Sărbătorile de iarnă sunt prilej de bucurie alături de cei dragi, iar în această perioadă a anului și, în special, în noaptea de Revelion, multe persoane aleg să folosească artificiile și petardele în scop de divertisment, care, utilizate necorespunzător, pot fi foarte periculoase.
Având în vedere caracteristicile materialelor explozive și riscul pe care îl implică utilizarea acestora, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "SEMENIC" al județului Caraș-Severin recomandă cetățenilor:
Ø Să studieze cu atenție instrucțiunile și
măsurile de securitate indicate pe ambalaj și să nu utilizeze produsele
pirotehnice care prezintă defecte;
Ø Să supravegheze în permanență copiii pentru ca
aceștia să nu utilizeze asemenea
mijloace pirotehnice;
Ø Să nu
utilizeze artificiile, petardele și alte mijloace pirotehnice în încăperi și
spații închise, balcoane, holuri de bloc și pe terase. Astfel de activităţi se vor desfăşura în strictă
conformitate cu legislaţia în vigoare, în aer liber, la distanţe de siguranţă
faţă de oameni, clădiri, arbori şi autovehicule;
Ø Să nu le utilizeze în apropierea persoanelor sau
animalelor pentru a evita accidentarea acestora, respectiv în locurile în care
există materiale combustibile pentru a preveni producerea unor incendii.
Nu lăsați distracția acestor momente să vă pună viața în pericol!
Pompierii militari cărășeni vă urează sărbători liniștite alături de cei dragi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu