Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 19 octombrie 2014

LANSAREA PROIECTULUI MĂSURI INTEGRATE DE INSERȚIE PE PIAȚA MUNCII PENTRU VIITORII ABSOLVENȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR ȘI SUPERIOR DIN REGIUNEA DE VEST

  

ORGANIZAȚIA CENTRALĂ A FAMILIILOR KOLPING DIN ROMÂNIA ANUNȚĂ LANSAREA PROIECTULUI MĂSURI INTEGRATE DE INSERȚIE PE PIAȚA MUNCII PENTRU VIITORII ABSOLVENȚI DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR ȘI SUPERIOR DIN REGIUNEA DE VEST

CONFERINȚA DE PRESĂ DE LANSARE A PROIECTULUI, 21 OCTOMBRIE 2014, TIMIȘOARA,
ORA 10.00, HOTEL BOAVISTA, ALEEA F.C. RIPENSIA 7/A

Organizația Centrală a Familiilor Kolping din România (www.kolping.ro) în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara (www.uvt.ro), Liceul Tehnologic Dacia din Caransebeș (ltdaciacaransebes@yahoo.com) și SC CMP CENTER D&V SRL (www.cmpcenter.ro), derulează proiectul de tip grant Măsuri integrate de inserție pe piața muncii pentru viitorii absolvenți de învățământ preuniversitar și superior din Regiunea de Vest. Proiectul este co-finanţat din Fondul Social European și se derulează la nivel regional, în perioada 28 aprilie 2014 – 27 septembrie 2015.

Obiectivul general al proiectului vizează creșterea nivelului adaptabilității, mobilității și ocupabilității pe piața muncii pentru 400 viitori absolvenți de învățământ preuniversitar și superior din Regiunea de Vest – Judetele Timiș și Caraș-Severin, printr-o mai stransă conectivitate a mediului educațional cu cel privat. Pe perioada celor 17 luni, 400 de elevi și studenți vor fi orientați și consiliați profesional, vor beneficia de stagii de practică în firme și vor participa la înființarea de firme de exercițiu/întreprinderi simulate.

Principalele activități prevăzute în cadrul proiectului:
-                 Consiliere și orientare profesională pentru 280 studenți și 120 elevi incluși în proiect;
-                 Sesiuni de instruire pentru 140 studenți și 60 elevi în vederea construirii de abilități transversale care contribuie la reușita profesională;
-                 Organizare stagii de pregătire practică pentru 60 elevi și 140 studenți;
-                 Organizarea și funcționarea unei firme de exercițiu și a unei intreprinderi simulate;
-                 Medierea directă și indirectă a minim 70 de persoane din grupul țintă.

Grupul țintă inclus în activitățile proiectului este format din: 280 studenți înmatriculați în sistemul național de învățământ (licență și master), din cadrul Universității de Vest Timișoara și 120 elevi înmatriculați în sistemul național de învățământ, din cadrul Liceului Tehnologic Dacia Caransebeș.




Marți, 21 octombrie 2014, ora 10.00, la Hotel Boavista din Timişoara – Aleea F.C. Ripensia 7/A,  vă invităm la conferința de lansare a proiectului, prilej pentru participanți de a obține mai multe informații despre activitățile proiectului.



COMUNICAT DE PRESĂ

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu