Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 18 noiembrie 2018

Cod galben de ninsori, apoi lapoviță și ploaie


Sursa : Administrația Națională de Meteorologie
COD : GALBEN
Intervalul : conform textelor;
Zonele afectate : conform textelor și hărții;
Fenomene : conform textelor;
Mesaj :


ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 18 noiembrie, ora 22 - 19 noiembrie, ora 10
Fenomene vizate: precipitații în general moderate cantitativ - ninsori, apoi lapoviță și ploaie
Zone afectate: Oltenia, vestul, centrul și nordul Munteniei

      În intervalul vizat vor fi precipitații în general moderate cantitativ, la început mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar în dimineața zilei de luni, 19 noiembrie, treptat ninsorile se vor transforma în lapoviță și ploaie. Temporar vântul va avea unele intensificări cu viteze în general de 40…50 km/h.

Intervale de valabilitate: 18 noiembrie, ora 22 - 19 noiembrie, ora 22
Fenomene vizate: ninsori în general moderate și strat de zăpadă
Zone afectate: Carpații Meridionali și Orientali, Munții Banatului, Moldova, estul și sudul Transilvaniei

       În cursul nopții de duminică spre luni (18/19 noiembrie) și pe parcursul zilei de luni (19 noiembrie) temporar va ninge în general moderat cantitativ și se va depune strat de zăpadă local mai consistent. Vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu rafale ce vor atinge în medie 45…55 km/h, în special în sudul Moldovei.

   Interval de valabilitate: 19 noiembrie, ora 03 - 19 noiembrie, ora 18 
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, predominant ploi însemnate cantitativ
Zone afectate: Dobrogea, estul și nord-estul Munteniei

     În Dobrogea, estul și nord-estul Munteniei vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 55…75 km/h. Vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie, iar cantitățile de apă vor depăși local 30 l/mp.

Notă: Local și temporar, ninsori cu depunere de strat de zăpadă vor fi și în Transilvania.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice,
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu