Prevenirea și combaterea migrației ilegale și a muncii nedeclarate rămâne în continuare o prioritate a polițiștilor de imigrări din București.
În perioada 9 - 12 decembrie, doi străini din Nepal și Siria au fost introduși în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni, iar unui străin din Bangladesh i-a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară în 15 zile de pe teritoriul statelor membre Schengen/Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene. Amendă în valoare de 20.000 de lei aplicată unei societăți comerciale din București.
La data de 9 decembrie, polițiștii de imigrări din București au introdus în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Otopeni un bărbat de 52 de ani, din Siria, până la finalizarea procedurilor de îndepărtare sub escortă de pe teritoriul statelor membre Schengen. Acesta a fost transferat din Germania în baza Regulamentului Dublin, întrucât a trecut fraudulos frontiera de stat.
Trei zile mai târziu (12 decembrie a.c.) a fost introdus în custodie publică și un bărbat de 37 de ani din Nepal, care se afla în ședere ilegală. Din verificări a reieșit că persoanei în cauză i-a fost emisă anterior o decizie de returnare cu termen de plecare voluntară, însă nu a fost respectată.
După finalizarea procedurilor, străinul va fi îndepărtat sub escortă de pe teritoriul statelor membre Schengen/Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene. Față de străin, polițiștii de imigrări au luat măsura sancționării contravenționale cu avertisment, iar după ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în Uniunea Europeană, Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare.
În aceeași zi, un bărbat de 33 de ani, din Bangladesh a fost depistat în ședere ilegală de polițiștii de imigrări din București. Acestuia i-a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile pe teritoriul statelor membre Schengen/ Spațiului Economic European și Confederației Elvețiene.
Pe linia muncii nedeclarate, în perioada de referință, polițiștii de imigrări au sancționat și o societate comercială, cu domeniu de activitate activități, de pe raza de competență, cu amendă în valoare de 20.000 de lei pentru că a primit la muncă doi cetățeni nigerieni fără avize de angajare sau detașare (art. 36 alin. 1, lit. a din Ordonanța nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare – primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detaşare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru fiecare persoană identificată).
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu