Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud au reținut bunuri în valoare de aproximativ 780.000 lei, susceptibile de a fi contrafăcute și descoperite ca
urmare a controlului fizic efectuat asupra mărfurilor aflate într-un container sosit din China
Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au descoperit aproximativ 1.960 perechi încălțăminte tip sport, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru o mărcă protejată la nivel internațional. Valoarea totală a bunurilor, dacă ar fi fost comercializate pe piaţă la preţul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 780.000 lei.
În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Menționăm că deși se pot vinde cu preţuri atractive, mărfurile contrafăcute prezintă riscuri care pun în pericol sănătatea și siguranța cumpărătorilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu