Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 4 mai 2023

78% DINTRE PROCESATORI PARTICIPĂ LA ACORDUL VOLUNTAR PENTRU REDUCEREA PREȚULUI LAPTELUI

 
18 dintre cei 23 de procesatori, respectiv 78%, participă la acordul voluntar temporar pentru reducerea prețului laptelui, aceștia inițiind deja renegocierea contractelor cu comercianții, potrivit datelor analizate de Consiliul Concurenței.

"Este un pas important faptul că, încă din prima zi, au confirmat participarea la acord, alături de toate rețelele comerciale, 78% dintre procesatori și sunt convins că, în zilele următoare numărul acestora va crește" a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Astfel, din informațiile colectate de Consiliul Concurenței din platforma Monitorul Prețurilor reiese faptul că în primele două zile de la intrarea in vigoare a acordului, în rafturile magazinelor există deja reduceri ale prețului laptelui românesc, atât pentru cel de 1,5% grăsime cât și pentru cel de 3,5%. Există situații în care reducerile sunt mai mici, deoarece nu s-au încheiat renegocierile contractelor între retaileri și procesatori.

"Faptul că este un acord voluntar oferă mai multă flexibilitate pentru a ține cont de situația specifică a fiecărei companii, astfel încât retailerii și procesatorii să poată aplica și reduceri mai mari de 20%, așa cum am văzut că există în unele rețele pentru anumite mărci de lapte. Cred că în următoarele zile, vom vedea o reașezare a prețurilor, pe măsură ce se finalizează renegocierea contractelor, se epuizează stocurile existente. De asemenea, trebuie să ținem cont de faptul că în cazul în care un anumit sortiment de lapte era în promoție, deci avea prețul redus deja, nu i se va mai aplica o altă reducere" a mai declarat președintele Consiliului Concurenței.

Reamintim că acordul voluntar între retaileri și procesatori pentru reducerea prețului pentru laptele proaspăt de consum a fost convenit la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă, reprezentanți ai fermierilor, ai procesatorilor din industria alimentară, ai Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și ai Asociației Companiilor de Distribuție de Bunuri din România, pentru o perioadă de șase luni, începând cu data de 1 mai.

Astfel, reducerea de cel puțin 20% a prețului la raft se va aplica laptelui de proveniență românească care costă peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoție, și se va împărți între retaileri (minimum 10%) și procesatori (minimum 10%).

Consiliul Concurenței s-a implicat în acțiunile de implementare a acestui acord pentru a îndruma companiile interesate să participe astfel încât să nu riște încălcarea regulilor de concurență. Astfel, acordul trebuie să se desfășoare în parametrii stabiliți: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor și fiecare retailer, aceștia având posibilitatea de a aplica discount-uri de cel puțin 10%.

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu