Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



joi, 8 noiembrie 2018

Jandarmii își sărbătoresc patronii spirituali, Sfinții Arhangheli Mihail si Gavriil

Joi, 8 noiembrie a.c., Jandarmeria Română își sărbătorește ocrotitorii spirituali, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, prilej cu care la nivelul tuturor unităților militare ale instituției au avut loc slujbe religioase dedicate acestui important moment din viața Armei.
Sărbătoarea a fost marcată și la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, unde, astăzi, 08 noiembrie a.c., începând cu ora 10.00 a fost oficiată Sfânta Liturghie în capela militară a unității, aceasta purtând chiar Hramul Sfinților Arhangheli. Cu această ocazie au fost
alături de personalul inspectoratului, oficialităţile judeţului, reprezentanţii instituţiilor cu care Jandarmeria colaborează, ctitori ai acestui lăcaş de cult, foste cadre militare, dar şi enoriaşi.
Cunoscând faptul că există oameni care, chiar din puţinul pe care îl au, reuşesc să aducă bucurie în sufletul celorlalţi, astăzi, noi, jandarmii cărăşeni am dorit să răsplătim faptele bune, pe care copiii din cadrul ATOR Anina, le-au făcut cu ocazia campaniei „Ghiozdanul cu bucurii”. Aceşti tineri au reuşit din puţinul lor - banii câştigaţi din colindat, păstraţi pentru a merge în prima excursie - i-au donat acestei campanii. A fost extraordinar să vedem cum aceste suflete inocente, au înţeles cauza campaniei şi au făcut posibil ca din puţinul lor să-i ajute şi pe alţii. 
La inițiativa Inspectorului șef al Inspectoratul de Jandarmi Județean Caraș-Severin, domnul colonel Alexandru Tobä și prin bunăvoinţa întregului personal al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, s-a reuşit, prin fondurile strânse, să împlinim visul acestor copii de a se bucura totuşi, de excursia mult visată. 
Încă de la începuturile creștinătății , cei doi Sfinți Arhangheli au fost aleși drept patronii spirituali sau ocrotitorii conducătorilor de oști, ai armatelor considerate că apără oamenii de primejdii, reprezentând veritabile simboluri ale luptei împotriva răului.
Jandarmeria Română are deviza Lex et ordo (Lege și ordine), acesta fiind motivul principal care a stat la baza alegerii Sfinților, după anul 1940, drept ocrotitorii spirtuali ai instituției, Arhanghelul Mihail fiind considerat de Biserica Ortodoxă drept apărătorul legii, iar Arhanghelul Gavriil, apărătorul dreptății și al ordinii.
Cu acest prilej, transmitem sincere felicitări și urări de sănătate jandarmilor români care își desfășoară activitatea în cadrul inspectoratului nostru, în țară, în cadrul misiunilor internaționale, precum și tuturor românilor care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil! 

“La mulți ani”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu