Construcţia celor trei blocuri pentru tineri, destinate închirierii, situate pe Calea Caransebeşului, este în curs de finalizare, urmând a mai fi executate unele finisaje interioare şi instalaţiile termice.
Termenul de finalizare
a lucrărilor a fost decalat în urma necesităţii regândirii proiectului privind asigurarea
agentului termic, având în vedere că operatorul de termoficare-SC CET 2010
Reşiţa SRL- a intrat în insolvenţă. Astăzi, Comisia tehnică de avizare din
cadrul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe a aprobat indicatorii
tehnico-economici pentru noua soluţie tehnică privind asigurarea agentului
termic. Se estimează că la sfârşitul lunii decembrie lucrările la cele trei
blocuri vor fi finalizate.
Cele trei
imobile sunt realizate prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi dispun de 16
apartamente fiecare, însumând în total 48 de unităţi locative.
Municipiului
Reşiţa îi revine sarcina de a asigura utilităţile: alimentare cu apă, canalizare
menajeră şi pluvială, alimentare cu energie electrică şi gaze naturale.
Cabinet Primar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu