Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 30 iunie 2023

In perioada vacantelor este importanta verificarea conditiilor de utilizare a roamingului pentru evitarea eventualelor cheltuieli nedorite!

ANCOM atrage atentia utilizatorilor de telefonie si internet mobil, care au planificate vacante in strainatate, sa acorde atentie sporita la utilizarea serviciilor de roaming si sa verifice conditiile de utilizare, indiferent daca destinatia este in state care se afla in Spatiul Economic European (SEE) sau in afara SEE. De asemenea, utilizatorii trebuie sa fie atenti si la roamingul involuntar, care poate aparea in zonele de granita.

Calatoriile in afara spatiului UE/SEE

In cazul calatoriilor in afara Romaniei, utilizatorii trebuie sa verifice daca planul tarifar achizitionat include sau nu serviciul de roaming international. Utilizatorii pot beneficia de serviciul de roaming international numai daca furnizorul de la care au achizitionat planul tarifar a incheiat contracte de roaming cu furnizorii din statele vizitate.

Pentru ca tarifele pentru serviciul de roaming in afara SEE nu sunt reglementate, este important ca utilizatorii sa verifice cu atentie, inainte de a efectua o calatorie in, de exemplu, Marea Britanie, Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Turcia, Egipt, Emiratele Arabe Unite (EAU), Maroc, Israel, care sunt tarifele minime ce li se aplica in aceste state pentru serviciul de roaming international.

De exemplu, in tari precum Turcia, Egipt, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite sau Serbia, pentru serviciile pe baza de abonament, operatorii percep tarife standard cuprinse intre:

  • 0,0090 euro/min si 1,4280 euro/min pentru apelurile primite;
  • 0,0150 euro/min si 2,6418 euro/min pentru apeluri efectuate catre Romania;
  • 0,0060 euro si 0,4522 euro pentru un SMS trimis;
  • 0,0007 euro/MB si 13,0900 euro/MB pentru internet.

 

Daca, in general, pentru apeluri tarifarea se face la minut indivizibil, unitatea minima de tarifare pentru traficul de date difera in functie de operator si destinatie (de exemplu, la 1KB, 10KB sau 1MB). De asemenea, pe piata mai exista si tarife standard percepute sub forma de pachete. In acest caz, chiar daca utilizatorul efectueaza sau primeste un singur minut de apel sau utilizeaza un singur MB de date dintr-un pachet, acesta va fi taxat cu intregul pret al pachetului, dar poate utiliza ulterior si restul resurselor, pana la epuizare, inainte de a i se percepe un nou tarif. Exemple de astfel de tarife standard la pachet sunt de 7 euro/30 minute pentru apeluri primite sau efectuate sau 18 euro/4000 MB utilizati.

Totodata, in afara acestor tarife standard, operatorii mai pot oferi punctual si (extra)optiuni tarifare ce necesita activare separata si care ofera resurse si/sau tarife diferite in functie de mai multe criterii cum ar fi: tara de destinatie, tipul de serviciu folosit (pe baza de abonament sau cartela preplatita) sau tipul de oferta detinuta de utilizator.

Calatoriile in spatiul UE/SEE

De la intrarea in vigoare a regulamentului european care impune principiul „Roam like at home", clientii operatorilor mobili din Romania care beneficiaza de planuri tarifare cu acces la roaming in SEE pot utiliza resursele nationale de voce, SMS si date si atunci cand calatoresc in statele Uniunii Europene: Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croatia, Danemarca, Estonia, Finlanda (inclusiv insulele Åland), Franta (inclusiv Guyana Franceza si insulele Guadelupa, Martinica, Mayotte, Reunion si Saint-Martin), Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia (inclusiv insulele Azore si Madeira), Slovacia, Slovenia, Spania (inclusiv Insulele Canare), Suedia si Ungaria, la care se adauga Norvegia, Islanda si Liechtenstein.

Incepand cu 1 ianuarie 2021, furnizorii nu mai au obligatia legala sa ofere „Roam like at home" si pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord, inclusiv al Gibraltarului, dar, daca doresc, pot aplica „Roam like at home" in aceasta tara. Astfel, este important ca utilizatorii sa verifice la furnizor tarifele de roaming daca vor calatori in Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.

Mai multe detalii despre cum functioneaza serviciul de „Roam like at home", aici.

Roaming involuntar

In cazul in care utilizatorii calatoresc pe teritoriul Romaniei, in zonele de granita, trebuie sa stie ca exista riscul de a utiliza  involuntar serviciul de roaming international, daca au activat acest serviciu, iar telefonul mobil sau tableta sunt setate pe selectarea automata a retelei. In aceste situatii, echipamentul mobil se va conecta automat la reteaua operatorului cu cel mai bun semnal in punctul in care se afla acesta. 

Astfel, desi utilizatorii se afla pe teritoriul Romaniei, vor fi facturati pentru serviciile de comunicatii utilizate in roaming, ca si cum s-ar afla fizic pe teritoriul unui statului vecin.

Acest fenomen poate aparea si la utilizarea serviciului de roaming intr-un stat din SEE, intr-o zona de granita cu un stat care nu face parte din SEE.  

Atentie! Utilizarea telefonului/tabletei in roaming involuntar nu scuteste utilizatorii de plata acestui serviciu.

Mai multe detalii despre roamingul involuntar, aici.

Ce, cum si unde reclami
Utilizatorii care au o nemultumire in legatura cu serviciul de roaming, serviciul „Roam like at home" sau intra in roaming involuntar, trebuie sa se adreseze mai intai furnizorului de la care au achizitionat planul tarifar. In cazul in care furnizorul nu a rezolvat problema sesizata, utilizatorii se pot adresa ANCOM, urmand pasii descrisi aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu