Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



vineri, 11 martie 2022

50 de tone de ajutoare umanitare, colectate în oficiile Poștei Române, au plecat spre Ucraina

 

Primul convoi format din mașinile Poștei Române a plecat, astăzi, spre Ucraina, încărcat cu 50 de tone de ajutoare umanitare. Acestea vor fi predate poștașilor ucraineni în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu din județul Satu Mare.

În primele

șapte zile de când Poșta Română și-a anunțat implicarea în sprijinul cetățenilor afectați de criza umanitară din Ucraina, prin punerea la dispoziție a infrastructurii logistice în toate centrele dedicate acestei campanii, au fost colectate, la nivel național, peste 50 de tone de produse. Întreaga cantitate a fost transportată cu mașinile Poștei Române și predată colegilor de la Ukrposhta, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, în prezența autorităților.

Donațiile au costat în: alimentare neperisabile (apă, conserve, alimente ambalate etc.); produse de igienă (scutece, șervețele umede dezinfectante, hârtie igienică, absorbante etc.); îmbrăcăminte și încălțăminte (femei/bărbați/copii, îmbrăcăminte termică, mănuși, rucsacuri, încălțăminte în condiție bună/nouă etc.); suport (perne, corturi, saltele, tacâmuri, binocluri, paturi pliabile, baterii portabile cu capacitate mare, stații walkie-talkie, stații radio emisie-recepție, camere cu termoviziune etc.); produse din categoria celor de încălzire și de iluminat (corturi, pături termice, saci de dormit, radiatoare electrice sau alte mijloace de încălzire, lanterne, lumânări, lămpi etc.); echipamente medicale de susținere a răniților (trusă de prim ajutor, scaune cu rotile pliabile și cadre destinate persoanelor cu deficiențe locomotorii, bastoane etc.).

 “Mi-am dorit să fiu prezent în momentul în care primele donații colectate prin Poșta Română pornesc către cei care au nevoie acută de sprijin. Am vrut, astfel, să contribui concret la această acțiune umanitară, în semn de respect pentru toți românii care s-au implicat, alături de noi, în această manifestare de susținere a valorilor umane. În acest fel, consider că ne exprimăm compasiunea pentru vecinii noștri atât de greu încercați. Campania “Solidari cu Ucraina”, organizată de Poșta Română, a pus la dispoziția autorităților județene spațiile de cazare ale companiei pentru primirea refugiaților, dar și colecta de donații prin rețeaua poștală națională și transportul gratuit al acestora spre Ucraina. Bineînțeles că nu trebuie să ne oprim aici! Susținerea vecinilor noștri trebuie să continue. Am înceredere că acest sprijin oferit cetățenilor ucraineni va continua și vreau să asigur cetățenii români că ne vom duce până la capăt misiunea asumată”, a precizat directorul Poștei Române, Valentin Ștefan.

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu