se regăseşte pe site-ului oficial al Conferinţei de la Haga, www.hcch.net. Declaraţiile autentificate într-unul din aceste state au nevoie doar de aplicarea apostilei.

Valabilitatea acordului cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate nu poate depăşi 3 ani de la data autentificării declaraţiei.

În situaţia în care au intervenit modificări cu privire la datele de identitate (ex. Nume de familie) sau documentele de călătorie (paşaport nou eliberat/ carte de identitate preschimbată) ale persoanelor menţionate în cuprinsul declaraţiei (părinţi/ reprezentant legal, minor său însoţitor), documentul rămâne valabil dacă identificarea persoanelor se poate face pe baza celorlalte date (ex.- CNP).

Dacă minorul nu este însoţit de cel puţin unul dintre părinţi şi nu sunt îndeplinite condiţiile menţionate mai sus, se informează aceştia, punându-le în vedere să îl preia de îndată ce este posibil. În cazul în care nu este posibilă informarea părinţilor, poliţiştii de frontieră anunţă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului, care iniţiază procedura aplicabilă minorilor neînsoţiţi, potrivit legii.

În conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/ 1991 privind cetăţenia română, cu modificările şi completările ulterioare, copiii născuţi în străinătate atunci când ambii părinţi sau numai unul dintre ei este român, dobândesc cetăţenia română prin efectul legii, fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi. Ca urmare, indiferent de documentul de călătorie folosit la trecerea frontierei, minorilor le sunt aplicabile prevederile legislaţiei româneşti privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, şi anume Legea nr. 248/ 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.

Modificări la Legea 248/ 2005: minorii în vârstă de peste 16 ani, pot călători neînsoţiţi cu acordul părinţilor, doar în trei situaţii

Începând cu data de 20 august a.c., intră în vigoare Legea 247/ 2023, care completează Legea 248/ 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Astfel, cetăţenii români minori care au împlinit vârsta de 16 ani pot călători în străinătate neînsoţiţi, cu acordul părinţilor ori al reprezentanţilor legali, în condiţiile prezentei legi.

Concret, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, titular al unui document de călătorie individual sau, după caz, al unei cărţi de identitate, cărţi de identitate simple sau cărţi electronice de identitate, poate să se deplaseze în străinătate neînsoţit, în următoarele trei situaţii:

Pentru a merge în vizită la rude.

Pentru studii sau pentru a participa la concursuri oficiale.

Pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol.

În funcţie de scopul declarat la ieşirea din ţară, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, trebuie să prezinte la controlul de frontieră şi următoarele înscrisuri:

Pentru deplasarea în vizită la rude:

O declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, în statul sau statele de destinaţie, perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează la rude).

Precizăm că declaraţia autentificată a părinţilor trebuie prezentată în original la ieşirea din ţară şi nu în format electronic, întrucât nu poate fi verificată de către poliţiştii de frontieră prin accesarea unei baze de date legal constituită în acest sens.

Pentru deplasarea la studii sau pentru a participa la concursuri oficiale:

O declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul participării la studii sau la concursuri oficiale);

Documente doveditoare privind participarea minorului la studii sau concursuri oficiale în străinătate, emise de instituţia organizatoare, din care să rezulte perioadă şi statul sau statele în care se vor desfăşura studiile sau concursurile oficiale.

Pentru a urma un tratament medical fără de care viaţa ori sănătatea îi este pusă în pericol:

O declaraţie autentificată a ambilor părinţi sau, după caz, a părintelui căruia i-a fost încredinţat minorul ori la care i s-a stabilit domiciliul prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă sau acord notarial, după caz, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă, a părintelui supravieţuitor sau a reprezentantului său legal, care să cuprindă acordul acestora cu privire la efectuarea călătoriei respective de către minor, la statul sau statele de destinaţie, la perioada în care urmează să se desfăşoare călătoria, precum şi la scopul călătoriei (să rezulte în mod expres că deplasarea se realizează în scopul urmării unui tratament medical);

Documentele doveditoare ale situaţiei medicale a minorului, emise sau avizate de autorităţile medicale române, din care să rezulte perioadă şi statul ori statele în care urmează să se acorde tratament medical.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu