Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 18 noiembrie 2018

ANCPI - PESTE 81 MILIOANE LEI PENTRU FINANŢAREA LUCRĂRILOR DE ÎNREGISTRARE SISTEMATICĂ A IMOBILELOR APARŢINÂND DOMENIULUI PUBLIC ŞI /SĂU PRIVAT AL STATULUI


Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) a aprobat finanţarea, din veniturile proprii, a lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor aparţinând domeniului public şi /său privat al statului pentru trei instituţii.

Suma totală alocată de ANCPI pentru înregistrarea acestor imobile este de peste 81 de milioane de lei.

Lucrările de înregistrare sistematică a imobilelor se vor derula astfel:


- pe o suprafaţă de 203.332,63 de hectare, aparţinând Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), valoarea finanţării - 30.819.126,73 de lei cu TVA;

- pe o suprafaţă de 315.432,92 de hectare, aparţinând Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) - valoarea finanţării, 47.314.938 de lei;

- pe o suprafaţă de 19.103,33 de hectare, aparţinând Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu Siseşti" (ASAS), valoarea finanţării - 2.895.491,73 de lei cu TVA.

Sumele vor fi decontate de ANCPI după recepţia lucrărilor, iar contractele de finanţare sunt multianuale.

Înregistrarea sistematică a imobilelor aparţinând domeniului public şi /său privat al statului se face în baza Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996, modificată prin Legea nr.185/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului. Astfel, ANCPI finanţează, în cadrul Programului naţional de cadastru şi carte funciară 2015-2023 (PNCCF) şi lucrările de înregistrare sistematică ce vor fi iniţiate de administratorii bunurilor din domeniul public şi/său privat al statului.

De asemenea, procedurile de alocare şi decontare a sumelor pentru lucrările de înregistrare sistematică pentru imobilele aparţinând domeniului public şi /său privat al statului sunt prevăzute în Ordinul comun al directorului general al ANCPI şi al ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale precum şi în Ordinul comun al directorului general al ANCPI şi al ministrului Mediului.

Obiectivul principal al PNCCF este înregistrarea gratuită a tuturor imobilelor (terenuri, clădiri şi apartamente) din România în Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară. Programul este finanţat din veniturile proprii ale ANCPI - peste patru miliarde de lei, dar şi din fonduri europene obţinute prin Programul Operaţional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro. În cadrul acestui program, o altă sursă de finanţare poate fi bugetul local al primăriilor.

Mai multe informaţii sunt disponibile pe pagină web a ANCPI.

Serviciul Comunicare

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu