An de an, în dulcele octombrie, clopotele bisericilor cântă Iaşului o binecuvântată odă a bucuriei, ce pătrunde în sufletele zecilor de mii de pelerini veniţi să se închine sfintelor moaşte ale Cuvioasei Parascheva. Sărbătorile Iaşului readuc oraşului emoţia regăsirii înaltelor trăiri spirituale, pictând vechile zidiri ale cetăţii în culorile veseliei şi purităţii sufleteşti.
Gazdă ospitalieră a numeroşilor musafiri din ţară şi străinătate, Primăria Municipiului Iaşi le oferă acestora un amplu program de manifestări menite a cinsti cum se cuvine spiritul sărbătoresc. Printre multele evenimente programate în această perioadă, vor fi organizate concerte ale fanfarei militare în cartierele ieşene, tradiţionala Noapte Albă a Iaşului, Seara Valorilor, retragerea cu torţe pe traseul Muzeul Uniri – Pietonalul Ştefan cel Mare, marele concert aniversar însoţit de spectaculoasele focuri de artificii. Pe 14 octombrie, pelerinii vor primi tradiţionala masă cu bucate de sărbătoare, iar Sfânta Liturghie de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva va fi oficiată, în premieră, pe Pietonalul Ştefan cel Mare.
Sărbătorile Iaşului reprezintă o ocazie unică de a trăi o atmosferă pastorală în capitala culturală a României, un oraş născut din belşugul de înţelepciune şi bunătate pe care doar pământul Moldovei îl poate zămisli.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu