Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



sâmbătă, 9 iunie 2018

MAE pune la dispoziția cetățenilor români «Ghidul pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2018»

Pentru a veni în sprijinul cetățenilor români care doresc să se deplaseze în Federaţia Rusă, la Campionatul Mondial de Fotbal 2018, Ministerul Afacerilor Externe pune la dispoziția opiniei publice un ghid care prezintă o serie de informaţii utile pentru desfășurarea în bune condiții a călătoriei în străinătate, precum și o serie de norme de conduită impuse în incinta stadioanelor.
Cetățenii români pot evita eventuale situații neplăcute care pot apărea pe durata călătoriei sau a șederii lor în străinătate consultând « Ghidul pentru Campionatul Mondial de Fotbal 2018 », postat pe
pagina web a MAE, la rubrica “Sfaturi de călătorie”, secțiunea „Ghiduri de călătorie” (www.mae.ro), precum și pe pagina de Facebook a Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește cu acest prilej că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță”, care poate fi descărcată de pe website-ul MAE (www.mae.ro/app_cs ) pe orice telefon mobil de tip smartphone cu sistem de operare Android sau iOS. Aplicația oferă informații, sfaturi de călătorie și posibilitatea de alertare în cazul în care apar situații speciale în țara în care aceștia se află. După descărcarea aplicației se recomandă efectuarea unei actualizări.
De asemenea, cetățenii români care se deplasează în afara țării beneficiază de serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îți poate salva viața!”. 

Sursa:Ministerul Afacerilor Externe
Publicat de:Irina M.C.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu