În perioada 31 mai-2 iunie, polițiștii rutieri și cei cu atribuții pe linie de poliție rutieră au acționat în județ, în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 600 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat normele rutiere în vigoare.
Ca măsură complementară, au fost reținute 39 de permise de conducere și au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.
Astfel, pentru abaterile constatate în perioada menționată, polițiștii au aplicat 577 de sancțiuni contravenționale, dintre care 189 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum.
15 conducători au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce circulau cu autovehicule, depășind limitele de viteză cu peste 50, respectiv peste 70 de km/h. În toate cazurile au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au fost reținute permisele de conducere pentru 3 și 4 luni.
Totodată, 65 de bicicliști și 41 de pietoni au depistați în timp ce încălcau prevederile legale, fiind sancționați contravențional.
De asemenea, au fost constatate 11 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 7 privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Exemple:
În cursul nopții, la ora 00.00, în timp ce un tânăr de 25 de ani, din Reșița, conducea un autoturism în cartierul Câlnic, din municipiu, ar fi pierdut controlul volanului intrând cu autoturismul în parapetul de protecție aferent sensului de mers Reșița-Bocșa.
La testarea cu aparatul etilometru, acesta avea o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, au rezultat suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care tânărul a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice, rezultatele analizelor toxicologice constituind probă în cadrul dosarului penal întocmit în acest caz.
Tânărului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Un alt bărbat de 51 de ani din Oțelu Roșu a fost depistat în noaptea de 2 spre 3 iunie, la ora 23.30, de polițiști de la Poliția Orașului Oțelu Roșu, în timp ce conducea un autoturism pe Revoluției din oraș, iar la testarea cu aparatul etilometru avea o alcoolemie de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În data de 1 iunie, la ora 18.30, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița-Biroul de Ordine Publică au oprit pentru control, în cartierul Doman, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, care a fost testat cu aparatul etilometru rezultând că avea o alcoolemie de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ambele cazuri persoanele depistate au fost conduse la spital unde le-au fost prelevate mostre biologice pentru determinarea concentrației de alcool în sânge.
De asemenea, acestora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar polițiștii continuă cercetările pentru tragerea la răspundere penală a persoanelor în cauză.
Polițiștii cărășeni desfășoară zilnic astfel de activități, care au ca obiectiv siguranța circulației pe drumurile publice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu