Prioritatea CFR Călători este
siguranța pasagerilor și face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare.Reamintim că în zilele cu temperaturi exterioare caniculare (de multe ori chiar și de peste 50 de grade C la soare) care se înregistrează la nivelul șinei și cutiei materialului rulant, în unele cazuri instalațiile de climatizare ar putea să nu mai asigure în parametrii optimi răcirea, funcţionând în regim de ventilație.
CFR Călători recomandă pasagerilor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale:
- să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;
- să aibă medicația necesară afecțiunilor pe care le au, în caz de nevoie;
- să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de temperaturi ridicate și chiar caniculă să decurgă fără incidente.
CFR Călători mulțumește tuturor pentru înțelegere.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, oferte sau tarife, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, secțiunea Mers Tren Trafic Intern, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), la numerele de telefon de la gările CFR publicate pe site la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE sau să se adreseze personalului nostru din stații.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu