Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 9 iunie 2024

Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer atrage atenţia asupra nevoii urgente de prevenţie şi acces la tratament pentru cancerele în rândul femeilor

 
Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer atrage atenţia asupra nevoii urgente de prevenţie şi acces la tratament pentru cancerele în rândul femeilor

* Jumătate de milion de ani de viaţă potenţial pierduţi prin decese premature în rândul femeilor, 65% prin decese premature prin cancer

* Aproape 70% dintre româncele consideră starea lor de sănătate bună sau foarte bună

* 1 din 5 din românce se confruntă cu o problemă de sănătate persistentă sau o boală cronică

* Peste 45000 de cazuri noi de cancer sunt diagnosticate anual în rândul femeilor din România

* România este tara UE cu cele mai înalte rate de mortalitate prematură prin cancer de sân şi cancer de col uterin

În contextul Săptămânii Europene de Luptă împotriva Cancerului, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer lansează o serie de materiale informative menite să atragă atenţia asupra celor mai importante teme pentru pacienţii din România, dar şi pentru societatea românească, de la prevenţie, depistarea timpurie a cancerului, la acces la tratamente inovatoare şi suport pentru creşterea calităţii vieţii pacienţilor oncologici.

Aproape 70% dintre româncele cu vârsta peste 16 ani consideră starea lor de sănătate ca fiind bună sau foarte bună, unul dintre cele mai ridicate procente din Europa (1). Această percepţie determină un nivel scăzut de adresabilitate pentru servicii de prevenţie primară, precum vaccinarea, sau la controale periodice preventive care permit depistarea unor boli cronice în stadii timpurii.

Conform datelor EUROSTAT, doar 1 din 5 femei din România declară că suferă de o afecţiune cronică sau se confruntă cu o problemă de sănătate de lungă durată (1), comparativ cu aproape 2 din 5 femei in medie in Uniunea Europeană. Însă, faptul că speranţa de viaţă sănătoasă este cu 10% mai mică decât media Uniunii, iar speranţa de viaţă la naştere este pe penultimul loc (79.2 ani), la peste 6 ani distanţă de valoarea maximă din UE27, susţine ideea că diagnosticul unor morbidităţi prevenibile şi/sau tratabile este întârziat în România. (2) (3) (4)

Anual, peste 45000 de cazuri noi de cancer sunt diagnosticate în rândul femeilor din România, cele mai frecvente fiind cancerul de sân (circa 28% din total), cel colorectal (12%), cancerul de col uterin (7.4%) şi cancerul pulmonar (7%). Din păcate, majoritatea cazurilor sunt depistate în stadii avansate, când tratarea cancerului este mai dificilă. Ponderea femeilor ce auto raportează că nu au beneficiat în cursul vieţii de un examen mamografic pentru depistarea cancerului de sân era de peste 6 ori mai mare în rândul româncelor comparativ cu media media europeană (71,6% fata de 11,4% ) în 2019. (5)

Aproape jumătate (47%) din femeile din Romania nu au beneficiat în cursul vieţii de un test Papanicolau pentru depistarea cancerului de col uterin, comparativ cu 11% în medie în UE. Aceste date vin să explice faptul că România este ţara UE cu cele mai înalte rate de mortalitate prematură prin cancer de sân (139% raportat la rata mediană din UE27) şi prin cancer de col uterin (462% raportat la rata mediană din UE27).

Din totalul deceselor prin cancer în rândul femeilor, aproape un sfert sunt cauzate de cancerul de sân (16.8%) şi de col uterin (7.7%). Anual România pierde prin decesele premature de orice cauză înregistrate la femei peste jumătate de milion de ani de viaţă potenţial, 65% dintre aceştia fiind atribuibili cancerului.

Într-o perioadă în care sănătatea femeilor poate fi o temă adesea neglijată pe fondul unor factori culturali şi socio-economici, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer trage un semnal de alarmă privind nevoia de a prioritiza sănătatea româncelor şi de a combate cancerul în rândul acestora, în line cu strategiile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a Planului Naţional de Cancer. Este necesară alocarea urgentă de resurse financiare pentru investiţii în educaţie pentru sănătate, prevenţie, depistarea timpurie şi tratamentul cancerelor în rândul femeilor.

Compensarea accelerată a unor tratamente personalizate ce vizează stadii timpurii sau avansate ale unor cancere feminine, ar da o şansă la viaţă acestor pacientele care nu au beneficiat, din păcate, de acces la servicii de prevenţie la standarde europene. Deşi în cazul celui mai agresiv tip de cancer de sân, cancerul de sân triplu negativ (TNBC), la nivel european sunt disponibile tratamente inovatore, pacientele din România cu TNBC depistat în stadii timpurii nu au încă acces la această terapie.

"Cancerul mamar triplu negativ (TNBC) are un risc mare de recurenţă în primii cinci ani, aşa că este important ca pacienţii să aibă acces la noi terapii care pot reduce riscul de progresie a bolii. Prima şi singura imunoterapie împotriva acestei afecţiuni în stadii timpurii a fost aprobată în Europa exact în urmă cu 2 ani (6), iar astăzi avem dovada că prin administrarea acesteia în stadiile incipiente ale TNBC putem spera la vindecare", afirmă Cezar Irimia, preşedinte al Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer. În lipsa accesului la tratamentul adecvat, pentru o parte dintre paciente se pierde oportunitatea vindecării sau a reducerii riscului de recidivă. Într-o situaţie similară se află şi pacientele cu cancer de col uterin în stadii avansate care încă nu a acces la tratamente inovatoare.

"România continuă să înregistreze cea mai ridicată incidenţă şi mortalitate prin cancer de col uterin din UE27. Ca societate este nevoie să facem mai mult pentru pacientele cu cancer, dar şi pentru a educa femeile să nu îşi neglijeze sănătatea, cu atât mai mult cu cât la acest moment exista soluţii de prevenţie şi diagnostic precoce şi tratament care dau rezultate. Nu trebuie să mai privim neputincioşi suferinţa acestor femei, pentru care fiecare zi de viaţă în plus contează. Pacientele cu cancere de sân triplu negativ sau de col uterin sunt de regula femei tinere, de până în 50 de ani. Ca urmare, impactul social al bolii la nivel de pacient şi familie este unul major, întrucât femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii să se confrunte cu o catastrofă financiară din cauza cancerului (7), cu consecinţe dramatice pentru copiii şi aparţinătorii unei astfel de paciente", continuă Cezar Irimia.

Conform datelor ECIS, mortalitatea prin cancer în rândul femeilor din România este estimată să crească până în 2040.

Biroul de presa FABC - contact@fabc.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu