În pragul sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul General pentru Imigrări a adus din nou „Cutia Dăruirii” în mijlocul celor care au dorit să ofere un strop de căldură și bucurie pentru cei mai puțin norocoși.
Campania „Alături de cei aflați în nevoie”, s-a desfășurat în perioada 20 noiembrie – 19 decembrie a.c. din dorința de a le arăta solicitanților de azil și beneficiarilor unei forme de protecție internațională că nu sunt singuri. În spatele fiecărui gest de dăruire se află un mesaj simplu, dar puternic: „Ne pasă de voi!”
Asftel, timp de o lună, în „Cutia Dăruirii” amplasată la sediul Inspectoratului General pentru Imigrări, s-au adunat haine, jucării, dulciuri și alte mici daruri. Fiecare donație a fost primită cu recunoștință, gândindu-ne la cei care vor avea un Crăciun mai frumos datorită acestor gesturi de generozitate.
Într-o lume în care unii dintre noi găsesc sărbătorile ca un moment de liniște și familie, pentru alții ele înseamnă dor și speranță. Solicitanții de azil și beneficiarii unei forme de protecție internațională din Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil București sunt oameni care au lăsat în urmă tot ce aveau, în căutarea siguranței.
Bucuria, constând în haine, jucării și dulciuri a ajuns la cei din centru pe 20 decembrie a.c.. Dulciurile au fost pregătite special pentru copii, pentru că zâmbetul lor este darul cel mai de preț pe care îl putem primi înapoi.
Fiecare donație, fie ea mică sau mare, înseamnă mai mult decât un obiect, înseamnă speranță, grijă și de a fi alături de cei care au nevoie.
Inspectoratul General pentru Imigrări le mulțumește tuturor celor care s-au implicat și au făcut această campanie posibilă.
BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu