Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 6 mai 2023

Drepturile în secția de poliție – calea lungă de la lege la practică

Rezultatele unei cercetări realizate în ultimii doi ani, de organizații partenere din Austria, Spania, Belgia, Irlanda și România, arată că în ciuda prevederilor legale generoase, drepturi esențiale pentru înfăptuirea justiției sunt uneori doar mimate în secțiile de poliție din Europa 

Oricine vine în contact cu poliția este o persoană vulnerabilă, mai ales prin prisma limbajului folosit în procesul penal" – Gautam Gulati, psihiatru criminalist la Universitatea Limerick Irlanda,

Privarea de libertate și audierea sunt împrejurări de natură să intimideze pe oricine, indiferent ce tărie psihică sau IQ ar avea. În mintea unei persoane închise principala preocupare este aceea de a-și recâștiga libertatea cât mai curând, fiind tentată să spună sau să semneze orice crede că va duce la eliberare. Suntem cu toții vulnerabili în această situație complicată, de aceea devin cu atât mai importante, vitale chiar, drepturile procedurale de bază în orice proces penal: dreptul de a fi informat, dreptul de a avea acces la un avocat, înregistrarea audio-video a audierii, asistența juridică gratuită.

În ultimii doi ani APADOR-CH, alături de organizații partenere din Austria, Spania, Belgia și Irlanda a fost parte a acestui proiect european menit să găsească și să promoveze bunele practici în materie de respectare a drepturilor procedurale. Am aflat astfel că sistemul de alocare aleatorie a unui avocat din oficiu, în România, este considerat un model de bune practici în materie – cine ar fi crezut?! – că sistemul irlandez de înregistrare audio-video a audierilor la poliție este de asemenea unul la care ne putem raporta sau că dreptul la informare într-un limbaj accesibil tuturor este un deziderat greu de atins în cam toate țările studiate.

Proiectul în sine a fost o ocazie atât pentru noi, organizațiile neguvernamentale, dar și pentru autoritățile din țările implicate, consultate de-a lungul proiectului, să aflăm cum au făcut alții și cum au depășit sau nu cam aceleași probleme pe care le pun de cele mai multe ori lipsa fondurilor disponibile sau rezistența firească la schimbare a oamenilor din sistem.

Fiecare din cele patru drepturi amintite beneficiază de pe urma acestui proiect de o fișă informativă cu studii de caz din diverse țări și un video explicativ, după cum urmează:

  • Dreptul la informare în procesul penal. Dacă nu ești bine informat despre ce drepturi ai, nu știi nici că le ai, nici să le ceri, deci practic ești privat de ele. Se întâmplă zi de zi în orice domeniu, nu numai la poliție, dar într-o anchetă penală devin cu atât mai importante, pentru că de respectarea acestor drepturi depinde reușita procesului, aflarea adevărului, împiedicarea unor erori judiciare. Găsiți aici o fișă informativă ce conține studii de caz din mai multe țări care au încercat să simplifice limbajul juridic, și un video explicativ.
  • Dreptul la un avocat în secția de poliție este unul dintre cele mai importante drepturi procedurale, pentru că prezența unui avocat lângă acuzat e de natură să garanteze că și restul drepturilor procedurale îi sunt respectate. Deși statele UE par să fi transpus directiva europeană în acest sens, dreptul de a avea acces la un avocat rămâne, până în prezent, foarte puțin aplicat în întreaga Uniune, lăsând majoritatea persoanelor suspectate sau acuzate, în special pe cele lipsite de libertate, să facă față singure interogatoriului poliției. Găsiți fișa informativă care vorbește despre modelul românesc, dar și de încercările altor țări, în varianta video.
  • Înregistrarea audio video a audierilor – este demonstrat benefică, dar aplicarea ei nu pare la îndemâna tuturor, deși aparent trăim în era digitală în care totul poate fi înregistrat. Anchetatorii sunt și ei, ca toți oamenii, afectați de diverse convingeri părtinitoare, iar în timpul audierilor intră în ceea ce se cheamă „viziune de tunel", adică au tendința inconștientă de a căuta doar informațiile care le vor confirma convingerile. De aceea lumea civilizată a înlocuit încă din anii 80 interogatoriul cu interviul etic. Audierile astea etice se petrec într-un mediu prietenos cu suspectul, pentru a-l face să nu se simtă constrâns sau intimidat, și mai ales sunt înregistrate audio-video, o condiție importantă pentru reușita oricărei audieri. Înregistrarea este benefică atât pentru anchetat, cât și pentru anchetator, pentru că elimină posibilitatea plângerilor ulterioare, cum că ar fi avut loc abuzuri în timpul audierii. Filmările mai servesc apoi și drept bază de instruire pentru viitorii polițiști, ca să vadă cum se face și ce nu se face. Citiți și fișa informativă care arată cum se petrec lucrurile în Irlanda, țară model în privința audierilor înregistrate audio-video, și acest video explicativ.
  • Asistența juridică gratuită – este prevăzută în diverse tratate internaționale și directive europene, care spun că orice individ, fie adult sau copil, care este reținut, arestat, suspectat sau pus sub acuzare pentru comiterea unei infracţiuni penale are dreptul la ajutor public judiciar în fiecare din etapele procesului de justiție penală. Adică are dreptul la un avocat plătit de stat, dacă nu își permite să angajeze unul. Mai mult de 21% din populația UE se afla, în 2020, în risc de sărăcie și excluziune socială. Pe scurt, nu și-ar permite un avocat în caz de nevoie. Iar nevoia, atunci când ești sărac, apare mai des. Pentru că o altă statistică arată că cei care au de a face cu sistemul de justiție sunt, într-o mare măsură, persoane care se confruntă cu sărăcia. Citiți mai multe despre cum este respectat în practică acest drept, în fișa informativă cu exemple din Spania, Luxemburg, Olanda, Finlanda și în acest video explicativ.

Proiectul s-a încheiat, dar cercetările continuă.

Acestea sunt rezultatele proiectului „Drepturile în secția de poliție – de la lege la practică", Cofinanțat prin Programele Justiția și Drepturi, Egalitate și Cetățenie, ale Comisiei Europene, derulat de Ludwig Boltzmann Institut für Grund- und Menschenrechte, Irish Council for Civil Liberties, Rights International Spain, Fair Trials și APADOR-CH.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu