Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) trage un semnal de alarmă cu privire la fondurile alocate pentru achiziţiile de aparate DrugTest, care au înregistrat multiple erori şi au generat abuzuri grave asupra cetăţenilor.
Jumătate din rezultatele aparatelor Drug Test au fost greşite
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a răspuns întrebărilor FACIAS şi a informat că Poliţia Română foloseşte în prezent 800 de dispozitive DrugTest marca Drager DrugTest 5000. Fiecare dispozitiv a fost achiziţionat la preţul de 13.999,16 lei, ceea ce înseamnă un total de 11,2 milioane de lei, adică aproximativ 2,2 milioane de euro. Aceste aparate, menite să depisteze consumul de substanţe stupefiante, au ajuns să fie un simbol al abuzurilor şi al risipei banilor publici. De ce ? Pentru că marjă de eroare a acestor aparate folosite pentru detectarea şoferilor care au consumat substanţe interzise este foarte mare. La Iaşi de exemplu, aproape jumătate din rezultatele acestor teste s-au dovedit a fi fals-pozitive, ceea ce a dus la numeroase sancţiuni şi dosare penale abuzive. Cine răspunde pentru aceste abuzuri ? Cine plăteşte pentru prejudiciile provocate cetăţenilor sancţionaţi abuziv ?
Achiziţii haotice şi risipă de fonduri
După ce a cheltuit 2,2 milioane de euro, Poliţia Română a anunţat că va cumpăra noi aparate de depistare a şoferilor care circulă sub influenţa drogurilor, aparate cu o acurateţe mai mare.
Totodată, FACIAS a solicitat informaţii cu privire la raportul de eficienţă al testelor antidrog achiziţionate, dacă a fost demarată procedura pentru achiziţionarea noilor teste antidrog, care este necesarul şi costul estimat al noilor teste antidrog şi când noile dispozitive vor intra în posesia Poliţiei Române.
FACIAS a mai cerut Ministerului Afacerilor Interne să comunice dacă la momentul achiziţiei dispozitivelor DrugTest s-a solicitat şi un document din care să rezulte rata de eroare a aparatelor şi medicamentele, suplimentele, alimentele la care acestea pot da rezultate false.
Întrebări la care încă aşteptăm răspunsurile instituţiilor statului. Poliţia Română şi Ministrul Afacerilor Interne trebuie să lămurească această situaţie !
FACIAS a pus la dispoziţia cetăţenilor un model de acţiune în instanţă prin care aceştia pot să solicite despăgubiri în cazul în care au fost victime ale nedreptăţiţi săvârşite prin aplicarea eronată şi abuzivă a noilor prevederi legislative ale Ordonanţei de Urgenţă nr. 84 /2024.
Demersul fundaţiei face parte din campania "Opriţi robinetul risipei", o campanie FACIAS prin care se urmăreşte cheltuirea cu responsabilitate şi transparenţă a fondurilor publice.
Biroul de Presă FACIAS
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
Bine v-am găsit! ...bine m-aţi găsit...
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
La această adresă, aţi găsit locul unde vă voi povesti despre mine şi despre interesele mele. Viaţa mea şi a comunităţii croate din România. Aşa cum am spus şi în caseta "despre mine", sunt cetăţean român de etnie croată. Sunt originar din chiar "Capitala" croaţilor din România, adică din Caraşova, judeţul Caraş-Severin.
Ei, daca ar fi să vorbim despe croaţii din România şi despre locul meu, ar trebui să vă povestesc foarte multe lucruri. Avem o istorie de sute de ani, pe aceste meleaguri. Unii susţin ca am fi venit aici acum multe sute de ani, alţii susţin că suntem aici dintotdeauna, doar că am învăţat limba datorită călugărilor franciscani croaţi şi catolici, care au avut aici la Caraşova o foarte puternică bază. Să nu uităm că localitatea Caraşova a fost la un moment dat, una dintre cele mai importante localităţi din această zonă! Nu mă pot pronunţa. Parcă i-aş lăsa pe istorici să spună exact adevărul.
Ceea ce se poate vedea acum, cu ochiul liber, este o localitate frumoasă ca o perlă, cu oameni harnici şi inteligenţi care ar putea să facă cinste oricărei localităţi din Europa. Comunitatea mea, este concentrată mai ales în cele şapte sate predominant croate (Caraşova, Iabalcea, Nermed, Lupac, Clocotici, Vodnic şi Rafnic). Dar suntem foarte mulţi în Reşiţa, în Tirol, Slatina Timiş, Timişoara, Bucureşti. Să nu uităm că ne-am răspîndit prin toată Europa, de la Zagreb şi Viena pînă în Madrid, Londra şi dacă ne căutăm bine, o să găsim de-ai noştri chiar şi la Chicago sau prin Australia. Şi nu veţi auzi lucruri rele despre noi. Suntem oameni cinstiţi, catolici foarte credincioşi, harnici la muncă. Dar să ne vezi la învăţătură (aproape că nu mai este casă care să nu aibă câte un student sau absolvent de facultate!). Şi-apoi ştim să ne trăim şi viaţa, ştim să ne distrăm dar mai ales să împărţim bucuria cu oaspeţii noştri, pentru că sîntem nişte oameni primitori şi deschişi.
În orice caz, sunteţi bine-veniţi pe blogul meu. Aici voi posta orice voi simţi că este util comunităţii mele. Voi spune lucruri care sunt de laudă, dar şi lucruri care trebuie spuse ca să fie corectate. Voi arăta cu degetul pe cei care cred că nu pot fi arătaţi şi voi lăuda pe cei ce merită cu adevărat. Vă mulţumesc că mă vizitaţi. Vă mulţumesc că îmi veţi fi prieteni, musafiri, colegi, camarazi sau ceea ce veţi considera domniile voastre că vreţi să fiţi. Criticaţi-mă dacă veţi observa lucruri pe care m-am grăbit să le arăt şi nu sunt aşa cum am crezut eu. Ajutaţi-mă să arăt acele lucruri care trebuiesc arătate. Nu caut doar binele şi frumosul numai ca să se creadă că nu mai există probleme, dar nici nu voi căuta numai răul, minciuna şi duşmănia. Voi încerca să caut adevărul. Calea care să ne ajute să fim noi. Noi cei vechi şi noi cei...noi! Sună bine? Poate o să reuşim împreună să fim mai buni.
Vă mulţumesc pentru vizită!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu