Cine vrea să ne bage în război fără încuviințarea Parlamentului?

Sub pretextul reglementării încă unei situații excepționale, un proiect de lege dat „pe surse" în spațiul public conține elemente periculoase și neconstituționale care anulează democrația și deschide ușa dictaturii militare; Constituția României are deja suficiente prevederi clare pentru situații de război

Un proiect de lege care

pretinde modificarea unor acte normative din domeniul securității naționale circulă neoficial în spațiul public de mai multe zile. Neoficial întrucât el nu apare pe vreunul din site-urile autorităților (în dezbatere publică), însă a fost recunoscut de Ministerul Apărării Naționale, care spune că nu ar mai fi de actualitate. După o rețetă deja verificată – lansezi un „proiect" ca să testezi opinia publică și dacă nu țipă nimeni îl faci lege – proiectul care aparent n-ar mai fi de actualitate a inflamat publicul pe motiv că ar chema la arme, în caz de război, toți bărbații cu vârste între 18 și 60 de ani.

Un aspect foarte grav din proiect este faptul că inventează o nouă stare excepțională – situația de criză în domeniul securității și apărării naționale – stare care ar putea fi declarată fără avizul Parlamentului, doar de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și care astfel ar putea parafa intrarea țării într-un eventual război.
 

Câte stări excepționale avem și de ce ne mai trebuie una?

Mai exact, în proiect se prevede modificarea Legii 45/1994, a apărării naționale, cu un articol 8/1 care definește „situația de criză" prin existența sau riscul unor perturbări a condițiilor normale de desfășurare a vieții sociale în urma unor incidente, naționale sau internaționale, sau din cauza unor vulnerabilități sau amenințări. Definiția acestei noi stări este de altfel destul de generală, încât include și perturbarea sau amenințarea stabilității politice, ceea ce poate însemna orice, pe cale de interpretare.

Noua găselniță a MApN – situatia de criză – pare a fi inclusă în definițiile celorlalte stări excepționale, prevăzute deja de legislația țării. Avem starea de asediu, de urgență, de mobilizare și de război, prevăzute în Constituție (la articolul 63 al. 1), plus starea de alertă în care am fost până mai ieri, prevăzută în Legea 55/2020. Se pune întrebarea firească de ce mai era nevoie de încă o stare excepțională, a cărei definiție conține suprapuneri cu stările deja legiferate și are mare potențial de abuz, prin aceea că scoate Parlamentul din circuitul de avizare?

De exemplu, definițiile celorlalte stări excepționale prevăzute de OUG 1/1999 sunt suficient de acoperitoare și în caz de război:

Starea de asediu se instituie „pentru adaptarea capacităţii de apărare a ţării la pericole grave, actuale sau iminente, care ameninţă suveranitatea, independenţa, unitatea ori integritatea teritorială a statului."

Starea de urgență se instituie și în cazul „existenţei unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale."

De asemenea, mai există, conform Legii 355/2009, starea de mobilizare, care reprezintă totalitatea măsurilor extraordinare ce se pot institui, în principal, în domeniile politic, economic, social, administrativ, diplomatic, juridic şi militar, planificate şi pregătite pe timp de pace, precum şi a acţiunilor desfăşurate pentru aplicarea acestora, potrivit legii, la apariţia sau iminenţa unei ameninţări grave care poate afecta suveranitatea, independenţa şi unitatea statului, integritatea teritorială a ţării şi democraţia constituţională.

Toate aceste stări excepționale deja reglementate trebuie încuviințate sau declarate de Parlament, în timp ce noua situație excepțională nu mai presupune vreun rol al Parlamentului, ea putând fi declarată de către CSAT (autoritate administrativă din cadrul puterii executive), la propunerea ministrului apărării și cu avizul premierului.

APADOR-CH consideră că trebuie eliminat articolul 8/1 din proiectul de modificare a legii apărării naționale sau definirea „stării de criză" trebuie să fie clară, precisă, distinctă de celelalte stări excepționale deja legiferate de Constituție, și să permită desfășurarea normală a vieții politice într-o societate democratică. Posibilitatea ca armata să intervină atunci când este în pericol „stabilitatea politică" ține de regimurile totalitare, nu de cele democratice. În plus, dacă se dorește menținerea art. 8/1, el trebuie să prevadă, cel putin, ca declararea „situației de criză" să fie încuviințată în prealabil de Parlament. Este neconstituțională o reglementare care exclude Parlamentul din procedura declarării/instituirii unei situații excepționale.

COMUNICAT - APADOR-CH