Iată o informaţie de ultimă oră!
Am primit o listă a delegaţilor desemnaţi la alegerile din 4 iunie 2011. Lista este cu delegaţii din Caraşova şi satele aparţinătoare Nermed şi Iabalcea (este dată mai jos în facsimil) cu rezerva că nu am obţinut-o pe cale oficială! Mai jos încerc să reconstitui din spusele concetăţenilor mei de etnie croată, o listă aproximativă, cu numele persoanelor care ne vor reprezenta interesele peste doar cîteva zile.
Aşa cum spuneam, aceste informaţii mi-au parvenit "pe surse", cum spun jurnaliştii. Deşi conform tuturor legilor lumii, în calitatea mea de candidat oficial am dreptul să primesc orice informaţie legată de campania electorală, de asemenea liste cu delegaţi, proceduri de vot, organizare a sălilor cu cabinele de vot, etc., etc. iată că sunt ignorat în mod oficial! Adică domnii conducători ai UCR se consideră stat în stat, buricul pămîntului, centrul universului. Ei nu au de dat socoteală nimănui, nu au nici o răspundere, nu au nici o obligaţie! Ei au doar drepturi. Sînt regii şi împăraţii acestei lumi. Se pare că şansele lor de a participa "curaţi" la aceste alegeri dispar zi după zi. Vor intra "în finală" foarte murdari. Faptul că nu mi-au răspuns pînă acum, cu toate insistenţele mele; faptul că mă ironizează prin toate mijloacele (gen titluri "acidulate" în gazeta "Grancita" cum ar fi: "iată adresele cu care dl. Crsta va intra în analele istoriei" şi altele de acelaşi tip); faptul că nu au curajul să vină în faţa oamenilor şi să spună ce au făcut şi cum... mă face să cred că au ceva de ascuns. Hai serios? Chiar au ceva de ascuns? Ce oare? Vă las pe dvs. cititorii şi concetăţenii mei să judecaţi şi singuri.
E drept că poate exprimarea mea nu este în totdeauna cea rafinată, la nivelul unui profesor. E drept că poate din viteza şi indignarea faţă de felul cum am fost tratat, nu am reuşit să păstrez o linie corectă a paginării sau chiar a gramaticii. Merit dispreţuit pentru toate acestea. Căci, nu-i aşa? Între crima de a greşi cîteva iote şi "distribuirea privelegiată" a unor fonduri publice,... nu-i aşa, sunt cu mult mai vinovat eu ăla care nu m-am exprimat corect! Ce contează nişte miliarde, acolo? Ce contează nişte minoritari care se chinuie din răsputeri să-şi păstreze valorile şi cultura? ...Ăştia pot şi singuri, nu e nevoie să fie ajutaţi. Ba pe de-asupra mai pot fi şi "mulşi" că tot nu comentează ei nimica şi nu ridică nasul din pămînt, în faţa noastră a domnilor-cei-mari.
Aşa este domnilor lilderi ai UCR şi delegaţii dumneavoastră? Aşa-i că numai familiile şi interesele dvs. contează? Noi, toţi ceilalţi suntem doar nişte spectatori. Nu facem parte din comunitate şi nu trebuie să ne intereseze nimic din ceea ce "învârtiţi" domniile voastre pe acolo pe sus pe la putere. Vă rugăm să ne iertaţi că a venit vremea să ne intereseze. Poate că vă ajunge cît aţi strîns, poate că aţi obosit de cîtă grijă aţi avut de noi şi de cultura noastră.
Iată aşadar lista cu domnii delegaţi. Încă o dată precizez că nu este o listă oficială şi că este posibil să fie erori, nume greşite sau ca persoanele să nu fie implicate cu ştiinţa şi voinţa lor. Asta am, asta vă dau!
Pe lîngă cei din Caraşova, iată satul Clocotici va avea 5 (cinci) delgaţi dintre care presupun că este dl. Vatav MIhai, pe ceilalţi nu îi cunosc. Lupacul are 3 (trei) delegaţi dintre care presupun că vor fi şi domnii Şera Gheorghe şi Iancov Gheorghe. Vodnicul va avea 6 (şase) delegaţi dintre care nu am decît numele domnului.Lugojan Petru. La Rafnic se pare că vor fi 3 (trei) delegaţi dintre care nu ştiu decît numele de Miloş Marian. Vor mai fi delegaţi şi de la Tirol 3 (trei delegaţi) ale căror nume nu le cunosc, iar din zona Timiş vor fi 2 (doi) delegaţi
Aşa cum am spus, această listă a fost solicitată oficial de mai multe ori. Nu am primit răspuns. Pentru că nu sunt emise oficial, este posibil ca şi la aceasta de mai jos (din facsimil) să poată să survină modificări.
Voi publica şi legăturile intre delegaţi, Uniune, liderii Uniunii şi gradele de rudenie, interese între delegaţii desemnaţi etc. Staţi pe aproape, că surprizele nu s-au terminat.
Voi publica şi legăturile intre delegaţi, Uniune, liderii Uniunii şi gradele de rudenie, interese între delegaţii desemnaţi etc. Staţi pe aproape, că surprizele nu s-au terminat.