Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...

Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!



duminică, 11 august 2024

Investiții în sănătatea locuitorilor Regiunii Vest: cinci ambulatorii vor fi modernizate și dotate cu echipamente noi

Servicii medicale la standarde europene pentru locuitorii din Timișoara, Deva, Vulcan și
Sebiș. Cinci ambulatorii din aceste orașe vor fi modernizate prin Programul Sănătate,
pentru care Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest este Organism Intermediar.

Este vorba de Clinica de O.R.L. și Clinica de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie –
ambele din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgență Timișoara; de Spitalul Județean
de Urgență Deva, de Spitalul Municipal Vulcan și de Spitalul de Boli Cronice Sebiș.
Ambulatoriile de aici vor fi modernizate, pentru a crea un mediu mai sigur și maiconfortabil pentru pacienți. În plus, ele vor fi dotate cu echipamente medicale de ultimă
generație, ceea ce va permite diagnosticarea mai rapidă și tratamente mai eficiente pentru
pacienți.

Peste 34 de milioane de lei vor fi investiți în aceste proiecte, după cum urmează:

- Extinderea, reabilitarea, modernizare și echiparea ambulatoriului de specialitate al
Clinicii de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Spitalului Clinic Municipal
de Urgență Timișoara, prin demolare parțială și extindere orizontală și verticală – 12,7
milioane de lei;

- Reabilitarea, extinderea și dotarea infrastructurii ambulatoriului O.R.L. din cadrul
Spitalului Clinic Municipal de Urgențe Timișoara – 5,6 milioane de lei;

- Modernizarea și dotarea laboratorului de radiologie și imagistică medicală, a
laboratorului de medicină nucleară; și extinderea pentru cabinet de pediatrie în cadrul
Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Deva – 1,8 milioane de lei;

- Modernizarea ambulatoriului din municipiul Vulcan – 8,1 milioane de lei.

- Extinderea, modernizarea și dotarea Ambulatoriului de Specialitate - Pneumologie la
Spitalul de Boli Cronice Sebis - faza 2 – 6,2 milioane de lei.

Perioada preconizată de derulare a proiectelor de modernizare este de doi ani.

„Aceste investiții sunt esențiale pentru noi toți. Modernizarea ambulatoriilor nu înseamnă doar clădiri noi și echipamente moderne, ci servicii medicale mai bune și mai accesibile pentru fiecare om din Regiunea Vest. Ne dorim ca locuitorii să poată primi îngrijire de calitate aproape de casă, fără stres și fără drumuri lungi. În fond, sănătatea oamenilor e cea mai importantă, și prin acest proiect ne asigurăm că toți cei din comunitate au parte de îngrijirea pe care o merită”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest.

Pentru ADR Vest, sănătatea a fost mereu un domeniu prioritar. Numai prin Programul Operațional Regional 2014-2020, agenția noastră a sprijinit modernizarea și dotarea a 17 ambulatorii și 17 unități de primiri urgențe, înființarea a 4 centre comunitare medico- sociale, precum și achiziționarea a 158 de ambulanțe.

Programul Sănătate (PS) are o alocare totală de 4,37 miliarde de euro și este primul de acest fel aprobat de către serviciile Comisiei Europene în România. Programul se adresează tuturor nivelurilor sistemului de îngrijiri de sănătate, iar beneficiarii eligibili sunt:

 Ministerul Sănătății și alte autorități publice centrale; 

 Autoritățile publice locale; 

 Unități sanitare publice; 

 Cabinete ale medicilor de familie; 

 Instituții de învățământ publice; 

 Entități publice și private pentru domeniul cercetării medicale; 

 Alte entități publice;  

 Parteneriate dintre autoritățile și instituțiile publice centrale și locale și unități sanitare și parteneriate dintre entități publice și private în domeniul cercetării medicale (doar pentru proiecte cu mecanism competitiv P5 cercetare).

Pentru informaţii suplimentare, nu ezitați să ne contactaţi: tel. 0256-491.923, e-mail -
office@adrvest.ro, sanatate@adrvest.ro .

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu